E suficient sã mergi cu trenul de la Reșița la Timișoara pentru a constata cât de mare e diferenţa între România lui „Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi!” şi România reală  unde legea şi instituţiile statului funcţionează „Ca în Somalia!”.

Drumul acesta te face să înțelegi perfect proporțiile incompetenței tuturor instituțiilor plătite din bani publici cu scopul de a proteja consumatorii de tot felul e abuzuri şi îţi arată cum se pot încălca toate legile româneşti şi europene referitoare la transportul de călători. După ce treci prin experienţa asta pricepi că drumul până în Europa mai este foarte lung pentru noi.

Când te coci aproape trei ore, la 40 de grade, în niște conserve care scutură în draci călătorii înghesuiți ca sardinele, înțelegi că nimic nu s-ar schimba dacă am desființa instituții cum este "Protecția Consumatorilor" sau „Direcţia de Sănătate Publică”.

Nu aţi văzut niciodată România asta la televior. Povestea care urmează şi care descrie această bucăţică din România reală ne spune cum plătim degeaba salariile unor incompetenți incapabili să aplice legea. Incredibil de incompetenţi sau revoltător de corupţi …

Vineri, ora 16.20, Gara de Nord din Reșița. Oamenii care au umplut peronul așteptând "trenul" Regiotrans de Timișoara au o surpriză foarte neplăcută.

În gară intră o garnitură cu două vagoane prăpădite.

"E ca-n Somalia! Unde să intre atâta lume!", exclamă un bărbat care s-a așezat resemnat la coada formată langa una dintre ușile "trenului".

A primit răspuns în zece minute, timpul în care tot puhoiul de oameni de pe peron a urcat în vagoane. Jumătate dintre ei au ajuns sa stea în picioare, între vagoane sau în spațiile de acces, ca într-un tramvai din București, la o oră de vârf.

Înghesuiala a devenit însă, în câteva minute, cea mai mică problemă a călătorilor-sardine din garnitura Regiotrans, imediat ce mirosul de jeg a început să-i sufoce, deși geamurile erau deschise şi perdelele zburau peste capetele fericiților care au apucat să prindă un loc. Mirosul este cel care îţi mută nasul când intri într-o toaletă publică, amestecat cu un iz infect de grajd plin cu bălegar.

Oriunde pui mâna te murdărești imediat, de parcă ai scobit în pământ. Praful nu a fost şters probabil niciodată, nici măcar atunci când Regiotrans, un operator privat, a adus hârburile acestea din cine ştie ce cimitir de vechituri de prin Occident.

Multe scaune sunt rupte, pe altele sunt tapiserii devenite gri din pricina mizeriei. E depusă pe pânză un fel de coajă formată din praf şi funingine gumificate.

Impresia generală este că trenul a fost pus în circulație după ce a stat câțiva ani aruncat într-o groapă de gunoi.

Momentul în care realizezi cât de împuțit e interiorul garniturii feroviare este cel în care te întrebi cum naiba de permit așa ceva autoritățile sanitare responsabile cu verificare curațeniei și igienei în spații publice. Aceiaşi tovarăşi care apar pe la televizor să ne spună cum au închis ei restaurante pentru că nu era săpun la baie nu ştiu sau se fac că ştiu nimic despre latrinele în care Regiotrans prestează servicii de transport călători.

Pur și simplu, trenul Regiotrans e o bombă cu jeg și mizerie pe calea ferată, situație care iți spune clar că mai e o instituție unde plătim degeaba salarii inspectorilor și funcționarilor: Direcţia de Sănătate Publică. Sub niciun motiv legal şi pentru niciun argument logic nu se poate justifica existenţa unei asemenea situaţii. Şi totuşi se poate. Cum aşa?

Dincolo de condițiile infecte de călătorie mai este un aspect chiar mai grav: trenul se smucește, scârție și zdrncină călătorii provocând senzația că sare de pe șine din clipă în clipă.

Asta deși abia iși târâie tabla ruginită cu o viteză care face ca distanța de 98 de kilometri să fie parcursă în aproape trei ore.

Bunul simț îți spune că e imposibil ca o astfel de rablă să respecte normele minime de siguranță pe calea ferată.

E o senzatie paradoxală, veyi pe geam că hârbul merge încet, abia se târâie. Dar te scutură ca la nebuni, de parcă e Dacia 1300 la 110 km/h. Proprietarii de Dacia ştiu cum e cu viteza la care intră vechile modele în trepidatii.

La oprire te dă cu nasul de scaunul din faţă şi la plecare tremură isteric de zici că se lansează pe orbită. Mai lipseste să auzi vocea cu accent rusesc a mecanicului care să anunţe că, dacă nu luăm foc la decolare, vom avea ocazia să trecem pe lângă lună.

Dacă nu strângi bine mânerul scaunului, pe drum drept, te aruncă în sus. În curbe te dă cap în cap cu vecinul de alături, dupa ce a prins puţină viteză. Simţi în colană toate îmbinările liniilor de cale ferată şi faci febră musculară la fălci pentru că trebuie să strângi bine din dinţi ca să nu îţi clănţăne în gură. Este o experienţă pe care o întâlneşti, probabil, în vreun parc de distracţii Montagne Russe. Problema e că o călătorie cu trenul nu are voie să-ţi producă senaţii atât de tari.

Desigur, specialiștii din instituțiile responsabile cu siguranța transportului feroviar de călători sunt și ei plătiți degeaba.

Vom afla că există şi primesc salarii babane, când vreuna dintre conservele ruginite Regiotrans va zbura de pe şine.

Senzația pe care o ai după o călătorie cu așa ceva e că un dezastru "așteaptă să se producă", vorba americanilor.

Te întrebi, pe bună dreptate, pentru ce plătim și salariile celor responsabili cu siguranța transportului de călători. Degeaba!

Regiotrans este un transportator privat care e lăsat să-și bată joc de călători în ultimul hal şi care violează obscen toate legile româneşti şi europene în domeniul transportului de călători.

Este evident, de la o poștă, că autoritățile sunt incredibil de incompetente sau revoltător de corupte.

Mai este un aspect foarte important. Cel putin pe ruta aceasta, privatizarea transportului feroviar a însemnat condiții infecte de călătorie. Infinit mai neplăcute decât cele oferite în trecut de vechiul CFR.

Asta pentru că o șleahtă de angajați ai statului, din mai multe instituții, nu aplică legea.