Evenimentul Zilei > International > Roci de pe o altă planetă s-ar putea afla în apropierea nucleului Pământului. Coliziunea antică ce a schimbat cursul istoriei
Roci de pe o altă planetă s-ar putea afla în apropierea nucleului Pământului. Coliziunea antică ce a schimbat cursul istoriei

Roci de pe o altă planetă s-ar putea afla în apropierea nucleului Pământului. Coliziunea antică ce a schimbat cursul istoriei

Planeta Pământ ar putea să fi împrumutat o parte din materialul său de la o altă planetă, sugerează un nou studiu științific. Posibile rămășițe ale Terrei timpurii, aflate în apropierea nucleului planetei, ar putea reprezenta rezultatul unei coliziuni cu o altă planetă în urmă cu 4,5 miliarde de ani. 

Un strat de rocă recent studiat de oamenii de știință oferă dovezi suplimentare în favoarea teoriei potrivit căreia, la începutul formării planetei Pământ, un alt corp s-a ciocnit de Terra, iar resturile au creat Luna. Cercetătorii de la Universitatea din Utah au descoperit straturi de materie în adâncurile mantalei terestre.

Descoperirea care susține coliziunea Pământului cu o altă planetă la începuturile formării Terrei

Stratul de rocă descoperit ar fi putut lua naștere după ce un corp ceresc de mărimea aproximativă a planetei Marte s-a prăbușit pe Terra, a declarat Surya Pachhai, autor al studiului citat.

Descoperirile oferă greutate ipotezei potrivit căreia o planetă antică de mărimea lui Marte – supranumită Theia de către oamenii de știință – a fost cea care a contribuit la formarea lumii în care trăim acum.

Analiza mostrelor de rocă lunară recuperate de astronauții de pe Apollo a arătat o compoziție foarte asemănătoare cu cea a rocilor găsite în scoarța terestră, sugerând că cele două corpuri cerești s-au format în urma unui singur eveniment.

Cercetătorii sunt de oprere că, în urma coliziunii, „s-a format un corp mare de material topit, cunoscut sub numele de ocean de magmă”, a transmis Dr. Pachhai.

Potrivit studiului, „oceanul de magmă” s-ar fi răcit de-a lungul mileniilor, iar materialele dense s-au scufundat în fundul mantalei. Straturile descoperite ar putea reprezenta zonele în care rocile topite nu au fost supuse mișcărilor generate de curenții de convecție – mișcări cauzate de căldura pe care o emite nucleul Pământului. Aceste zone cu viteze foarte mici au permis cercetătorilor să obține o anume imagine despre originile planetei.

„Zonele cu viteze ultrajoase nu sunt omogene”

„Proprietățile fizice ale zonelor cu viteză ultrajoasă sunt legate de originea lor, care, la rândul ei, oferă informații importante despre starea termică și chimică, evoluția și dinamica mantalei inferioare a Pământului – o parte esențială a convecției mantalei care determină tectonica plăcilor.

Descoperirea principală și cea mai surprinzătoare este că zonele cu viteze ultrajoase nu sunt omogene, ci conțin eterogenități puternice [variații structurale și compoziționale] în interiorul lor. Această constatare ne schimbă viziunea asupra originii și dinamicii zonelor cu viteze ultrajoase.

Am descoperit că acest tip de zone de viteză ultrajoasă poate fi explicat prin eterogenități chimice create chiar la începutul istoriei Pământului și că acestea nu sunt încă bine amestecate după 4,5 miliarde de ani de convecție a mantalei”, a notat Dr. Pachhai în studiul citat.

Luna ar fi fost formată în principal din rămășițele planetei Theia

Cercetătorii au studiat zonele de sub Marea Coralilor, între Australia și Noua Zeelandă. Această locație a oferit o imagine mai clară a regiunilor, deoarece sunt predispuse la cutremure frecvente, care produc unde seismice. Aceste unde radiază mai adânc la suprafața Pământului și pot fi măsurate. Măsurătorile pot fi apoi folosite pentru a înțelege modul în care undele se deplasează în fiecare strat al suprafeței, dezvăluind informații despre densitatea și alcătuirea structurii planetei.

Theia a fost numită după numele titanului din mitologia greacă care a fost mama Selenei, zeița Lunii. În 2020, oamenii de știință de la Universitatea din New Mexico au studiat nivelul de oxigen din rocile aduse de pe Lună. Aceștia au descoperit că rocile din centrul corpului ceresc aveau cea mai mare variație a nivelului de oxigen, ceea ce sugerează că centrul Lunii ar fi fost alcătuit în cea mai mare parte din resturi de la Theia. Descoperirile susțin modelarea computerizată a coliziunii, care arată că Luna ar fi fost formată în principal din rămășițele lui Theia.