Moto: Acest articol nu e o critică. Acest articol e pur și simplu o constatare. Vladimir Tismăneanu știe mult mai bine decît mine. Pe vremea Măreței Rusii împlinite în Uniunea Sovietică, în Occident înflorise o știință care se numea kremlinologie. La vîrful URSS, acolo unde trona, pe post de țar, secretarul general al PCUS, se petreceau, ca în orice domeniu al vieții, multe lucruri. Prea stimații tovarăși considerau însă un obicei burghez, putred burghez, plăcerea regimurilor democratice de a se lăsa goale în fața presei, curioase prin naștere pînă la uitatul pe gaura cheii. Drept urmare, puține lucruri dintre cele petrecute în Seraiul PCUS ajungeau pînă la marele public. Au fost situații, precum cea a lui Lavrenti Beria, cînd omul era demult cadavru, fără ca asta să se știe. Toată lumea era convinsă că el trăiește și arestează, cînd, de fapt, demult camarazii săi îl arestaseră și-l lichidaseră.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întîmplările mari sau mici din Cercul strîmt, al Intangibililor se dezvăluiau totuși în afară prin mici semne. Un tovarăș nu mai era prezent în poza Tribunei de la 7 noiembrie. Despre un altul, secretarul general al PCUS spusese că mai sunt unii tovarăși care nu-și îndeplinesc îndatoririle revoluționare, semn că acel unu prezentat drept  unii era demult în Siberia, în lagăr. Misiunea disciplinei numite Kremlinologie tocmai în asta consta. Să scoată concluzii despre întîmplările ultrasecrete din Seraiul nomenclaturist din semnele exterioare întruchipate de o poză, de un discurs, de o aluzie dintr-un Comunicat oficial.

În campania electorală pentru președinție, urmărindu-l pe Klaus Iohannis, profețeam că, dacă ajunge președinte, în România se va ivi și va înflori un soi de Kremlinologie dedicată lui Klaus Iohannis, căreia îi vom putea spune Iohannislogie. Asta ar  însemna – ziceam eu – ca analiști, politicieni, psihologi și pishiatri, istorici și publiciști să-și consacre viața și activitate întrebării Ce-a vrut să spună Klaus Iohannis cînd a surîs în stil american, cu toți dinții albi, sănătoși, dovadă c-a luat în seamă reclama la Colgate.

Reacțiile iscate de interviul propagandistic acordat Realității tv, această Scînteie în insolvență a Casei Republicane Cotroceni, mi-a confirmat profeția.

La un moment dat, Klaus Iohannis a declarat:

„Da, eu îmi doresc un guvern PNL, nu e nici un secret, nu fac nici un secret din asta. Şi atunci, cu acel guvern veţi vedea ce înseamnă dacă preşedintele nu colaborează instituţional corect, ci colaborează efectiv, cu efecte sinergice cu guvernul, avînd concepte similare, avînd abordări similare, venind cu soluţii pentru marile probleme. ”

 Nici nu s-au răcit bine cratimele, că pe televiziunile de știri, pe site-urile mai mult sau mai puțin plătite cu sacoșa de PNL, au și năvălit știri, zvonuri, comentarii, proverbe și zicători, Breaking news-uri potrivit cărora Klaus Iohannis a dat undă verde răsturnării Guvernului Ponta. Liderii PNL pe stil  nou mai ales au intrat în fibrilație. Alina Gorghiu a mai bătut o dată din picioruș la Victor Ponta să plece de la Putere, ca să vină la Victoria deja flămînzii PNL-iști. Cătălin Predoiu și-a mai comandat un costum pentru Jurămîntul de la Cotroceni. Presa finanțată de PNL a și văzut la orizont sacoșele cu parale date de liderii PNL care n-au fost încă arestați de DNA.

De cealaltă parte, Victor Ponta și ai lui s-au grăbit să interpreteze pasajul drept decizia lui Klaus Iohannis de a nu se vîrî în ciorba partidelor.

Pe toate televiziunile liderii PSD s-au grăbit să înalțe fumuri de tămîie  noului stil de președinție, în paralel cu scuipături la adresa fostului stil. Simțeai nevoia să te freci la ochi, întrebîndu-te dacă nu cumva la Cotroceni e Ion Iliescu, rămas acolo din 1990.

Devenit, iată, fără să vreau, specialist în Iohannis, voi încerca să folosesc talentul de scormonitor de texte filosofice (asta am învățat din anul întîi la Filozofie, să răspund la întrebarea Ce-a vrut să spună Filosoful?) pentru a dibui ce a vrut să spună Klaus Iohannis în pasajul citat și răscitat de presa noastră.

De la Facultate am învățat – și asta o știe orice exeget – că un text trebuie interpretat în context. Luat în sine, pasajul cu pricina din interviu lasă impresia unei dezvăluiri a  implicării sau a deciziei de a se implica din partea lui Klaus Iohannis în răsturnarea Guvernului Victor Ponta.

