Românii au predat o lecție de samba cu balonul oval

Românii au predat o lecție de samba cu balonul oval

Naționala de rugby a României a turat din plin motoarele în timpul partidei amicale cu Brazilia, disputată, sâmbătă, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București.

 

Opt eseuri în contul „stejarilor”

Întâlnirea, una istorică, pentru că cele două națiuni s-au aflat pentru prima dată față în față, a fost câștigată de români, cu scorul de 56-5 (30-0). Reușitele au curs în cascadă, iar spectatorii au avut cu ce se delecta.

„Tricolorii” au bifat opt eseuri în acest meci, prin Andrei Gorcioaia (3), Andrei Rădoi (3), Mihai Macovei și Valentin Popârlan, șapte transformate de Luke Samoa și unul de Florin Vlaicu. Pentru oaspeți, Andre Arruda a bifat un eseu.

Tot în această lună, „stejarii” pierduseră amicalul cu Japonia, disputat la Kumamoto, scor 21-33, și se impuseseră, la Edmonton, în fața Canadei, scor 25-9.

Diferența de fus orar i-a dat peste cap

Concluziile perioadei de pregătire au fost trase de Florin Vlaicu. „Am avut trei săptămâni foarte grele, am început cu acel drum lung în Japonia, ne-am acomodat greu, nu am putut să dormim două trei nopți, dar cred că au fost trei săptămâni foarte bune pentru noi ca echipă. Am jucat cu Japonia, o repriză întâi nu foarte bună, în cea de-a doua am dominat și am arătat că am avut încredere în noi și că putem mai mult. În Canada a fost aceeași problemă cu somnul, nu ne-am putut odihni”, a explicat Vlaicu, cel care a mai spus că Brazilia a reprezentat o mare necunoscută pentru „tricolori”. „Cu Brazilia jocul a fost altfel, nu-i cunoșteam, i-am văzut puțin la video, se pare că nu a fost acea concentrare pe care am văzuto la ei în Americas Rugby Championship. Echipa României s-a comportat foarte bine, am arătat că putem juca într-un sistem, că putem respecta indicațiile antrenorilor.”

„Ne-a ajutat să ne sudăm”

Marius Antonescu este de părere că turneul de pregătire a închegat jocul „stejarilor”.

„Se vede că brazilienii încă sunt la început în acest sport, au încercat să ne obstrucționeze, dar e bine că am reușit să ne impunem. Cred că acest turneu ne-a ajutat să ne sudăm mai bine ca echipă, în ideea că trebuie să ne gândim la Cupa Mondială din Japonia.”

Pentru puștiul care n-a mai apucat majoratul

Meciul România - Brazilia a fost marcat și de momente triste. Înaintea startului s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Andrei Burdușel, un tânăr rugbyst, care a decedat, joi, 22 iunie, și care, ieri, ar fi împlinit 18 ani. Tânărul, elev în clasa a 11-a la Colegiul Național Sportiv „Aurel Vlaicu”, a fost diagnosticiat, la începutul acestui an, cu rabdomiosarcom cu tumoră primară la nivelul mușchiului abdominal și cu metastaze pulmonare, hepatice și osoase. Andrei a început recuperarea la o clinică din Viena, dar a avut neșansa de-a face parte dintre cei 10% bolnavi la care tratamentul clasic nu dă rezultate. După jocul de pe stadionul „Arcul de Triumf”, încasările provenite din bilete au fost donate familiei celui dispărut fulgerător.