România, examen de credibilitate în fața evaluatorilor Moody’s Ratings. Reforma pensiilor magistraților, în centrul discuțiilor. Update
- Mădălina Sfrijan
- 19 februarie 2026, 10:09
economie. Sursa foto: FreepikUpdate 11:45. Premierul Ilie Bolojan a subliniat joi, în timpul întâlnirii cu reprezentanții Agenției internaționale de rating Moody’s, angajamentul guvernului față de disciplina financiară și consolidarea economică.
„Dacă menţinem măsurile stabilite pentru controlul cheltuielilor publice şi lucrăm pe direcţiile de consolidare şi creştere economică, ceea ce vom face pentru că avem o abordare guvernamentală responsabilă, vom continua tendinţa de scădere a deficitului bugetar”, a afirmat șeful Executivului.
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se întâlnesc joi dimineață cu evaluatorii agenției Moody’s Ratings, la Palatul Victoria. La discuții va participa și șeful Trezoreriei, Ștefan Nanu. Rezultatul întâlnirii poate influența direct ratingul României și costurile împrumuturilor externe.
România, risc de retrogradare la „junk”
În prezent, România are rating Baa3, ultima treaptă din categoria „investment grade”, cu perspectivă negativă.
O retrogradare ar plasa țara în categoria „junk”, ceea ce ar putea duce la creșterea semnificativă a dobânzilor și la presiuni suplimentare asupra bugetului.
Deficit și datorie în creștere
Anul 2025 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 7,65% din PIB, mai mic decât cel din 2024, dar mult peste limita europeană de 3%. Pentru 2026, autoritățile vizează reducerea deficitului la aproximativ 6% din PIB, într-un context economic fragil.
Datoria publică a depășit deja pragul de 60% din PIB, situându-se la circa 60,2%, nivel considerat sensibil de piețele financiare. Necesarul brut de finanțare pentru acest an este estimat la 275–285 miliarde lei, dintre care peste jumătate reprezintă refinanțarea datoriei existente. În același timp, costurile cu dobânzile se apropie de 50 miliarde lei anual, echivalentul a circa 2,5–2,6% din PIB.

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
România a avut o creștere economică modestă
Economia României a înregistrat o creștere de doar 0,6% în 2025, iar ultimele două trimestre au consemnat scăderi consecutive, semn al intrării în recesiune tehnică. Ritmul lent al economiei face dificilă reducerea deficitului și stabilizarea datoriei.
În discuțiile cu agențiile de rating, reforma pensiilor speciale reprezintă un element crucial. Guvernul a primit un sprijin important după ce Curtea Constituțională a confirmat constituționalitatea legii privind pensiile magistraților. Aceasta prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani și modificarea formulei de calcul a pensiilor.
România se află în procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene, iar politica fiscală este atent monitorizată, inclusiv în perspectiva accesului la fonduri europene.
Examen de credibilitate
Pentru Bolojan și Nazare, întâlnirea de joi nu este doar o formalitate. Guvernul trebuie să demonstreze că are un plan clar și credibil pentru reducerea deficitului, stabilizarea datoriei și stimularea economiei, fără a periclita stabilitatea socială. Rezultatul poate influența direct costurile de finanțare ale României în următorii ani.