Rusia nu are unde să-şi mute flota

Rusia nu are unde să-şi mute flota

Într-un comunicat al ambasadorului rus la NATO, Dmitri Rogozin, se precizează că Rusia nu deţine nicio locaţie pentru eventuala mutare a flotei din Marea Neagră, aflată în prezent în portul Sevastopol, Ucraina.

"Ar fi bine ca flota rusă să fie menţinută la Sevastopol, pentru că în altă parte nu ar putea fi mutată", a spus Rogozin.

Preşedintele Ucrainei, prooccidentalul Viktor Iuşcenko, a cerut Guvernului să elaboreze un proiect de lege care să prevadă încetarea contractului de staţionare a flotei la Sevastopol după 2017.

Ministerul rus de Externe consideră premature eforturile Ucrainei de începere de acum a negocierilor pentru retragerea flotei.

"După aderarea la NATO, principiile Ucrainei se vor schimba şi va exista o nouă abordare de soluţionare a problemelor teritoriale. Crimeea, care făcea parte din Rusia, a fost cedată Ucrainei de preşedintele sovietic Nikita Hruşciov la 19 februarie 1954 ca garanţie a prieteniei eterne între cele două popoare şi în amintirea reunificării istorice între Ucraina şi Rusia. Se pune întrebarea dacă va beneficia Rusia de această nuanţă juridică", a continuat diplomatul rus.

(20:20)

Ne puteți urmări și pe Google News