Cazul Halep schimbă regulamentul WTA. Sunt vizate jucătoarele achitate de acuzaţiile de dopaj

Cazul Halep schimbă regulamentul WTA. Sunt vizate jucătoarele achitate de acuzaţiile de dopaj Simona Halep. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Forul care guvernează tenisul feminin, WTA, a anunțat miercuri că a demarat o revizuire a regulamentelor sale, ceea ce ar putea permite jucătoarelor care au fost achitate de acuzații de dopaj sau cărora le-a fost redusă suspendarea să revină în circuit cu „clasamente speciale”.

WTA a anunțat că a început procesul de schimbare a regulilor

Revizuirea regulilor este în discuție în urma cazului foarte mediatizat al Simonei Halep, care a primit un wild card și a revenit marți la Miami Open, după ce suspendarea sa de patru ani pentru dopaj i-a fost redusă la nouă luni de TAS, potrivit Reuters.

În opoziție cu situațiile de accidentări serioase sau de concediu de maternitate, jucătoarele suspendate pentru dopaj nu au în prezent un clasament protejat la revenire și, adesea, sunt nevoite să își reconstruiască cariera de la zero.

„Am început un proces de revizuire a acestei reguli, deoarece credem că este oportun să analizăm acest aspect”, a declarat un purtător de cuvânt al WTA. „Calendarul exact pentru orice potenţială modificare a regulilor şi implementarea ulterioară a acestora va depinde de feedback-ul primit de la membrii noştri”.

Ne puteți urmări și pe Google News
Simona Halep

Sursa foto: Facebook

Cazul Halep schimbă regulamentul WTA

În octombrie 2022, Simona Halep a fost suspendată în urma depistării pozitive cu roxadustat - un medicament interzis ce stimulează producția de globule roșii.

Anul trecut, jucătoarea a fost implicată într-o altă încălcare a regulamentului, din cauza unor discrepanțe în pașaportul biologic al sportivilor, un instrument conceput pentru a monitoriza diversele parametri sanguine în timp, în scopul identificării potențialelor cazuri de dopaj.

Cu toate că a negat vehement acuzațiile care i-au fost aduse, Halep a primit autorizația de a reveni în competiții după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis să reducă suspendarea ei la nouă luni, perioadă pe care aceasta deja o ispășise. În prima rundă de la Miami, ea a fost învinsă cu scorul de 1-6, 6-4, 6-3 de către Paula Badosa.

Simona are nevoie de wild card-uri pentru a participa la marile turnee

Momentan, Halep, aflată în afara clasamentului, va fi nevoită să apeleze la wild card-uri pentru a participa la cele mai importante turnee. Tara Moore, o jucătoare britanică care a fost numărul unu mondial la dublu, a declarat la începutul acestei luni pe fostul ei cont de Twitter că ar putea întâmpina dificultăți în reluarea carierei sale după ce a fost absolvită de acuzațiile de încălcare a regulilor antidoping.

„Este grozav că @Simona_Halep reuşeşte să se repună pe picioare atât de repede. Păcat că nu este la fel pentru mine şi pentru alte jucătoare care au fost exonerate şi care nu sunt atât de sus pe totem", a spus Moore, care se afla pe locul 77 în carieră la dublu în iunie 2022, când a fost forţată să se retragă din activitate timp de 19 luni după ce a picat un test antidoping.

„WTA are nevoie de o regulă conform căreia, dacă o jucătoare este găsită FĂRĂ VINĂ sau NEGLIJENŢĂ, ar trebui să primească măcar un clasament de protecţie", a adăugat jucătoarea în vârstă de 31 de ani, care a fost exonerată de dopaj în decembrie anul trecut, după ce a dovedit că sursa testului său pozitiv a fost carnea contaminată.

Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) a aplaudat decizia WTA de a lua în considerare o modificare a regulilor.

„Timpul şi oportunităţile pierdute nu pot fi niciodată recuperate pe deplin", a declarat directorul executiv al PTPA, Ahmad Nassar. "Prin urmare, PTPA susţine ca sportivii exoneraţi de infracţiuni de dopaj să fie eligibili pentru un clasament special la revenirea lor în circuit. "Am solicitat o astfel de regulă în trecut şi salutăm luarea ei în considerare acum."