Gustul pierdut al roșiilor românești. Otrava care le-a furat aroma

Gustul pierdut al roșiilor românești. Otrava care le-a furat aromaRoșii. Sursa foto: Pixabay

Foarte multă lume se plânge de faptul că roșiile românești nu mai au gustul de altădată. Specialiștii avertizează că tomatele autohtone se confruntă cu multiple amenințări: boli provenite din semințe importate și utilizarea excesivă a pesticidelor, toate acestea contribuind la diminuarea calităților gustative care le-au făcut celebre de-a lungul timpului.

Roșiile românești, afectate de dăunători rezistenți la pesticide

Tot mai multe semințe utilizate de agricultorii români provin din străinătate, însă acest lucru are efecte secundare greu de ignorat. Împreună cu materialul genetic semințele vin și agenți patogeni, boli și dăunători rezistenți, greu de controlat chiar și cu tratamente chimice agresive. În lipsa unor mecanisme eficiente de control fitosanitar și biosecuritate, efectele asupra producției sunt devastatoare.

Cercetătorul Costel Vînătoru, de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău, atrage atenția că nicio altă cultură agricolă nu este afectată de un număr atât de mare de boli precum tomatele. Acest fapt transformă cultivarea lor într-o misiune tot mai dificilă pentru fermieri.

Gustul, sacrificat pe altarul producției

În goana după productivitate și randament comercial, calitatea gustativă a tomatelor românești s-a diminuat considerabil. Consumatorii resimt această schimbare în farfurie, în timp ce fermierii sunt nevoiți să aplice frecvent tratamente pentru a-și salva culturile.

Analizele de laborator indică adesea prezența unor niveluri ridicate de pesticide în roșiile românești de pe piață, semn al unei agriculturi aflate sub presiunea bolilor, dar și a lipsei unor reglementări stricte privind biosecuritatea.

Roșiile românești

Roșiile românești. Sursa foto. Pixabay.

Pentru a face față valului de boli și dăunători, agricultorii români recurg la un arsenal tot mai complex de substanțe chimice. În unele cazuri, o singură cultură poate fi supusă la zeci de tratamente într-un sezon, ceea ce ridică probleme serioase legate de siguranța alimentară.

„Suntem într-un cerc vicios: cu cât apar mai mulți patogeni, cu atât folosim mai multe pesticide, iar rezultatul e un produs final departe de ceea ce ar trebui să fie o roșie sănătoasă și gustoasă”, explică Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Buzău.

Roșiile românești, sub lupa cercetătorilor din Buzău

La Buzău, o echipă de cercetători condusă de Costel Vînătoru documentează de ani buni bolile care afectează tomatele. Lucrările lor au dus la realizarea unei enciclopedii științifice dedicate exclusiv acestei culturi, un ghid care a depășit deja o mie de pagini.

Roșiile românești

Roșiile românești. Sursa foto: Pixabay

Această muncă titanică este esențială pentru a înțelege în profunzime cum se răspândesc agenții patogeni și cum pot fi combătuți eficient, fără a recurge excesiv la chimicale.

Soluția propusă de cercetători nu constă în importuri sau tratamente intensive, ci în dezvoltarea de soiuri românești, adaptate condițiilor locale. Acestea trebuie să aibă o rezistență naturală ridicată la boli, reducând astfel dependența de pesticide.

„Nu poți adapta o plantă creată pentru climatul din sudul Europei la condițiile din România fără probleme. Avem nevoie de cercetare românească, susținută constant, pentru a crea soiuri rezistente și durabile”, a explicat cercetătorul pentru antena3.ro.