ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea Dan Voiculescu să scape dintr-o lovitură de Traian Băsescu şi de Victor Ponta

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea Dan Voiculescu să scape dintr-o lovitură de Traian Băsescu şi de Victor Ponta

Recenta apariţie a lui Dan Voiculescu la postul său TV ar fi trecut practic neobservată dacă negustorul cu ambiţii napoleoniene în politică, în genul foştilor oligarhi din Rusia, puşi de Putin cu botul pe labe, n-ar fi abordat unul dintre subiectele care fac să freamăte de excitaţie presa moldo-valahă: Suspendarea lui Traian Băsescu.

Din motive ţinînd atît de simplificarea fatală, cît şi de biciuirea informaţiei pentru a deveni ştire nărăvaşă, ziarele şi televiziunile s-au grăbit să titreze: Dan Voiculescu vrea o nouă suspendare a lui Traian Băsescu! Astfel pusă în circulaţie, intervenţia lui Dan Voiculescu în chestiunea celei de a treia suspendări a lui Traian Băsescu a fost întoarsă pe faţă şi pe dos în comentarii scrise sau vorbite pe întreg teritoriul naţional al presei româneşti. Pe duşmanii lui Traian Băsescu i-a încercat o jubilaţie fulgerătoare, ca o pîntecăraie fără posibilităţi de rezolvare imediată. Pe fanii lui Traian Băsescu i-a străbătut un fior de groază, iute transformat în val de ură faţă de "Felix Turnătorul". Analistul e obligat însă, prin statut, să citească textul interviului acordat de Dan Voiculescu lui Mihai Gâdea, tratat pe parcursul emisiunii cu familiaritatea cu care boierul se adresează vizitiului cînd e bine mîncat şi bine băut. Supusă acestei operaţii, declaraţia lui Dan Voiculescu în chestiunea suspendării nu poate fi redusă la propoziţia simplă - Felix vrea suspendarea lui Traian Băsescu. Reliefată ca mult mai nuanţată, declaraţia se dovedeşte în realitate un semnal dat nu atît lui Traian Băsescu, cît mai ales lui Victor Ponta. Potrivit zicalei: Unde dai şi unde crapă! Cea de a treia suspendare a lui Traian Băsescu e una dintre temele ieşirilor publice ale liderilor USL - nu ale celor din vîrf, ci ale lacheilor acestora. Argumentul invocat în sprijinul unei întreprinderi nebuneşti pentru un om, nu însă şi pentru un om politic, ar fi posibilitatea ca Traian Băsescu să nu desemneze drept premier o persoană de la USL, deşi acest Colhoz politic ar cîştiga scrutinul din 9 decembrie 2012. Dan Voiculescu introduce însă în abordarea temei o nuanţă spectaculoasă. Domnia sa pleacă de la premisa, dată ca sigură (cînd ai parale, ai şi certitudini), că Traian Băsescu va desemna o persoană de la USL, dar care nu va fi Victor Ponta. Aventurîndu-se pe tărîmul datului cu presupusul, fără grija că va luneca, Dan Voiculescu susţine că acea persoană va accepta numirea, ba că, mai mult, va reuşi să rupă din USL hălcile necesare formării unei majorităţi parlamentare. Şi astfel - prinde a boci- mogulul, făcîndu-l pe Mihai Gâdea să-şi umezească şi el privirile, vom avea de pe 9 decembrie 2012 un guvern Traian Băsescu. Acest scenariu - zice profetul de la Grivco - poate fi dat peste cap numai dacă Traian Băsescu e supus unei noi suspendări, care să ducă la un Referendum ţinut în aceeaşi zi cu scrutinul pentru parlamentare. Acest talmeş-balmeş de dacă şi de par că, se înalţă pe temelii date ca sigure de vorbitor, deşi, judecînd că viaţa e complexă, nimeni, cu excepţia lui Dumnezeu, nu poate fi sigur că: 1) USL cîştigă cu peste 50% din voturi. 2) Traian Băsescu nu-l desemnează chiar pe Victor Ponta. Luînd în serios cele vorbite de Dan Voiculescu, vom mai sesiza că scenariul pleacă de la premisa că USL e formaţiune plesnind de oportunişti. Nu e o premisă întîmplătoare în cazul lui Dan Voiculescu. În decembrie 2004, oportunistul care a trădat alianţa cu PSD - pentru un ciolănaş - a fost chiar Dan Voiculescu. Preşedintele PC ştie, aşadar, din simpla autoscrutare, de ce sunt în stare politicienii români cînd vine vorba ca Puterea să-şi ridice niţel fusta. Din întreaga tărăşenie televizată se desprinde un adevăr: Dan Voiculescu susţine că tărăboiul intern şi extern al unei noi suspendări merită toate riscurile de dragul deţinerii mai departe de către Victor Ponta a funcţiei de premier. Dacă n-am şti cine e Dan Voiculescu, am crede că patronul Antenei 3 moare de grija lui Victor Ponta. În realitate, Dan Voiculescu nu de grija lui Victor Ponta moare, ci de grija libertăţii sale. O nouă suspendare a lui Traian Băsescu ar putea aduce pentru Dan Voiculescu, în fine, eliberarea de spaima Parchetului şi a DNA. Faţă de suspendare, Victor Ponta e cel care dovedeşte reticenţe. Nu pentru că l-ar iubi pe preşedinte, ci pentru că un nou scandal internaţional i-ar fi fatal. Lansînd în eter tema suspendării pentru ca Victor Ponta să rămînă premier, cuplul Dan Voiculescu - Crin Antonescu urmăreşte să scape nu numai de Traian Băsescu, dar şi de Victor Ponta. CITIŢI ŞI:

  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Dan Diaconescu a dat lovitura!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu- sub fustiţa lui Liviu Dragnea
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Politrucul care intervine în discuţie ca un ciocan
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Unde ar trebui să ducă Traian Băsescu un snop de lumânări
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un colhoz politic
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea Victor Ponta să tragă pe sfoară Comisia Europeană
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Politicienii unui popor iubitor de telenovelă
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Slavă Domnului, Traian Băsescu trăieşte!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Mitingul USL- o grandomanie de ghiorţan

Ne puteți urmări și pe Google News