REZULTATE SIMULARE BAC. Care a fost RATA DE PROMOVARE și câte NOTE de 10 s-au OBȚINUT

REZULTATE SIMULARE BAC. Care a fost RATA DE PROMOVARE și câte NOTE de 10 s-au OBȚINUT

SIMULARE BAC. Săptămâna trecută, elevii claselor a XI-a și a XII-a din toată țara au susținut probele care să îi pregătească pentru susținerea examenului de Bacalaureat 2018. Elevii din ultimul an au susținut trei probe, iar cei care vor susține examenul în vara anului viitor, două. Vineri, 30 martie, au fost publicate statisticile cu privire la rezultatele obținute, în medie, la nivel național. Rezultatele individuale nu sunt publicate decât în unitățile de învățământ.

REZULTATE SIMULARE BAC. În urma simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat organizate de Ministerul Educației Naționale în perioada 19-22 martie 2018, situația statistică generată de rezultatele înregistrate relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 39,55% (43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi). Rezultatul este superior celui înregistrat anul trecut (38,23%). Datele prezentate în acest comunicat nu sunt finale, centralizarea lor fiind realizată în proporție de 99,9%.

REZULTATE SIMULARE BAC. La clasa a XI-a, rata de promovare este de 33,73%, în creștere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2017, când s-a situat la valoarea de 29,85%, respectiv cu 8 procente față de 2016 (25,76%). Mai precis, dintre cei 119.990 de elevi participanţi, 40.475 de elevi au obţinut medii peste 6.

Rata cumulată de promovare este de 36,52%, iar 48 de elevi au obținut nota 10.

Ne puteți urmări și pe Google News

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Pe segmentul 5 - 5.99, au fost cuprinse 11.907 medii, însă conform metodologiei de organizare și desfăşurare a examenului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este cel puțin 6. În această situație sunt 146.467 de elevi, care nu au reușit să obțină media minimă.

Pe probe, situaţia cumulată a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea:

  • 67,7% la proba E)a) - Limba şi literatura română (59,4% în 2017)

  • 75,8% la proba E)b) - Limba și literatura maternă (74,1% în 2017)

  • 48,8% la proba obligatorie a profilului E)c) - Matematică sau Istorie (52,1% în 2017)

 

 

La proba la alegere a profilului E)d), susținută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 81% (superioară cu 21 de procente față de anul trecut - 60,4%).

În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a depășit 45%: Hunedoara (45,3%), Brăila (46,1), Alba (47,3%), Galați (48,7%), Cluj (49,8%) și Iași (50,2%). Procente reduse de promovare s-au înregistrat în judeţele Călărași (25,6), Giurgiu (25,2) și Ilfov (22).

REZULTATE SIMULARE BAC. În ceea ce priveşte rezultatele elevilor din clasele a XI-a, procente de promovare de peste 38% s-au înregistrat în judeţele Brăila (38,9), Dolj (39,3), Iași (39,9) și Cluj (44,6). Sub pragul de 20% figurează judeţul Giurgiu (16,6%)

Notele pot fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevilor care doresc acest lucru. Reamintim că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile pe care le presupune acest examen, respectiv stabilirea și conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea optimizării performanțelor.

Rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii și şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea stabilirii unor măsuri care să genereze optimizarea performanţelor şcolare.

Sursa: Ministerul Educației Naționale