Război în Ucraina, ziua 340. Statele Unite condamnă ultimele atacuri cu rachete ale Rusiei. China urmărește cu mare atenție evoluția războiului

Război în Ucraina, ziua 340. Statele Unite condamnă ultimele atacuri cu rachete ale Rusiei. China urmărește cu mare atenție evoluția războiuluiHIMARS. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Războiul din Ucraina intră într-o nouă zi cu lupte dificile în zona Bahmut. Statele Unite au decis să impună sancțiuni unei rețele din China care susține producția de drone, ale Iranului, destinate Rusiei. La finalul atacurilro cu rachete lansate de Rusia asupra Ucrainei, joi, Kievul a anunțat că a interceptat 34 din cele 84 de rachete lansate asupra sa. Casa Albă a denunțat atacurile masive cu rachete şi drone ruseşti în care au fost ucise cel puţin nouă persoane ca fiind „brutale” şi „nejustificate”.

Atacurile cu rachete şi drone ruseşti în care au fost ucise cel puţin nouă persoane, joi, în Ucraina, sunt „brutale” şi „nejustificate”, susține Casa Albă. Este „covârşitor să vedem aceste atacuri brutale, nejustificate asupra infrastructurilor civile din Ucraina”, a declarat Olivia Dalton, purtătoare de cuvânt a executivului.

Atacurile lansate de Rusia au cauzat întreruperea alimentării cu energie a unei părţi din populaţie precum şi, temporar, a centralei nucleare din Zaporojie. Centrala nucleară a fost reconectată la reţeaua electrică a Ucrainei, a anunţat Ukrenergo, operatorul reţelei naţionale, printr-un comunicat preluat de Reuters. S-a redus astfel riscul unei catastrofe după avariile provocate de bombardamentele ruseşti.

Ceva mai devreme în cursul zilei, alimentarea cu energie a centralei fusese întreruptă şi intraseră în funcţiune generatoarele diesel de rezervă. Este ultima soluţie pentru evitarea supraîncălzirii combustibilului nuclear, însă carburantul poate asigura răcirea doar timp de zece zile.

Ucraina acuză Rusia de întreruperea alimentării centralei, însă oficialii din partea ocupată de ruşi a regiunii Zaporojie susţin că este vorba de o „provocare” ucraineană.

Sursa foto: administratia-prezidentiala

Sancțiuni americane împotriva unor companii chineze

Administrația americană a impus sancțiuni unei rețele din China care susține Iranul să producă drone care sunt folosite de Rusia în războiul din Ucraina. Anunțul a fost făcut de Departamentul de Trezorerie, după cum relatează Reuters și CNN. Rețeaua „este responsabilă pentru vânzarea și expedierea a mii de componente aerospațiale, inclusiv componente care pot fi utilizate pentru aplicații UAV”, a transmis departamentul într-un comunicat.

Trezoreria SUA a impus aceste sancțiuni pentru a submina sprijinul dat de diverse entități mașinii de război a Kremlinului și finanțarea regimului Iranian. Aceasta în condițiile în care cele două țări își consolidează cooperarea militară. Sancțiunile vizează cinci companii cu sediul în China și un angajat care sprijină rețeaua de achiziții a vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) a Iranului. Acestea sunt responsabile pentru vânzarea și expedierea a „mii de componente aerospațiale”, potrivit Trezoreriei.

Mai exact, rețeaua furnizează componente companiei Iran Aircraft Manufacturing Industrial, despre care guvernul SUA spune că ajută la producerea dronelor Shahed-136 exportate în Rusia.

„Iranul este direct implicat în pierderea veților civililor ucraineni care rezultă din utilizarea de către Rusia a UAV-urilor iraniene în Ucraina”, a declarat subsecretarul Trezoreriei, Brian Nelson.

Institutul pentru Studiul Războiului, precum și înalți oficiali, precum șeful NATO, Jens Stoltenberg, au confirmat că Teheranul continuă să trimită Rusiei drone. De asemenea există planuri comune ale Moscovei și Teheranului de a construi în Rusia o fabrică de drone iraniene.