Înaintea acestui pasaj, dînd curs sîcîielilor de chibiț PNL-ist ale lui Rareș Bogdan, Klaus Iohannis a reafirmat însă decizia sa de a colabora instituțional cu premierul Victor Ponta:

„Pe de o parte, o chestiune pe care am spus-o şi înainte de alegeri şi o spun şi acum: eu propun alt fel de politică, fără scandaluri, fără show-uri televizate între preşedinte şi prim-miniştru ş.a.m.d., deci pe mine n-o să mă vedeţi acuzînd primul ministru la televizor pentru ceva ce a făcut sau trăgîndu-l de urechi... sigur, vorbind aşa, mai colocvial, nu aşa se face politică. Şi am spus de atunci că eu voi colabora instituţional corect cu orice guvern. Preşedintele nu este ales ca să distreze oamenii, nu este ales ca să poarte discuţia politică într-o zonă unde nu are ce căuta. Şi da, din prima zi, l-am invitat, probabil vă amintiţi, pe primul ministru Ponta, am avut o discuţie foarte corectă, după care, între timp, am avut mai multe discuţii pe probleme curente, pe probleme de guvernare, pe probleme de principiu, pe politică externă. Mi se pare absolut normal ca preşedintele şi primul ministru să discute şi să vorbească despre cum se pot rezolva problemele României. Mi se pare anormal, contraproductiv şi inutil ca preşedintele şi primul ministru să nu vorbească despre problemele României. ”

A urmat însă, ca prefață la partea cu Guvernul PNL, celebrul dar:

”Dar, asta nu înseamnă că nu-mi doresc un guvern cu care lucrez fiindcă avem aceleaşi principii, fiindcă avem acelaşi mod de a vedea lucrurile.”

Așadar, partea cu Îmi doresc e un fel de nuanțare a tezei principale – că nu se amestecă în bătălia între partide. Nu, nu mă implic în confruntările din Parlament, nu particip la negoiceri privind noua majoritate, dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc un Guvern al Meu, un Guvern PNL.

E o interpretare forțată?

Nici vorbă.

La Iași, unde a participat alături de  premier, fără să provoace nici un Breaking news,  Klaus Iohannis a identificat în Procesul Micii Uniri următoarea învățătură:

„Recunoştinţa noastră este cu atît mai mare fiindcă am avut de-a face cu lideri vizionari, oameni vrednici care au înţeles că a-ţi servi ţara înseamnă înainte de toate asumarea cu mare responsabilitate a unor importante idealuri. Să nu trăim cu iluzia că atunci a fost uşor. Şi atunci liderii au avut mari dificultăţi în a se solidariza în jurul unor interese esenţiale, aşa cum a fost Unirea, dar au reuşit să finalizeze cu succes un astfel de proiect fundamental. Pentru o asemenea reuşită este nevoie de viziune, de renunţarea la orgolii, la mărunte interese personale sau partizane. Este nevoie de curaj şi de acţiune. Dragi români, cu gândul la marii noştri înaintaşi şi la domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, cred că cea mai importantă lecţie a evenimentului de acum 156 de ani este puterea solidarităţii, priceperea de a construi un consens în jurul unui ideal naţional.”

Așa cum a susținut în campania pentru primul tur, ambiția lui Klaus Iohannis e să realizeze marile sale Proiecte prin consens. Dînd curs anunțului din interviu, el a chemat la Cotroceni partidele pentru a găsi  un Consens în chestiunea legilor electorale. Deși Rareș Bogdan a insistat peste granița profesionalismului să afle opinia lui Klaus Iohannis în chestiunea legilor electorale, Klaus Iohannis a refuzat cu îndîrjire, susținînd că misiunea sa e să asculte pozițiile partidelor și nu să le spună propria poziție.

O asemenea înțelegere a funcției de președinte reclamă din start echidistanța sau măcar teatrul echidistanței față de toate partidele politice din România. Pentru a fi un Mediator, Klaus Iohannis are nevoie ca nici un partid să nu-l identifice drept adversar al său și aliat al partidului adversar.

Dacă președintele s-ar implica fie și discret în răsturnarea guvernului Ponta, asta ar însemna că cel puțin față de PSD nu mai e un Mediator, un Arbitru, un Moderator al talkshow-urilor  de la Cotroceni, ci un Președinte implicat în bătălia politică, un Președinte Jucător. Există riscul ca PSD să nu mai meargă la Cotroceni la Arbitru. În aceste condiții, postura de Mediator s-a dus dracului.

Așadar, în însăși postura de Arbitru a lui Klaus Iohannis stă condiția de a nu se implica în răsturnarea Guvernului.

Dovada?

Victor Ponta s-a învoit pînă la urmă să meargă și el la Cotroceni, la consultări, după ce inițial susținuse că va merge în locul său Liviu Dragnea.

 Fără prezența celui care conduce partidul de Guvernămînt, consultările de la Cotroceni ar fi fost un eșec din start.

Decizia de ultimă oră a lui Victor Ponta îi face pe plac Președintelui Arbitru Klaus Iohannis.

În schimbul acestui favor, Victor Ponta a obținut ceea ce atît el, cît și Klaus Iohannis numesc dialog instituțional, care nu e altceva decît o Coabitare cu o altă pălărie.