Replica organizatorilor concertului pe care Jador trebuia să-l susțină la Filarmonica din Timișoara

Replica organizatorilor concertului pe care Jador trebuia să-l susțină la Filarmonica din Timișoarasursa: filarmonicabanatul.ro

Organizatorii evenimentului ce a stârnit aprige discuții în spațiul public au redactat un comunicat în care și-au spus punctul de vedere. Totul a pornit de la un viitor eveniment ce-l avea în centru pe manelistul Jador.

Organizatorii concertului pe care ar fi trebuit să-l susțină manelistul Jador în sala Filarmonicii din Timișoara au oferit un punct de vedere după izbucnirea unui scandal mediatic. Iată ce se precizează în comunicatul pe care l-am primit pe adresa redacției și pe care îl redăm integral.

Punctul de vedere pe care l-au exprimat organizatorii concertului lui Jador

„Regretăm situația creată și ne cerem scuze față de clienții noștri pentru că am pus în vânzare biletele la evenimentul Jador de la Timișoara, fără a avea un contract semnat prealabil cu Sala Capitol. Înțelegem poziția filarmonicii, direcția de valori pe care o promovează și dorința instituției de a găzdui în special evenimente de muzică clasică și ne asumăm netransmiterea, în mod oficial a tuturor detaliilor referitoare la eveniment.

Ideea concertului Jador și Aza -Dau Moda a fost aceea de a explora muzica, de a arăta o altă față a manelelor prin antamarea unei orchestre care să îmbogățească repertoriul, astfel am considerat filarmonica un spațiu perfect pentru acest experiment muzical. Nu dorim ca acest scandal să continue, ci vrem ne concertăm pe organizarea evenimentului astfel încât publicul să aibă parte de un spectacol la nivelul așteptărilor sale.

Căutăm altă locație pentru concertul Jador, astfel încât publicul să se poată bucura de artistul preferat în cadrul Turneului Național Jador și Aza - Dau Moda. Rugăm publicul să fie răbdător și, în același timp, promitem să anunțăm noua sală care să găzduiască evenimentul în cel mai scurt timp”, se precizează în comunicatul respectiv.

Ce spunea fostul director al Filarmonicii din Timișoara

„Timp de 15 ani, eu nu am permis concerte cu manele în sala sau gradina Filarmonicii Banatul. Deși de multe ori sumele pentru închirierea sălii erau importante. Sunt surprins și sper că închirierea s-a făcut din lipsa de informare a conducerii filarmonicii despre tipul de manifestare”, a declarat, miercuri, pentru EVZ Ioan Coriolan Gârboni, fostul director al instituției menționate.

Ne puteți urmări și pe Google News