România va plăti aproximativ un miliard de dolari pentru al doilea sistem de rachete Patriot
- Dan Coravu
- 1 august 2018, 09:47
Mihai Fifor, Ministrul Apărării, a anunţat marţi că România este pregătită să plătească al doilea sistem de rachete Patriot şi că, probabil, acesta va fi achitat în luna septembrie.
"Suntem deja în al doilea an cu rachetele Patriot. Anul trecut am achiziţionat primul sistem de rachete Patriot. Acum suntem în faza în care suntem pregătiţi să plătim al doilea sistem. Suntem pregătiţi să facem această plată. Probabil la începutul lunii septembrie, de îndată ce scrisoarea de acceptare va veni din Statele Unite, vom face plata pentru al doilea sistem. În februarie am plătit primul sistem de rachete HIMARS. Să nu uităm că România recepţionează anul acesta primele 36 de transportoare blindate 8x8 Piranha 5, din care şase, cu mândrie pot spune, vor fi produse la Uzina Mecanică din Bucureşti, iată (...) întoarcem banii în industria naţională de apărare, un lucru formidabil", a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.
Patriot este un sistem de apărare împotriva rachetelor balistice şi de croazieră, a aeronavelor şi dronelor, iar ţări NATO precum Statele Unite, Germania, Olanda şi Spania îl au deja în dotare.