S-a aflat. Cum i-au marcat drogurile viața lui Ștefan Bănică Jr.

S-a aflat. Cum i-au marcat drogurile viața lui Ștefan Bănică Jr.

Ștefan Bănică Jr. a fost acum 20 de ani la un pas să se apuce de droguri.

Secretul neștiut din viața lui Ștefan Bănică Jr. Cântărețul care are 52 de ani și o carieră  artistică de peste 20 de ani, a avut momente grele la începutul carierei, fiind la un pas de se apuca de doguri.

Acest lucru i-ar fi putut distruge cariera și l-ar fi transformat într-un dependent cu sănătatea șubrezită. Vedeta a reușit să reziste ”tentației”, și își aduce aminte de acea perioadă, potrivit cancan.ro. 

În 1994, Ștefan Bănică Jr. a ajuns în Columbia, niște ”românași de-ai noștri” l-au provocat, spunându-i că îi oferă droguri fără niciun ban.

„M-am temut de o chestie pe care n-am făcut-o niciodată, de droguri. Am fost în Columbia, ţara drogurilor, prin 1994, au venit nişte românaşi de-ai noştri foarte prietenoşi să-mi ofere tot ce vreau eu, gratis. Mi-au zis să încerc măcar. Am zis nu, mi-a fost frică. În sensul că, deşi era o experienţă, puteai s-o faci o dată şi atât, ce se putea întâmpla? Dar nu, mi-a fost frică, recunosc. Pentru că, am zis, mă, dacă o să-mi placă, dacă devin dependent de chestia asta? Şi nu-mi pare rău că nu am făcut-o!”, a povestit Ștefan BănicăJr. la Antena Stars.

Fratele lui Ștefan Bănică Jr., mort la doar 25 de ani În urmă cu 19 ani, fratele lui Ștefan Bănică Jr. a murit într-un accident rutier. Alexandru Silviu Bănică avea doar 25 de ani și și-a pierdut viața după ce unul dintre prietenii săi a provocat accidentul.

Tragedia a avut loc pe o stradă din sectorul 3 al Bucureștiului, după ce șoferul a scăpat mașina de sub control din cauza vitezei, lovindu-se puternic de un stâlp de beton. În ciuda eforturilor făcute de medici, fratele lui Ștefan Bănică a murit la spital. Ştefan Bănică Junior şi Alexandru Silviu Bănică se înțelegeau bine, fratele artistului fiind poreclit “Babanu”.

Fratele artistului a fost înmormântat alături de celebrul său tată, care a murit în 1995, în Cimitirul Reînvierea din București. Ştefan Bănică Jr. şi Alexandru Silviu Bănică aveau același tată, între ei fiind o diferență de vârstă de aproape zece ani.