ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Dan Diaconescu a dat lovitura!
- Ion Cristoiu
- 1 noiembrie 2012, 00:29
Un taifas la Ultimul cuvînt de pe B1 TV mi-a dat prilejul, nu demult, să-l întreb pe Dan Diaconescu dacă declaraţia sa de război împotriva lui Victor Ponta se va concretiza într-un război şi pe teren. Altfel spus, dacă va candida împotriva premierului în colegiul din Gorj.
Dan Diaconescu s-a grăbit să confirme că va candida. Ceva îmi spunea însă că nu se decisese încă. Răspunsul părea mai degrabă ivit din dorinţa - tipică firii lui Dan Diaconescu- de a fi pozitiv cu toată lumea, decît din nevoia de a face un anunţ crucial. L-am întrebat din nou, la ceva timp după primul dialog, dacă va candida la Tîrgu-Jiu. De data asta a şovăit, sfîrşind prin a justifica o eventuală răzgîndire : candidînd, nu va mai putea face emisiuni la OTV. Eram sigur că Dan Diaconescu a sfîrşit prin a se lăsa convins de cei din jur că e mai bine să nu candideze la parlamentare. Argumentele în favoarea acestei decizii nu sunt de neglijat. Un eşec electoral ar fi semnul că patronul OTV nu e atît de bun la fapte ca la vorbe. Ceilalţi candidaţi ai PPPD au nevoie de sprijinul dat de emisiunile lui Dan Diaconescu. În ipostaza de candidat, îi va fi interzis să mai facă emisiuni. Marţi, pe la prînz, a prins să circule zvonul că Dan Diaconescu va candida. Şi nu oriunde, ci chiar la Tîrgu-Jiu, împotriva lui Victor Ponta. Seara, zvonul a devenit ştire. Aşadar, în confruntarea dintre susţinătorii şi adversarii candidaturii, primii au învins. Nu ştiu ce argumente au invocat biruitorii. Ştiu însă sigur că decizia de a candida împotriva lui Victor Ponta echivalează cu o extraordinară lovitură dată de Dan Diaconescu. La apariţia zvonului despre o posibilă candidatură împotriva lui Victor Ponta, dătătorii cu părerea au înşirat doar dezavantajele pentru premier. Printre acestea se numără: 1) Posibilitatea de a nu obţine peste 50% şi, prin asta, de a nu intra în Parlament, dat fiind că USL nu va beneficia de redistribuiri în cantitate de masă. 2) Ştirbirea imaginii publice în urma loviturilor administrate de Dan Diaconescu. E lesne de înţeles că adversarii premierului nu numai din Opoziţie, dar şi din USL, îl vor alimenta pe liderul PPDD cu documente compromiţătoare pentru Victor Ponta. 3) Chiar şi dacă va cîştiga colegiul, Victor Ponta nu va avea nici mîngîierea de a se putea făli cu asta. Pentru mulţi, Dan Diaconescu nu trece drept un adversar de a cărui înfrîngere să se bucure ditamai premierul. Altceva ar fi fost dacă în locul lui Dan Diaconescu se înscria în cursă Traian Băsescu. Una peste alta, candidatura lui Dan Diaconescu e în defavoarea lui Victor Ponta. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă - aşa cum observa recentul raport GeoPol - Victor Ponta n-ar fi făcut prostia de a-şi alege drept adversar, în cazul Oltchim, pe Dan Diaconescu. Se ştie chiar şi din polemicile din presă că dintr-un război dus de Goliat cu David cîştigă în planul opinie publice David chiar şi cînd Goliat e învingătorul! Ocupaţi cu iscodirea dezavantajelor pentru Victor Ponta, analiştii au trecut cu vederea avantajele acestei candidaturi pentru Dan Diaconescu. Principalul avantaj izvorăşte din realitatea campaniei electorale pentru scrutinul din 9 decembrie 2012. Spre disperarea presei, cea care trăieşte din ciocnirea vedetelor, politicienii şi-au aranjat astfel candidaturile încît puţine colegii oferă o bătălie între personalităţi ale vieţii noastre publice. Prin decizia lui Dan Diaconescu, Tîrgu-Jiu poate fi scena unei confruntări spectaculoase la nivel de ţară. Dan Diaconescu apare astfel drept politicianul care şi-a asumat una dintre cele mai grele candidaturi. Spre deosebire de politicieni cu experienţă într-ale campaniei, el n-a fugit de confruntarea riscantă, ci dimpotrivă, a căutat-o. Chiar dacă va pierde Dan Diaconescu va cîştiga pe termen lung: 1) Va trece drept un politician curajos, mai puţin preocupat decît mulţi alţii de cîştig electoral cu orice preţ. 2) Va căpăta un spor de notorietate prin simplul fapt că, exasperată de mediocritatea confruntărilor din alte colegii, presa se va agăţa de orice gest sau vorbă a candidatului Dan Diaconescu. Dan Diaconescu va beneficia astfel de o mediatizare gratuită. Iar presa, la rîndu-i, condamnată pînă marţi seara, să moară de plictiseala unei campanii electorale mediocre ca o zi de joi, îşi va primi răsplata în rating şi tiraj. PS. Dplasat la Tîrgu Jiu pentru a se lansa în campanie, Victor Ponta a fost brusc întrerupt din pam-pam-urile sale electorale de întrebările presei despre candidatura lui Dan Diaconescu. Bietul premier! Cam aşa va arăta de acum încolo viaţa sa de candidat! CITIŢI ŞI:
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu- sub fustiţa lui Liviu Dragnea
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Politrucul care intervine în discuţie ca un ciocan
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Unde ar trebui să ducă Traian Băsescu un snop de lumânări
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un colhoz politic
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea Victor Ponta să tragă pe sfoară Comisia Europeană
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Politicienii unui popor iubitor de telenovelă
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Slavă Domnului, Traian Băsescu trăieşte!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Mitingul USL- o grandomanie de ghiorţan