Ucraina a interceptat 34 de rachete rusești

Ucraina a transmis că a interceptat 34 din cele 84 de rachete lansate de Rusia asupra teritoriului său. Rusia a lansat un total de 84 de rachete în ultimele 24 de ore, iar apărarea aeriană a Ucrainei a interceptat 34 dintre ele, a declarat armata ucraineană într-o actualizare, potrivit CNN. Un număr de alte opt rachete nu și-au atins țintele, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

„Inamicul a efectuat, de asemenea, 12 atacuri aeriene, în special, folosind 8 drone de atac Shahed-136. Jumătate dintre ele au fost doborâte”, a precizat Statul Major General, referindu-se la dronele de atac de fabricație iraniană.

Forțele armate ruse au lansat în premieră 6 rachete hipersonice Kh-47M2 Kinzhal („Pumnal”) asupra Ucrainei relatează Ukraîinska Pravda.

„Inamicul a folosit o gamă largă de arme. De ce face acest lucru? Pentru a dispersa atenția apărării aeriene”, a declarat într-o intervenție TV colonelul Iuri Ignat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei.

El a spus că forțele armate ruse au lansat atacuri din toate direcțiile, inclusiv din Marea Neagră, Marea Azov și zona Mării Caspice, folosind rachete balistice, pe care forțele ucrainene nu le pot intercepta. Oficialul ucrainean a explicat că „inamicul nu are multe dintre aceste rachete, vorbim de zeci, după unele informații, până la 50”. Ignat a mai spus că Rusia a lansat 6 rachete Kh-22 („Bucătărie”), care au cea mai distructivă forță din cauza focosului care cântărește 950 de kilograme.

Sursa: CIA- Facebook

China este foarte atentă la evoluția războiului din Ucraina

Directorul CIA, William Burns, a atras atenșia că războiul din Ucraina ar putea reconfigura planurile Chinei cu privire la Taiwan. El a declarat în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor că „nimeni nu a urmărit mai atent” ce se întâmplă în Ucraina decât preşedintele chinez Xi Jinping, relatează CNN.

„Cred că nimeni nu a urmărit cu mai multă atenţie experienţa lui Vladimir Putin în Ucraina decât Xi Jinping şi cred că a fost trezit, într-o oarecare măsură, cel puţin aşa reiese din analiza noastră, de măsura în care Occidentul a fost capabil să-şi menţină solidaritatea şi să absoarbă unele costuri economice pe termen scurt, pentru a impune Rusiei costuri economice şi mai mari pe termen lung”, a declarat Wiliam Burns.

Susţinătorii sprijinului acordat de SUA pentru Ucraina au reluat comentariile lui Burns despre China. Ei au argumentat în faţa colegilor lor sceptici că o contracarare a Chinei este unul dintre motivele cheie pentru a susține Ucraina să se apere împotriva Rusiei, menţionează CNN.

Anterior, William Burns a fost audiat în Comisia pentru serviciile de informaţii din Senat, iar acolo a declarat că viitorul CIA va fi definit de cursa tehnologică dintre America şi China.

Un psiholog îndeamnă rusoaicele să-și trimită bărbații pe front

Un psiholog rus, Pavel Rakov, le-a sugerat femeilor că un bărbat va deveni „o mașină de testosteron” dacă „va fi predat” comisariatelor militare și trimis la război, în Ucraina. Știrea a fost difuzată de canalul Telegram Mash, preluat de postul ucrainean TSN.

Departe de front, psihologul a declarat, în cadrul unui curs de dezvoltare personală intitulat „Secretele fericirii femeilor”, că „bărbaților ruși le lipsește în prezent hormonul masculinității, al curajului”. El a spus că „toți vor să posteze fotografii pe rețelele sociale, fără să facă fac nimic pentru țară”.

În acest context, femeile au fost sfătuite „să-i trimită pe cei dragi la operațiunea militară specială din Ucraina” sau să-i ajute pe comisarii militari să îi găsească pe cei care se sustrag recrutării.

„Toată lumea la comisariatul militar, este clar? Dacă nu vrea să meargă, du-te tu și spune: «Știu unde locuiește». În multe cazuri, mobilizarea a eșuat, însă, dacă ei vor fi mobilizați, patria va fi puternică și totul va fi grozav”, a afirmat Pavel Rakov.

El a adăugat că dacă iubiții sau soții femeilor vor muri pe câmpul de luptă nu este grav pentru că acestea vor primi compensații financiare.

„Principalul lucru  este să cheltuiți bani nu pe haine, ci pe un monument pentru persoana iubită”, a mai spus antrenorul de dezvoltare personală.