Retragerea din Afganistan ar putea fi o greșeală imensă. Avertismentul unui fost șef al spionajului britanic
- Ionel Sclavone
- 5 iulie 2021, 11:16
Marea Britanie s-ar putea confrunta cu grave amenințări teroriste, după retragerea din Afganistan, dacă aliații vor scăpa din vedere evoluția evenimentelor de aici.
Avertismentul vine din partea unui fost șef al serviciului de spionaj britanic, MI6, sir Alex Younger, care a condus instituția îm perioada 2014-2020. El a făcut aceste declarații în contextul retragerii trupelor americane și ale alianților din NATO, din Afganistan, conform Express.co.uk. Aceasta este programată a se finaliza până la jumătatea lunii iulie. Deja, sute de miliari din Marea Britanie au fost aduși în țară, într-o acțiune de retragere care a marcat sfârșitul implicării în conflict.
Fostul șef al MI 6 a avertizat că Marea Britanie s-ar putea confrunta cu o amenințare teroristă mai mare în viitor, dacă aliații vor neglija Afganistanul după retragerea trupelor. În opinia sa, aceasta ar fi o greșeală enormă.
„Realitatea este că există grupuri teroriste acolo și a fost o mare reușită faptul că am destabilizat activitatea Daesh (Statul Islamic) și a Al-Qaeda. Dar ar fi greșit să pretindem că acestea au dispărut deoarece au capacitatea de a se regenera. De aceea va trebui să ne gândim foarte atent, în absența trupelor de pe teren, la modul în care ne vom ocupa de acest lucru”, a declarat Sir Alex Younger pentru Sky News.
Aliații nu trebuie să repete greșelile sovieticilor
Fostul șef MI 6 a precizat că repetarea greșelilor din trecut - referindu-se la evoluția statului afgan după invazia sovietică din 1989 – va avea drept consecință creșterea amenințării din țările occidentale, aliate.
În 1989, după ce au părăsit Afganistanul, trupele ruse au lăsat în urmă tabere de antrenament intacte, despre care se crede că au fost ocupate și folosite de grupările teroriste precum Al-Qaeda și Statul Islamic.
În cei peste 20 de ani de lupte din Afganistan, prezența britanică a fost de peste 150.000 de persoane. În total, au fost înregistrate un număr de 454 de decese din rândul personalului britanic.
Experții militar atrag atenția asupra pierderii influenței în zonă
Experții militari se tem că, în absența trupelor aliate, grupările extremiste vor organiza o lovitură de stat pentru preluarea puterii de la guvernul afgan susținut de britanici și americani. Sâmbătă, parlamentarul britanic conservator Tom Tugendhat a apreciat că decizia de retragere din Afganistan reprezintă o eroare strategică majoră.
El a precizat că este un semnal public, foarte clar, atât pentru aliați cât și pentru adversari, că Statele Unite și aliații săi nu mai sunt interesați și au abandonat zona. Iar acest lucru va duce, în viitor la pierderea influenței.
„Ceea ce se întâmplă prin această retragere nu este decât să încurajeze dușmanii și să descurajeze aliații. Iar acest lucru este periculos”, a precizat parlamentarul britanic.