Reprezentanții românilor din diaspora: Parlamentarii care ne reprezintă sunt niște trădători

Reprezentanții românilor din diaspora: Parlamentarii care ne reprezintă sunt niște trădători

Reprezentanţii românilor din diaspora au acuzat politicienii din România că îi dezbină şi îi folosesc în interes electoral, după care uită de problemele lor, şi au spus că parlamentarii de diaspora ar trebui să provină din rândul acestor comunităţi, scrie Agerpres.

Preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, Eugen Terteleac, a declarat la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, că politicienii români vin în Italia şi fac tot posibilul să „bage zâzanie” între asociaţii, folosesc tactica „divide et impera” şi au exportat scandalul din România, fapt care creează mari probleme comunităţii româneşti.

„Parlamentarii din diaspora sunt nişte trădători. Ei ar trebui să protejeze interesele românilor. Să lupte pentru drepturile acestora, să impună pe toate căile posibile pe care le au la îndemână, începând de la raporturi bilaterale care sunt între cele două ţări, dar şi folosind Comisia Europeană, să obţină pentru românii din Italia aceste drepturi, în loc să se ocupe de dezbinarea comunităţilor, de dezbinarea asociaţiilor între ele, în loc să se ocupe de alte probleme care sunt destul de grave”, a spus Eugen Terteleac.

Şi preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Româneşti din Europa, Daniel Ţecu, a declarat că „diaspora este măcinată de partidele din România, care vin şi dezbină comunităţile româneşti cu interesul de a le folosi votul, după care efectiv uită de problemele pe care ei le au”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi reprezentanţi ai românilor din diaspora susţin că la alegerile din 2016 românii din diaspora ar trebui să voteze prin corespondenţă sau electronic, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, cu siguranţă numărul secţiilor va fi mai mare, iar românii vor ieşi la vot.

„Eu sunt încrezător (nr: că se va vota electronic sau prin corespondenţă). Dar văzând ce s-a întâmplat în ultima perioadă în Parlamentul României în ceea ce ne priveşte, mă aştept la o altă trădare la fel de mare cum a fost aceea când nu a fost acceptată mărirea numărului de parlamentari (n.r.: pentru diaspora), şi aici ar fi multe de spus. Parlamentari care reprezintă diaspora au fost în sală şi nu au votat această lege. A lipsit doar un singur vot şi acei parlamentari au stat cu mâinile în buzunar”, a spus Eugen Terteleac.