România, din nou membru al Consiliului Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

România, din nou membru al Consiliului Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie AtomicăConferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Sursa foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Externe

România a fost aleasă, vineri, membru al Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), pentru un mandat de doi ani, între 2025 și 2027. „Alegerea ţării noastre în Consiliul Guvernatorilor este o recunoaştere a expertizei acumulate de România în peste 60 de ani de activitate în sectorul nuclear civil”, a anunțat MAE, într-un comunicat.

România, aleasă în Consiliul Guvernatorilor AIEA

MAE a transmis că România a participat activ la Conferinţa Generală, iar prezenţa ministrului de Externe a arătat angajamentul ţării de a sprijini obiectivele AIEA şi de a promova cooperarea internaţională în domeniul nuclear, atât pentru dezvoltarea proiectelor civile, cât şi pentru consolidarea securităţii globale.

„Alegerea ţării noastre în Consiliul Guvernatorilor este o recunoaştere a expertizei acumulate de România în peste 60 de ani de activitate în sectorul nuclear civil, printre realizările notabile în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare fiind Centrala Nucleară de la Cernavodă, institutele româneşti de cercetare în domeniu, precum şi proiectele de investiţii inovatoare pentru un viitor durabil, precum reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMRs)”, se mai arată în comunicat.

Contribuția României la deciziile AIEA

România, prin Reprezentantul Permanent pe lângă Organizaţiile de la Viena, va participa activ la procesul decizional al Agenţiei, vizând atât dezvoltarea utilizării paşnice a energiei nucleare, cât şi consolidarea standardelor de securitate nucleară, siguranţă radiologică şi respectarea obligaţiilor de neproliferare.

„Am promovat activ această candidatură în cadrul discuţiilor pe care le-am avut la începutul săptămânii la Viena şi în discursul la Conferinţa Generală a Agenţiei. Felicit echipa MAE care a lucrat pentru această reuşită. Urmează doi ani intenşi, dosarele din acest domeniu sunt complexe şi cu implicaţii majore dincolo de o regiune sau alta”, a afirmat Oana Ţoiu, ministrul afacerilor externe.

Oana Țoiu la Conferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Oana Țoiu. Sursa foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Externe

Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din 35 de membri

Consiliul Guvernatorilor, format din 35 de membri, este unul dintre principalele organe de conducere ale AIEA. El are un rol esențial în stabilirea direcțiilor strategice, în supravegherea implementării programelor și în adoptarea deciziilor importante privind politicile internaționale din domeniul nuclear.

De la înfiinţarea Agenţiei, România a avut nouă mandate în Consiliul Guvernatorilor, cel mai recent fiind în perioada 2008-2010. Mandatele anterioare au fost în 1957-1959, 1963-1965, 1971-1973, 1977-1979, 1981-1983, 1991-1993, 1995-1997 şi 2001-2003.

Ne puteți urmări și pe Google News