România ar putea primi 60 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Noul buget vine cu reguli dure
- Teodora Vitan
- 20 iulie 2025, 13:54
Sediul Comisiei Europene Sursa foto: Arhivă EVZMinistrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat sâmbătă seară că România ar urma să beneficieze de o alocare inițială de 60 de miliarde de euro din noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană.
România ar putea primi 60 de miliarde de euro din noul buget UE
Potrivit declarației lui Dragoș Pîslaru suma este considerabilă, însă vine cu cerințe stricte.„O sumă bună la prima vedere, dar care vine cu condiţii stricte: trebuie să fim bine pregătiţi, foarte clari în priorităţi şi capabili să livrăm rezultate. Şi avem încă multe necunoscute de lămurit în interesul României”, a transmis Pîslaru.
Acesta a vizitat Bruxelles-ul în acest weekend, unde a analizat propunerea împreună cu reprezentanții României la UE, Delia și Traian, specializați în politica de coeziune.
Noul mecanism: un singur plan național și fonduri competitive
Pîslaru a explicat că, potrivit noilor reguli, fiecare stat membru va avea un plan național unic, similar cu PNRR, cu obiective clare și reforme asumate.
În paralel, vor exista fonduri suplimentare accesate competitiv la nivel european. Ministrul subliniază nevoia de viziune și organizare din partea statelor membre, inclusiv din partea României.
„Ce e important să înţelegem: Nu ne permitem să spunem terminăm mai întâi cu PNRR şi după mai vedem ce facem. Trebuie să fim proactivi, să învăţăm din greşelile trecutului şi să tratăm acest nou exerciţiu cu seriozitate şi viziune. Dacă tot reparăm PNRR-ul în ceasul al 12-lea, măcar de data asta să pornim cu temele făcute”, avertizează el.
Calendar strâns și poziționare esențială în toamnă
Conform ministrului, urmează luni cruciale pentru România. În toamna acestui an, încep poziționările oficiale ale Consiliului și Parlamentului European. „Tot în toamnă, România trebuie să aibă deja poziţia sa definită.
În 2026 este aşteptată negocierea regulamentelor, astfel încât din a doua jumătate a anului 2027, statele membre să-şi poată trimite planurile spre aprobare, iar în 2028 deja am putea avea prefinanţarea după aprobarea planurilor”, precizează Pîslaru.
Mai multe instituții-cheie din România sunt implicate în acest proces: MAE, MFP, MIPE, dar și ministerele Agriculturii și Afacerilor Interne. Pîslaru a adăugat că MIPE este pregătit să contribuie activ la definirea poziției României și la pregătirea noului plan strategic.

