Regina Elisabeta a II-a a fost umilită crunt din cauza unui cal. Un lider mondial a înjosit-o cu o glumă grobiană
- Daniel Teodoreanu
- 11 noiembrie 2021, 20:12
Jurnaliștii britanici au publicat recent o dezvăluire foarte stânjenitoare pentru regina Elisabeta a II-a. Astfel, suverana în vârstă de 95 de ani a fost victima unei glume grosolane făcute de un lider mondial când un cal din grajdurile regale a cedat sub presiunea gazelor și a scăpat un pârț zgomotos. Totul s-ar fi întâmplat după summitul pentru climă COP26, organizat la Glasgow (Scoția) între 31 octombrie și 12 noiembrie.
Incidentul a fost înregistrat în cadrul întâlnirii programate la grajdurile amplasate pe o moșie regală. Liderul mondial – al cărui nume nu a fost dezvăluit – și regina Elisabeta a II-a au ajuns la un moment dat în fața unui exemplar cabalin superb.
Când s-au oprit în fața animalului a urmat și răbufnirea acelui cal. După aceea, câteva zeci de secunde de tăcere... Una dintre cele mai manierate femei din lume a fost copleșită din cauza incidentului și nu a mai știut cum să reacționeze.
De cealaltă parte, oaspetele ei a decis că este mai bine să tacă și s-o lase pe suverană să aibă prima reacție. În cele din urmă, Majestatea Sa s-a regrupat și i-a transmis scuze interlocutorului.
În acest moment, liderul mondial a încercat să detensioneze atmosfera, dar demersul n-a avut deloc succesul scontat. Din contră! „Îmi cer scuze, excelență!″, a spus regina. Replica venită a lăsat-o perplexă pe suverana în vârstă de 95 de ani.
Joe Biden ar avea probleme cu gazele
„Nu este nicio problemă, Majestate. Am crezut că este vorba despre unul dintre cai″, a spus oaspetele de seamă al Reginei Elisabeta a II-a. Dezvăluirile vin după ce președintele SUA, Joe Biden, a fost în centrul unui incident și mai stânjenitor decât cel deja amintit.
Daily Star a notat că Joe Biden ar fi tras un pârț chiar în fața soției prințului Charles. Ne referim la Camilla, ducesă de Cornwall, care a rămas șocată după flatulența liderului de la Casa Albă.
Se pare că Biden ar fi scăpat gaze chiar la conferința COP26, iar Camilla a fost atât de surprinsă încât „nu a încetat să vorbească despre asta″ nici în prezent.
Soția prințului Charles nu-și mai revine
„A fost lung și zgomotos (n.r. – pârțul lui Joe Biden) și imposibil de ignorat″, a declarat o sursă pentru Mail on Sunday. Atenție! Nu este singurul incident rușinos pentru președintele american.
Conform Oplndia, liderul american în vârstă de 78 de ani ar fi suferit un „accident la baie″ în timpul întâlnirii sale cu Papa Francisc, la Vatican. Despre acel episod au circulat atât de multe zvonuri pe rețelele de socializare încât internauții au creat hashtagul #PoopyPantsBiden pe Twitter, pentru a-l ironiza pe Biden.
Luni, la conferința pentru climă, se pare că Biden a și adormit vreo 30 de secunde până când a fost trezit de un bărbat în costum. După ce s-a trezit din somn, liderul american a început să aplaude, conform dailystar.co.uk.