Putin îi trimite armament lui Erdogan. Președintele Turciei, mesaj acid către SUA: „Nu voi renunța!”

Putin îi trimite armament lui Erdogan. Președintele Turciei, mesaj acid către SUA: „Nu voi renunța!”

În luna iulie vor începe livrările sistemelor antirachetă rusești S-400 către Turcia. Anunțul a fost făcut de către directorul general al companiei exportatoare Rosoboronexport.

Livrările sistemelor antirachetă ruseşti S-400 către Turciei vor începe în iulie, a anunţat joi directorul general al companiei exportatoare Rosoboronexport, citat de agenţia Interfax.

„Totul a fost deja discutat şi convenit.”, a declarat Alexandr Miheev agenţiei respective, preluate de Reuters.

Statele Unite au ameninţat că vor impune sancţiuni Turciei, dacă guvernul de la Ankara nu renunţă la achiziţia de armament din Rusia.

La rândul său, Turcia susţine că eventualele sancţiuni ar fi nejustificate, deoarece îşi respectă în continuare angajamentul faţă de NATO şi nu este un adversar al SUA.

Președintele Tayyip Erdogan a afirmat că nu va renunţa la oportunitatea de a cumpăra armament performant de la ruşi la un preţ mai scăzut decât al americanilor.

Potrivit lui Erdogan, Statele Unite nu au prezentat aceleași condiții când s-au oferit să vândă sistemul rival de rachete Patriot.

„S-400 ocupă un loc important în discuțiile noastre. Argumentele Statelor Unite sunt foarte greșite. Am terminat procesul S-400 și plățile noastre continuă.”, a declarat Erdogan reporterilor de la Istanbul.

La rândul lor, americanii reacţionează la această tranzacţie şi au oferit sistemul anti-rachetă american Patriot. Turcia s-a arătat interesată de Patriot, dar nu în condițiile abandonării modelului S-400.

Cum toate încercările Washington-ului de a convinge Turcia să renunţe la contractul cu Rusia au eşuat, americanii au oprit livrarea către Turcia a echipamentelor legate de avionul de luptă stealth F-35.

„Este șocant faptul că Rusia nu este mai îngrijorată de trimiterea echipamentului către o națiune din NATO, co-localizată cu forțele americane, unde poate fi studiat și unde este posibil să câștigam informații valoroase. Este cu siguranță o oportunitate unică.”, a spus un oficial american care a preferat să nu îşi declare numele.