Robert Turcescu, incendiar: „Șoșoacă, de la Vadim la #Rezist”. Video

Robert Turcescu, incendiar: „Șoșoacă, de la Vadim la #Rezist”. Video

Jurnalistul Robert Turcescu a scos la iveală, în emisiunea sa de la EvZ TV, un detaliul pe care nimeni nu l-a remarcat până acum. Scandalurile tot mai dese în care este implicată senatoarea Diana Șoșoacă capătă conotații nebănuite.

Robert Turcescu incendiar. Fostul deputat, obișnuit cu aerul de de sub cupola Parlamentului, a analizat modul cum se face acum politică în România, în varianta Diana Șoșoacă.

 Pentru audiență e nevoie de scandal, injurii, acțiune

Diana Şoşoacă este noul Corneliu Vadim Tudor al României. Tot ce face acum senatoarea care tocmai a fost dată afară din AUR este doar pentru audienţă, crede Turcescu.

„Ca să facă audienţă în România zilelor noastre e nevoie de scandal, e nevoie de injurii, e nevoie de acţiune.

Apariţia Dianei Şoşoacă ba alături de mineri, ba la cuvioasa Parascheva, ba, recent la Institutul Marius Nasta cu scandal nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Aşa se face acum politică în România. Aşa se face audienţa şi aşa se câştigă voturi în ţara noastră.

În timp ce purta un dialog şi se certa cu Vlad Vociulescu transmitea în direct pe Facebook. Reţeta nu e nouă. Pe vremea când nu erau reţele de socializare era Vadim Tudor şi televiziunile. Era un om care făcea rating şi era invitat în aceste studiouri”, a spus Turcescu.

Diana Şoşoacă între Mălin Bot și Vadim Tudor

Robert Turcescu și-a continuat expunerea, comparând-o pe Şoşoacă şi cu mai mulţi membri ai Rezist care au transmis, de-a lungul timpului, protestele lor în direct pe reţelele de socializare.

„Să nu se mai mire nimeni de ce a ajuns aşa societatea românească. Şi rezist a făcut la fel. E o singură diferenţă între episoadele Diana Şoşoacă, Mălin Bot sau Corneliu Vadim Tudor. Depinde în ce parte a baricadei te afli. Trăim în videocraţie. Astfel de evenimente fac audienţă”, a explicat Turcescu în video-editorialul său din EvZ.ro.

 

Senatoarea Diana Șoșoacă ține de zile bune prima pagina a ziarelor. Ea se află în plin scandal cu Guvernul României, cu ministrul Sănătățății, Vlad Voiculescu, cu șeful DSU, Raed Arafat și cu oricine mai e nevoie, pentru a da bine pe sticlă.