Istoria spune că Pașa din Silistra ar fi crăpat, făcând infarct, nemairezistând la atîtea lingușiri  și laude, câte i se făceau. Ce personaj frumos și irepetabil în istoria Europei…

Însă aceeași materie, din ce în ce mai inutilă,  istoria consemnează și existența a două  personajele importante în conștiința colectivă românească. Două personaje amuzant ciudate: Păcală și Tândală.  Pe când Păcală poate fi considerat, pe drept cuvânt, arhetipul prostirii universale, a cărui importanță în cariera sa de personaj arhetipal începe cu găsirea pe dealuri a unui sac cu tămâie, Tândală, modelul celui ce se lasă prostit, încheie în mare, tipicul istoriei acestui popor, atât de frumos și mîndru - nevoie mare! Cam asta a fost și istoria prostirii noastre, în raport cu marele eveniment al așa-zisei noastre apartenențe la construcția muribundă, sufocată sub propriile sale minciuni, ipocrizie și corupție, cunoscută ca ”Uniunea Europeană”. Care a fost, de-a lungul istoriei, atitudinea noastră? Mai întîi am lăudat-o, nevoie mare și am sărutat-o în fund, ca pe simpaticul Pașă de la Silistra. Apoi, am îndrăznit să ne îndoim, și intuind răul care a venit apoi, prin încercarea de a ni se distruge istoria, obiceiurile, familia, credințele și tradițiile, am încercat să ne apropiem cumva, de această construcție nouă, atât de îndepărtată de ethosul românesc.  Nereușind în această intreprindere de îmblânzire a stăpânului, și constatând pe pielea noastră că agresivitatea cu care ni se impune neomarxismul am încercat altă variantă. Aceea de a a i sufla din nou în pupa, de a o lăuda și proslăvi. O aproape întreagă generație de tineri (în cea mai mare parte copii de securiști) s-au adunat sub sigla unui ONG politic, USR, s-a angajat în a umfla imaginea răului și a-l ridica în slavă. Apoi, a urmat a treia cale, când nici a doua n-a funcționat.  Acțiunea de denigrare, a datului în stambă, făcând-o de mândru rahat, acțiune care acum se află în plină desfășurare. Asta  o putem observa, pentru că s-a petrecut în relativ scurt timp, - atitudinea românului în raport cu refuzul Europei (deși problema era de respectare a unor reguli europene clare, consemnare în Tratatul de aderare la U.E!) de a ne include în spațiul Schengen. Totul consistă în perpetuarea la infinit a unei istorii trăită între două repere: Păcală și Tândală. Între aceste două modele există o categorie de oameni care ne prostesc, (și care între timp devin bogați pe câteva generații) și o alta care îi urmează, prostiții, cei care se prosternează fără a se putea exprima, sau care știu adevărul care urmează actului prostirii, dar tac laș, fără ca nimic să se întâmple vreodată. Între Păcală și Tândală, neomarxismul european, lătrat de la Bruxelles și Strassbourg pare proaspăt, ca și celebrul citat ieșit din mintea lui Karl Marx a ” A fi marxist înseamnă a lupta continuu, cu orice sacrificiu pentru schimbarea situației prezente.”  Pe moment, tinerii viermișori neomarxiști de ambele sexe, (deși asta nu contează la ei, fiind interschimbabile), scuipați afară de pe scena politicii de Johannis, după ce au ruinat viitorul țării cu un PNRR ținut la secret, până când l-au predat celor care l-au dictat de la Bruxelles, își ling cuminți rănile așteptând momentul potrivit să-și scoată iar la lumină capetele de pitici de grădină cocoțați pe trotinete, conform principiului „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase.” Sau, cum spunea Lucian Blaga, în rarele lui momente de bună dispoziție umoristică, ”orice căcat, după ce s-a uscat, are dreptul să-și scrie memoriile sale de trandafir…” Numai că, ghinion: această Uniune Europeană - care n-are nimic a face cu cea Creștină, pe care ne-au lăsat-o Monnet, de Gasperi sau Spaak -, are nervii mult mai tari decît Pașa de la Silistra. Deși se dovedește coruptă birocratizată și marxizată, mai rezistă linsului în dos al politicienilor noștri. Pare că nu  pentru mult timp. Iar dacă va păți ceva, asta nu va fi, cu siguranță urmare a vreunei acțiuni a celor care ca și noi, nu vor avea curajul să se ridice din ceeace ”șefii la Europa ” care ne-au numit ”țările europene ale vitezei a doua.” Asta spunea chiar d-na Merkel, cancelarul Germaniei, care ”dansa” cu Putin încă dinainte de căderea Zidului Berlinului…  Adică țările estului, care continuă să stea în genunchi și să lingă, murind cu dreptatea în mână… Magnifica Uniune Europeană, care cînd n-am respectat vreo ”indicație”  s-a grăbit să declanșeze  ”infringement”,  a