Războiul Civil din Grecia (1946-1949), a reprezentat un conflict militar, considerat primul război cald din perioada „Războiului Rece”.

S-a desfășurat între anii 1946 și 1949 între  forțele armate guvernamentale grecești, susținute de Regatul Unit  al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii și  ramura militară a Partidului Comunist Grec (KKE), numită Armata Democrată a Greciei (DSE).

Partizanii și membrii KKE  beneficiaseră de sprijinul Bulgariei, Iugoslaviei și Albaniei, ca state comuniste. Radicalizarea luptei între democrați și comuniști a fost cauza principală a acestui război civil.

Războiul Civil din Grecia - cum a început

Primele semne ale unui potențial război civil pot fi regăsite în anii 1942-1944, în timpul ocupației germane instituite în anul 1941. Guvernul democratic grec se afla în exil. În țară,  comuniștii greci, grupați în Frontul Național de Eliberare (EAM), controlat  de către KKE a avut un ascendent asupra celorlate grupuri de rezistență democrate de pe teritoriul Greciei până în primăvara anului 1944.

Au fost înregistrate  o serie de succese deosebite contra ocupantului german pe care l-a hărțuit. Forțele democratice erau susținute de trupe britanice care acționau în calitate de trupe de commando. Trupele de partizani aveau în zonele sărace sprijinul localnicilor, în ciuda pedepsei cu moartea instituite de ocupantul german.

În luna decembrie  a anului 1944, Grecia a fost eliberată. EAM și trupele britanice s-au confruntat la Atena, rezultând multe victime în rândul comuniștilor mai ales. ELAS, brațul armat al AEM, a fost dezarmat, dar  EAM a continuat să fie o forță politică.

Războiul civil din Grecia a izbucnit în forma sa clasică  în anul 1946, când mai mulți soldați din ELAS au decis să formeze grupuri de partizani, organizându-se în  Armata Democrată a Greciei (DSE - Demou Stratia ton Ellenon).

Cine pe cine sprijinea în Războiul Civil din Grecia

Partizanii greci aveau prijinul comuniștilor, nemulțumiți că guvernul grec format după alegerile din 1946 era unul de dreapta. Acesta era promotorul valorilor occidentale.  KKE, bazându-se pe DSE a format un guvern provizoriu în Macedonia (partea de nord a Greciei actuale).

Statele  comuniste  europene au oferit sprijin logistic și uman guvernului provizoriu, în timp ce britanicii au sprijinit guvernul rezultat din alegeri.

O bună parte din trupele DSE se antrenaseră în partea iugoslavă a Macedoniei (azi Republica Macedonia de Nord), deoarece mareșalul Iosip Broz Tito, liderul comunist al Iugoslaviei, lider al partizanilor iugoslavi dorea un stat grec comunist, cu care să se învecineze.

Totuși, între liderul iugoslav și Stalin, liderul politic al Uniunii Sovietice au izbucnit neînțelegeri pe linie de construcție a viitorului politic al comunismului, ruptura producându-se în anul 1948. Iugoslavia nu avea trupe sovietice pe teritoriul său, deci comuniștii iugoslavi pro-sovietici nu aveau susținere directă.

Conflictul Tito-Stalin

În contextul conflictului Tito-Stalin, Tito a decis să înceteze  să îi mai ajute pe comuniștii greci. Grecii aveau însă sprijin sovietic, bulgar, albanez.  Forțele guvernamentale au avut multe eșecuri din anul 1946 până în anul 1948,  dar ajutorul militar american a crescut simțitor. Cum mareșalul Tito a închis granița cu Grecia, partizanii nu au mai putut să evacueze răniții și nici să aducă acolo voluntarii.

Stalin însuși încetase să lupte decisiv cu americanii, cărora le recunoștea superioritatea navală în Mediterana. El a cerut liderilor comuniști bulgari și iugoslavi-câți dintre ei îl mai ascultau,  să considere Grecia o problemă încheiată pentru cauza comunistă.

După semnarea armistițiului de la Varkiza, comuniștii greci au depus armele. Partizanii supraviețuitori au emigrat în România, dar și în URSS, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia unde au integrați în structurile comuniste de putere din statele de adopție.

Grecia, singura țară balcanică rămasă în Blocul Democratic, va adera la NATO în anul 1952. Democrația a rezistat până în 1968, an în care s-a instalat o dictatură militară de dreapta abolită în 1974 de o revoltă studențească.

Abia după 1979, refugiații din rândurile partizanilor comuniști au putut reveni acasă, rechemați de guvernul socialist Papandreou. În 1981, Grecia adera la Comunitățile Europene. Mulți greci care fuseseră partizani în războiul civil, însă, au rămas în noile state.