Românii, loviți în plin. Este vorba despre pensiile noastre. Schimbarea pune România pe jar

Românii, loviți în plin. Este vorba despre pensiile noastre. Schimbarea pune România pe jarSursa foto: EVZ

Vești neplăcute de la Casa Națională de Pensii pentru femeile aflate în pragul pensionării. Acestea vor trebui să-și amâne retragerea din activitate, ca urmare a unei măsuri ce va fi aplicată și în România.

Vârsta de pensionare pentru femei va crește de la 61 de ani, cât este în prezent, la 63 de ani. Practic, femeile vor se vor putea retrage din activitate cu doi ani mai târziu decât prevăd reglementările actuale. Informația a fost prezentată de șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

Acesta a precizat că în toate statele din Uniunea Europeană tendința este de a mări vârsta de pensionare pentru cei aflați în câmpul muncii. Iar o astfel de măsură urmează să fie adoptată și la noi.

Pe de altă parte, a precizat Daniel Baciu, vârsta de pensionare a bărbaților va rămâne, cel puțin deocamdată, aceeași, respectiv 65 de ani.

„Este o tendință în toate statele din Uniunea Europeană a creșterii vârstei de pensionare datorită speranței de viață, care este în continuă creștere. În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și - în 2033 - se ajunge la 63 de ani la femei”, a preciat șeful Casei Naționale de Pensii.

Sursa foto: EVZ

Vârsta de pensionare în Europa este în creștere

Potrivit spuselor sale, în mai multe state europene vârsta de pensionare este mai ridicată decât în România. Daniel Baciu a precizat că prin următoarea lege a pensiilor, este posibil ca să se egalizeze vârsta de pensionare pentru bărbați și femei. Practic, toată lumea va ieși la pensie la 65 de ani.

„În Germania, în Italia, vârstele de pensionare sunt mult mai ridicate, 67 - 68 de ani, dar în momentul de față noi am rămas la 65 de ani. Eventual, în viitoarea lege să egalizăm vârstele de pensionare atât la femei cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, pentru Antena 3.

De ce se recalculează pensiile

În acest context Daniel Baciu a explicat cum se va face recalcularea pensiilor și care sunt obiectivele urmărite priin acest demers. El a subliniat că acest proces nu are legătură cu indexarea anuală, care se face pentru toate pensiile. Această măsură va aduce majorări la veniturile unor cazuri punctuale de pensionari.

„Vreau să fac o precizare importantă - recalcularea vizează în primul rând acele inechități din sistem. După cum am explicat, atunci când în interiorul aceluiași număr de puncte avem niște cuantumuri diferite, în funcție de anul ieșirii la pensie și legislația din acel moment. Această recalculare nu este un proces fix, lumea va avea diferite creșteri ale pensiei, nu are legătură cu indexarea anuală care se face asupra tuturor pensiilor.

(...) Cu privire la indexare, avem aceste calcule, contează foarte mult influența acestor majorări în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul de pensii. Avem diverse scenarii de creștere a valorii punctului de pensie, pe care noi le punem pe masa factorilor decidenți, astfel încât să ia decizia cea mai bună”, a precizat Daniel Baciu.

Ne puteți urmări și pe Google News