S-a aflat cine va fi moștenitorul averii lui Dan Petrescu, cel mai bogat român mort în accidentul aviatic

S-a aflat cine va fi moștenitorul averii lui Dan Petrescu, cel mai bogat român mort în accidentul aviatic

Averea lui Dan Petrescu, cel mai bogat român, ar urma să fie moștenită de Anca Surugiu, femeie de afaceri şi asistenta coordonatoare a tuturor firmelor lui Dan Petrescu. 

Averea lui Dan Petrescu ar fi de trei miliarde de euro. Ion Țiriac a declarat în repetate rânduri faptul că îl consideră pe acesta cel mai bogat român. Cel din urmă a reușit să ajungă la această cifră de afaceri din imobiliare.

Reamintim că aeronava prăbușită la Milano a fost achiziționată de Dan Petrescu alături de Vova Cohn, fost acționar al clubului Dinamo București. Opt persoane se aflau la bordul aeronavei, printre care și un copil. Mai precis, a fost vorba despre 6 pasageri și 2 persoane aparținând echipajului – pilot și copilot.

Averea lui Dan Petrescu va fi moștenită de Anca Surugiu

Dan Petrescu, un împătimit al zborului, chiar el s-ar fi aflat la manșa avionului, potrivit presei italiene, a decolat de pe aeroportul din Milano după care s-a prăbușit.  Pentru că toată familia s-a a murit alături de el, multă lume se întreabă cine este persoana care moștenește averea colosală a lui Dan Petrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit surselor cancan.ro, Anca Surugiu ar fi cea care va primi suma uluitoare care se află în conturile milionarului. Aceasta nu a fost doar asistenta afaceristului, ci și șefa tuturor firmelor lui. Mai mult decât atât, Anca Surugiu controla și deținea datele offshore-urilor lui Dan Petrescu.

Sursele mai spun că Anca Surugiu ştia absolut totul despre afacerile miliardarului. Știa unde se află toate conturile acestuia și primise împuternicire deplină. Ulterior, Anca Surugiu a ajuns să dezvolte parteneriate cu afaceristul Dan Petrescu și cu Nicolae Ghinea, care este la fel de discret ca miliardarul decedat în tragedia aviatică din Milano.

Mai rămâne de văzut cu cine se va lupta Anca Surugiu pentru  averea miliardarului

Pentru că singura persoană rămasă în viață din familia lui Dan Petrescu este mama sa, în vârstă de 98 de ani. Omul de afaceri Dan Petrescu (68 de ani), care și-a pierdut viața împreună cu soția și băiatul său, era considerat în mediul afacerilor imobiliare drept cel mai mare investitor din piață.

Potrivit Antena 3, Petrescu controla suprafețe mari de terenuri din București, dar și din țară. Cele mai vizibile erau în 2010 cele 15-20 de centre care includeau la vremea respectivă și hipermarketurile Real și alte galerii comerciale.

Plecat în Germania înainte de 1989, afaceristul Dan Petrescu s-a întors în România imediat după Revoluţie

Partener în afaceri i-a fost Ion Ţiriac, pe care a reușit să-l depășească la capitolul avere. Zeci de magazine - METRO, AUCHAN, CARREFOUR, REAL, BILLA - au fost clădite pe terenurile sale, construite de el şi închiriate pentru 10-15-20 de ani  companiilor operatoare. Aşa ar fi strâns o avere de peste un miliard de euro, fiind considerat cel mai bogat român.

Miliardarul Dan Petrescu a reușit să-și țină departe de ochii curioșilor viața publică. Foștii parteneri de afaceri îl descriu drept un om modest, în ciuda averii sale uriașe: „Este o persoană umilă, a condus ani de zile un Opel Vectra. Ai putea sa-l vezi pe stradă pe un scuter și să nu știi cine este”, mai spune sursa menţionată.