Românii au primit medicamentul minune. Valul 5 de Covid este extrem de violent în România
- Simona Suciu
- 9 februarie 2022, 20:52
Ministerul Sănătății a anunțat că primii 500 de pacienți, consultați în centrele de evaluare, au primit antiviralul Molnupiravir. Valul Omicron lovește destul de tare România, iar secțiile de ATI sunt pline de pacienți.
Ministerul Sănătăţii a anunaț că, miercuri, primii 500 de pacienţi, din totalul celor 11.568 consultaţi în cele 222 de centre de evaluare, au primit gratuit medicamentul antiviral inovativ Molnupiravir.
Potrivit autorităților sanitare, acesta este primul medicament specific cu administrare orală anti-COVID aprobat pentru persoanele cu risc de a dezvolta o formă severă de boală.
Autoritățile mai anunță că și Favipiravir se găsește în centrele de evaluare. „Totodată, facem precizarea că, în prezent, medicamentul antiviral Favipiravir, recomandat ca alternativă terapeutică pentru formele uşoare sau medii de COVID-19 se găseşte în centrele ambulatorii de evaluare, în spitale şi în 153 farmacii cu circuit deschis“, precizează Ministerul Sănătăţii.
Eficient împotriva Omicron
Molnupiravir este un medicament dezvoltat de compania de biotehnologie Ridgeback Biotherapeutics din SUA în colaborare cu gigantul farmaceutic american Merck. Studiile de laborator au arătat că medicamentul funcționează bine împotriva variantei Omicron.
„Medicamentul trebuie administrat în primele 3-4 zile, când apar simptome. Formele asimptomatice sau cu simptomatologie minoră nu au de ce să ia un astfel de antiviral, dar cele la care apar manifestări cu febră, cu alterarea stării generale, cu stare generală proastă, în general, cu mialgii, cu dureri atroce în gât, cu cefalee, deci dureri de cap, după ce vor fi evaluate de către un specialist, vor putea beneficia de acest medicament”, a declarat medicul pneumolog Gilda Popescu într-o intervenție televizată la B1TV.
Omicron a umplut secțiile de ATI
Bilanțul din ultimele 24 de ore nu arată deloc o situație bună în ceea ce privește valul cinci al pandemiei de COVID-19. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 1.120 de persoane infectate cu virusul SARS-Cov-2 au fost internate la Terapie Intensivă, iar 176 de pacienți au decedat. Experții susțin că România a înregistrat un număr record în valul cinci, ceea ce în țări nu s-a întâmplat.
Varianta Omicron se răspândește extrem de repede, însă infectarea este mult mai blândă în comparație cu Delta. Tocmai din acest motiv alte state nu înregistrează un număr mare de persoane aflate în stare gravă sau decedate. Totuși, în România, valul cinci este la fel de virulent ca și precedentul.