Regele Charles a inaugurat primul memorial dedicat militarilor LGBT din Marea Britanie

Regele Charles a inaugurat primul memorial dedicat militarilor LGBT din Marea BritanieRegele Charles la monumentul „An Opened Letter”. Sursa foto: X/Veterans’ Foundation

Regele Charles al III-lea, comandantul-șef al Forțelor Armate Britanice, a inaugurat luni, în centrul Angliei, primul memorial din regat dedicat militarilor lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali care au fost mult timp victime ale discriminării, potrivit AFP.

Militarii discriminați își pot recupera medaliile pierdute

Relațiile între persoane de același sex au fost dezincriminate în 1967 în Anglia și Țara Galilor, însă armata a continuat să le interzică accesul până în anul 2000. Mulți militari au fost concediați, și-au pierdut pensia și medaliile, iar unii au ajuns chiar în închisoare sau au fost supuși forțat la tratamente medicale în spitale militare.

În 2021, Ministerul Apărării a anunțat că persoanele discriminate își pot recupera medaliile pierdute.

Regele, la inaugurarea monumentului

Monumentul de bronz inaugurat luni la National Memorial Arboretum, numit „An Opened Letter”, are forma unei foi de hârtie mototolite, pe care apar fragmente din scrisori personale folosite, în trecut, ca probe împotriva militarilor homosexuali.

Monumentul „An Opened Letter”

Monumentul „An Opened Letter”. Sursa foto: X/Veterans’ Foundation

Regele, în vârstă de 76 de ani, îmbrăcat într-un costum gri, a depus o jerbă de flori la baza monumentului, fiind înconjurat de militari activi și de veterani.

Ridicarea monumentului, propusă în raportul guvernului britanic

Ridicarea monumentului a fost una dintre cele 49 de recomandări formulate în raportul „The Etherton Review”, comandat de Guvern pentru a analiza modul în care au fost tratați foștii militari lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali care au servit în perioada în care homosexualitatea era interzisă în armată.

Raportul, publicat în 2023, recomanda acordarea de compensații financiare militarilor care au fost discriminați, aceștia având acum posibilitatea să solicite despăgubiri de până la 70.000 de lire sterline (aproximativ 80.000 de euro).

În decembrie 2023, premierul de atunci, Rishi Sunak, și-a cerut scuze pentru interdicția impusă în armată persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transsexuale, descriind-o drept „un eșec îngrozitor” al statului britanic.

Ne puteți urmări și pe Google News