România plânge! S-a stins unul dintre cei mai valoroși oameni ai țării
- Emma Cristescu
- 13 ianuarie 2022, 14:40
Doliu fără margini în România! Victoria Berbecar, unul dintre cei mai apreciaţi promotori ai culturii tradiţionale şi meşteşugurilor populare. Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş a făcut tragicul anunț.
Legenda culturii tradiţionale şi meşteşugurilor populare s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani, potrivit unui anunț făcut, astăzi, de Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş.
Doliu fără margini
"S-a stins din viaţă una dintre cele mai cunoscute reprezentante a artei ţesutului din Maramureş, doamna preoteasă Victoria Berbecar din Botiza", anunță sursa citată.
Aceasta s-a născut în anul 1944 în satul Ciceu Mihăieşti din judeţul Bistriţa-Năsăud. A lucrat toată viața la autenticitatea şi revitalizarea covorului maramureşean. De la mutarea în Botiza, în anul 1974, Victoria a readus la actualitate cele mai valoroase obiecte tradiționale și a reamintit importanța culorilor naturale.
A muncit mai bine de 50 de ani la târguri şi expoziţii atât în ţară cât şi în străinătate, promovând constant covorul, scoarţa, din Botiza.
"A fost un exemplu pentru comunitate, având un rol hotărâtor în iniţierea femeilor şi tinerilor în arta covoarelor tradiţionale", mai arată sursa citată.
Potrivit Centrului Culturii Tradiționale Maramureș, Victoria Berbecar a fost timp îndelungat preşedintele filialei judeţene ANTREC - Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural şi a luptat ani întregi ca turismul rural să nu fie uitat.
O altă legendă a Maramureșului s-a stins din viață
Toader Bârsan, meșter popular și ambasador al turismului maramureșean, s-a stins din viață chiar la începutul anului 2022. Acesta a arătat magia României și la Washington.
„Domnul Toader Bârsan, sculptorul „porților cerului Maramureșului”, a trecut la cele veșnice. Cu multă întristare sufletească, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Toader Bârsan, meșterul popular cioplitor în lemn din localitatea Bârsana și ambasador al turismului maramureșean a trecut la Domnul, astăzi, la vârsta de 78 de ani”, a scris Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, marți, pe Facebook.
„Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, împreună cu preoții și monahii care l-au cunoscut, transmit condoleanțe și mângâiere și alinare sufletească familiei îndoliate, soției Anuța, celor doi fii, părintele Teodor – slujitor la Mănăstirea Bârsana și domnului Ion Bârsan – care, împreună, duc cu multă dragoste mai departe, arta sculpturii în lemn și construirea de biserici de lemn”, a adăugat episcopia, potrivit Realitatea.