S-a întors roata. Caroline Wozniacki a fost eliminată după ce a criticat-o pe Halep
- Emma Cristescu
- 22 martie 2024, 16:59
Caroline Wozniacki a fost singura jucătoare care a condamnat wild-cardul acordat Simonei Halep de organizatorii competiției din Florida, după încheierea cazului de dopaj. La scurt timp, Wozniacki, locul 129 WTA, a fost eliminată dramatic în turul 2 de la Miami Open, după ce a condus cu 7-5, 5-2 în confruntarea cu Anhelina Kalinina (27 de ani, 36 WTA).
Caroline Wozniacki a suferit cel mai mare eșec
Daneza a suferit cel mai mare eșec după revenirea în circuit: a pierdut duelul cu ucraineanca, după ce a condus cu set și 5-2 și a ratat două mingi de meci. Toate problemele au apărut după declarațiile făcute despre Simona Halep.
Adversara s-a impus, în cele din urmă, cu 5-7, 7-5, 6-4, la capătul unui meci-maraton, care a durat 3 ore și 17 minute, administrându-i lui Wozniacki cea mai dureroasă înfrângere de la revenirea în circuit, după retragerea din 2020. Fostul lider mondial s-a întors pe terenul de tenis în vara lui 2023, după 1.292 de zile de pauză luată în urma venirii pe lume a celor doi copii, Olivia și James.
Wozniacki, nemulțumită că Halep a primit wild card
Simona Halep a primit un wild card din partea organizatorilor pentru a participa la Miami Open, spre nemulțumirea lui Caroline Wozniacki, care a spus că sportivii suspendați pentru dopaj nu ar trebui să primească wild card-uri.
„În primul rând, întotdeauna mi-a plăcut Simona. Am avut întotdeauna o relaţie bună. Am fost foarte deschisă în trecut în legătură cu ceea ce simt despre dopaj şi toate acestea. Cred că părerea mea despre dopaj este aceeaşi. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toată lumea. Este opinia mea. Din nou, nu mă refer direct la Simona, dar dacă cineva trişează intenţionat, dacă cineva a fost testat pozitiv pentru dopaj... Înţeleg de ce un turneu vrea să aibă o mare vedetă, dar cred... nu este o critică la adresa nimănui... dar este convingerea mea personală, nu cred că oamenii ar trebui să primească wild card-uri după aceea”, a declarat Wozniacki.
Nu s-a oprit aici
Daneza a mai făcut o serie de declarații răutăcioase: „Dacă vrei să te întorci şi a fost o greşeală, înţeleg, ar trebui să munceşti pentru a urca de jos în sus. Aceasta este părerea mea personală despre aceste lucruri. Este evident că situaţia Simonei a trenat mult timp. I s-a redus suspendarea. Nu a fost o exonerare, ci o reducere a pedepsei”, potrivit Adevărul.