Război în Ucraina. Ziua 225. Proiectul „Vreau să trăiesc” dă roade. Mihail Kulikov este primul recrut rus care s-a predat pentru a scăpa de război
- Andra Puiu
- 6 octombrie 2022, 06:04
Un tânăr de 26 de ani a devenit primul rus mobilizat în baza decretului din data de 21 septembrie care s-a predat autorităților ucrainene. El a fost trimis pe frontul din Ucraina la doar cinci zile după ce a primit citația de încorporare.
„Înainte de a merge la controlul medical, am căutat pe Google cum pot să mă predau pentru a nu fi ucis. Am găsit pe Telegram canalul «Vreau să trăiesc», care este un program de stat al Ucrainei. Am găsit un număr de telefon acolo, am sunat și mi-au explicat ce să fac și cum anume, unde să mă duc și ce să spun ca să nu fiu ucis”, a declarat tânărul.
Tot mai mulți recruți ruși vor să se predea
De când țarul de la Kremlin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia, solicitările de predare la „linia fierbinte” operată de autoritățile de la Kiev au crescut. Mai mult decât atât, la doar câteva minute după anunțarea mobilizării parțiale, ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a declarat că mizează pe încorporarea a 300.000 de cetățeni ruși.
La sfârșitul lui septembrie, Statul Major al Ucrainei estima la 100.000 numărul rușilor mobilizați începând de la intrarea decretului în vigoare. Șoigu a declarat, marți, 4 octombrie, că Moscova a reușit să facă rost de 200.000 de bărbați pentru războiul din Ucraina.
Volodimir Zelenski i-a încurajat din nou pe ruși să se predea. Îndemnul președintelui ucrainean a venit printr-un apel adresat pe 25 septembrie. Liderul de la Kiev le-a promis trei lucruri. Este vorba despre faptul că ei vor fi tratați civilizat, conform convențiilor internaționale. De asemenea, nimeni nu le va cunoaște circumstanțele predării. În același timp, rușii vor primi posibilitatea de a sta în Ucraina în cazul în care le-ar fi frică să se reîntoarcă în țara lor, informează Zerkalo Nedeli.