pedepsit Ungaria și Polonia, dar cînd Austria și Olanda au încălcat dreptul unui stat european - România și Bulgaria -,  și legile din Tratatul European, a tăcut mâlc, fără să facă nimic… Acum, când apar dovezi îngrozitoare a frăției Austriei cu Putin, ultima prin banca austriacă Reiffeisen, preacinstita Uniune Europeană tace. Asta în momentul când o europă întreagă își trage de la gură pentru înfrângerea Rusiei… Este și mai clar cât anume contează, - așa stând lucrurile -,  pentru Europa, dreptul României, conform tratatelor UE, de a fi în spațiul Schengen… Veto-ul inadmisibil și ilegal al Austriei împotriva noastră se demonstrează a fi mai credibil… Pare suficient de clar de ce nu mai trebuie să avem vreo speranță că se va recunoaște nedreptatea care ni s-a făcut și că vom adera vreodată la spațiul Schengen.  Azi se opune Austria, mâine Olanda,  poimâine Suedia. Nu e, oare, clar că la mijloc a fost o înțelegere mizerabilă între aceste țări? Pentru noi a fost mai comod să stăm în genunchi, să ne denigrăm și să prăduim propria țară, în folosul minunatei Uniuni Europene, care acum nu dă nici un scuipat pe drepturile noastre. Mai mult, cel mai rușinos, este faptul că singura formă de protest nu aparține Statului Român, ci există doar prin gesturile particulare a unor cetățeni. Măcar cu asta dacă am reuși, și tot ar însemna ceva. Să conștientizăm ca popor, acum când trăim pe pielea noastră nedreptatea Uniunii Europene și războiul declanșat de Putin, un personaj creeat de chiar lăcomia marilor țări democratice,  (foste deținătoare de colonii!), care ne dădeau, tot timpul lecții. Măcar acum să notăm că suntem martorii demascării firii popoarelor, al națiunilor. Trăim un timp despre care s-a scris, dar superficialitatea și lașitatea noastră ne-a împiedicat să reacționăm.  Noi l am depășit pe Tândală, a cărei prostie sinceră ne făcea să rîdem, în copilărie. Prostia de azi, care conduce România și Europa  nu este, ca atunci, opusul inteligenței, ci este o valoare socială independentă, teribilă și eficace, care se apără prin mijloace terifiante: cătușe, turnătorii, directive și legi. Profit să l citez pe Sergiu Al-George valoros intelectual, filolog și orientalist român, care a dat numele Institutului de Studii Orientale din București. Îl citez acum, că, după cum se vede, în curând acest lucru n-o să mai fie permis, fiindcă a scris la revista „Gândirea” împreună cu Nichifor Crainic, Valeriu Anania, Lucian Blaga, Radu Gyr, Sandu Tudor și Dumitru Stăniloae. ”Secolul XIX a fost un secol de demascare psihologică a firii popoarelor, națiunilor. Secolul nostru, spre sfîrșit va fi un secol de demascare a omenirii întregi.” Iar prietenul său, nu mai puțin celebrul I.D. Sîrbu îl completează: ”Poate că secolul XXI nu va fi decât un singur țipăt: Fraților, am greșit, stânga-mprejur, fuga marș, înapoi în peșteri!” Toată această mizerie e pe cale să se întărească, fiindcă apar pe pământ și în România, generații din ce în ce mai lipsite de cultură, chiar modest aflabetizate. Numai acestea pot să acumuleze o semenea plictiseală, care face să se întărească prostia vicleană care tinde să conducă Europa. Dar ca și prostia, nici plictiseala nu este cea ”clasică”. Nu mai e vorba de căscatul la un program tv slab, sau la vreo prelegere plicticoasă. E ceeace numeau bătrînii noștri ”să ți fie urît”. Un fel de greață asezonată cu indiferență, creeată, acum, pe fondul crasei inculturi prin dispariția marilor repere culturale. N-a trecut bine săptămâna de când s-a pus problema demolării statuii lui Mircea Vulcănescu din București. Noroc cu textul minunat al istoricului Ion Aurel Pop, care vine la momentul oportun să mai facă ceva lumină în întunericul fetid din mintea a tot mai multe creiere care, implacabil, în viitorul apropiat vor lua hotărîri în ce privește cultura și istoria acestui popor necăjit… Aceste racile au ajuns să fie valori necesare în lumea dominată de neomarxism.  La presiunea neomarxismului conducerii U.E., prin edicte, recomandări și directive toate aceste abominații anticreștine au fost instituționalizate, finanțate de ONG uri de tip Soros, dar și de guverne. Au ajuns ”principii”, care se predau în universități, concomitent cu încrecarea de  aneantizare a oricărui tip de gîndire liberă, prin cenzură. Trăim era prostiei agresive. O fază intermediară a neomarxismului. Așa cum era, pe vremuri, ”societatea socialistă multilateral dezvoltată”, faza intermediară care trebuia să ducă direct în Comunism.