Nu se putea să nu fiu atras şi eu în întrecerea naţională de întrebări, răspunsuri, dat cu părerea şi dat cu ciomagul iscată de telenovela zisă şi Privatizarea Oltchim.
Prin cafenele, baruri şi restaurante, prin canalele propriu zise şi pe la canalele Tv se încing discuţii contradictorii despre Dan Diaconescu, tot mai mult văzut ca un erou de adîncimi sufleteşti shakespeariene. Nu de altceva, dar nici el nu ştie ce va face în ziua următoare. Întrebarea Are Dan Diaconescu bani să cumpere Oltchim? mi-a fost pusă pînă şi la Biblioteca Academiei, într-o pauză de studiu. Mai mult, la un moment dat, m-am pomenit la masa mea de lucru cu un veteran al Bibliotecii, care mi-a şoptit, nu fără jubilaţie: S-a anunţat că Dan Diaconescu are banii?!
Cele mai multe dintre persoanele cu care am angajat discuţii despre Dan Diaconescu şi-au exprimat convingerea că patronul OTV nu deţine aceşti bani şi nici nu-i poate procura. La întrebarea mea mută, nici una dintre persoanele convinse că Dan Diaconescu joacă la cacealma n-a făcut trimiteri la manevra electorală a liderului PPDD sau la caracterul funambulesc al personajului. Toate şi-au întemeiat credinţa pe ceea ce ele numeau mărimea sumei: 45 de milioane de euro! Cum să ai 45 de milioane de euro cash şi, mai ales, cum să-i ai de prăpădit pe un Combinat falimentar precum Oltchim?! Şi dacă nu ai suma asta, cine să ţi-o ofere?!
Privirile mele spuneau mai mult decît limpede că nu-mi dau seama de mărimea sumei. — Ştii ce înseamnă 45 de milioane de euro?! m-a somat unul dintre interlocutori, dispus să piardă timpul cu mine pentru a mă face să înţeleg de ce n-are Dan Diaconescu această sumă. Întrebarea m-a descumpănit. Într-adevăr, nu mă întrebasem niciodată ce înseamnă 45 de milioane de euro. Graţie lui domnu' Dan, cum îi zic fanii lui Dan Diaconescu, mi-o puneam acum. Şi am descoperit, deodată, că nu realizam ce înseamnă 45 de milioane de euro. Mi se părea o sumă de bani pe care o poate deţine oricine, pe care ţi-o poate împrumuta pînă şi vecinul de bloc, ce mai încolo şi încoace, o bagatelă. I-am dezvăluit interlocutorului ce-mi trecea prin cap. S-a enervat de-a binelea. Enervarea omului de ştiinţă la întîlnirea cu un sălbatic sincer convins că Lumea e alcătuită din telemea de vacă. — Dar 4.500 de euro ştii ce înseamnă? Cum să nu ştiu? Cu suma asta mi-aş putea cumpăra multe dintre lucrurile la care rîvnesc: un laptop ultraperformant, un stilou, care-şi schimbă mărimea peniţei după cum doreşti. În fine, 4.500 de euro înseamnă trudă nu glumă pentru a-i avea! — 45 de milioane de euro înseamnă de 10.000 de ori 4.500 de euro - mi-a sărit în ajutor intelocutorul.
Nici socoteala asta nu m-a ajutat să fiu de inteligenţa cerută de cazul Dan Diaconescu. Pentru mine 45 de milioane de euro mi se păreau o bagatelă faţă de 4500 de euro. Un miliard mi se părea o bagatelă faţă de 45 de milioane de euro. Fără să vreau, am găsit explicaţia la nepăsarea cu care românii urmăresc acuzaţiile aduse corupţilor de a fi furat sume de sute de milioane de euro de la stat. Anunţul că un corupt a furat 5000 de euro ar stîrni mai multă revoltă decît anunţul că a furat un miliard. De ce? Pentru că de la 10.000 de euro în sus, pentru marea majoritate a românilor, sumele sunt abstracte. Ca să-ţi dai seama ce înseamnă 45 de milioane de euro trebuie să ai sau să fi avut cel puţin 100 de milioane de euro. Dacă pînă acum ai avut de-a face doar cu cel mult 1000 de euro, milioanele nu-ţi sunt familiare. Şi astfel, culmea! ţi se par mai uşor de procurat decît 1000 de euro! Iată o posibilă explicaţie a entuziasmului cu care noi, românii, îi votăm pe cei care fură din bugetul statului de la o sută de milioane de euro în sus: Respectivii nu fură pe înţelesul nostru!
Recomandările noastre
