Reacția lui Cătălin Drulă după publicarea stenogramelor privind asasinarea sa: „La Ministerul Transporturilor este o încrengătură de mafii”

Reacția lui Cătălin Drulă după publicarea stenogramelor privind asasinarea sa: „La Ministerul Transporturilor este o încrengătură de mafii”Sursă: EVZ

Fostul șef USR al Ministerului Transporturilor a reacționat după publicarea stenogramelor din rechizitoriul întocmit de DNA în dosarul în care președintele sindicatului Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou, Ion Rădoi, este acuzat de folosirea influenței și de șantaj. Cătălin Drulă, actual președinte interimar al formațiunii politice USR, a acuzat că orice „sertar” deschizi la Ministerul Transporturilor, este imposibil să nu dai peste o încrengătură de interese.

Despre fostul ministru USR Cătălin Drulă s-a aflat, luni, că a fost ținta unui plan de lichidare, alături de directorul Metrorex Ştefan Paraschiv, totul având legătură cu o serie de nereguli pentru care liderul de sindicat Ion Rădoi a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței și șantanj.

Planul de lichidare a fostului ministru USR Cătălin Drulă

În stenogramele din rechizitoriul din dosar se arată că, în circumstanțele conflictului dintre Cătălin Drulă și Ion Rădoi, membrii sindicatului condus de cel din urmă au făcut referire, într-o conversație de pe un grup de pe platforma WhatsApp, la o eventuală asasinare a fostului ministru USR si a directorului Metrorex. Pe grupul cu pricina, Cristian Cozonac, unul dintre angajaţii lui Ion Rădoi, a propus angajarea unor rackeți ucraineni, „ceva de calitate”.

„Hai pe ei…Cât <> costă niște racheţi d-ăia ucraineni? Hai naiba să punem preț pe capetele lor. 5.000 de angajați, dacă donează fiecare 1.000 lei, facem vreun milion de euro. Și luăm ceva de calitate. Punem preț pe două capete: Drulă și directorul ( Ştefan Paraschiv, directorul Metrorex de la acel moment -n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi altfel nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a propus Cristian Cozonac, potrivit rechizitoriului DNA.

Liderul organizației de tineret a USLM, Iulian Popescu, apropiat al lui Ion Rădoi, a intervenit și el în discuție și l-a îndemnat pe Cristian Cozonac să nu spună așa ceva nici măcar în glumă, ei fiind supravegheați.

Ministerul Transporturilor funcționează pe o încrengătură de interese

Întrebat cum comentează stenogramele cu pricina, fostul ministru USR Cătălin Drulă a explicat că acestea confirmă ceea ce el susținea în urmă cu un an, anume că la Metrou, în zona de conducere a sindicatului, este un „sistem mafiot”.

„La toată această parte de gestionat spațiile comerciale și de drenat bani care ar trebui să meargă la bugetul statului și în toate aceste ilegalități este un sistem de tip mafiot. Acest rechizitoriu confirmă acest fapt.

De altfel, eu am fost dat în judecată de domnul Rădoi și de sindicatul USLM pentru că i-aș fi făcut «mafioți», acesta este motivul acțiunii în instanță. Am câștigat deja unul dintre procese.

Acum știți, cât am fost la minister eu nu m-am ferit de dosarele dificile, n-am întors capul de la toate aceste buboaie crescute în ani de zile, cu complicitatea celor din partidele clasice, PNL și PSD, care au fost la minister și care au prelungit contractele acestea”, a spus fostul ministru USR Cătălin Drulă, acuzând totodată că „peste tot unde deschizi un sertar la Ministerul Transporturilor sau un dulap este o încrengătură din asta de interese, de mafii”.

Campania de amenințare declanșată de „sistemul mafiot”

„Nu mi-am făcut prieteni”, a susținut președintele interimar al USR, explicând, atunci când a fost întrebat dacă este de părere că sindicaliștii intenționau în mod serios să îl asasineze, că a primit foarte multe amenințări în acea perioadă.

„Era declanșată o operațiune pe canalele de socializare, în care primeam și mesaje pe pagina de Facebook și domnul Rădoi a avut grijă să mă amenințe la televizor, dar, în fine, acestea sunt niște lucruri pe care trebuie să ți le asumi ca om politic dacă vrei să faci treabă, dacă vrei să destructurezi niște mafii, și eu cred că asta este misiunea pe care trebuie să o aibă un om de stat când preia cârma unui minister, a unei primării, a unei instituții din acestea mari. Dacă nu simți că ești în stare de asta, ar trebui să stai deoparte”, a spus fostul șef de la Ministerul Transporturilor, Cătălin Drulă, într-o intervenție la B1TV.