Rareș Bogdan, mesaj ultimativ pentru partenerii din PSD: „Este o linie roșie”. Reproșurile pe care i le aduce lui Marcel Ciolacu

Rareș Bogdan, mesaj ultimativ pentru partenerii din PSD: „Este o linie roșie”. Reproșurile pe care i le aduce lui Marcel CiolacuSursa foto: Razvan Valcaneantu

Orice discuție cu privire la adoptarea unor măsuri care privesc impozitarea sau aplicarea de noi taxe trebuie purtată, de partenerii PSD, PNL și UDMR, în spatele ușilor închise, iar nu în spațiul public. Declarația îi aparține prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan. Acesta spune că PNL nu va accepta înlocuirea cotei unice cu un sistem de impozitare progresivă, iar acest subiect este o „linie roșie”. Mai mult, orice măsură cu privire la impozitarea ar trebui anunțată de premierul Nicolae Ciucă, la finalul negocierilor din coaliție.

PNL nu va fi părtaș la nici o majorare de taxe și impozite, iar orice discuție legată de impozitare ar trebui să se facă în coaliție, cu ușile închise. Declarația îi aparține prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan. El susține că între partenerii PSD, PNL și UDMR, de la guvernare, nu există dispute cu privire la schimbarea cotei unice. Mai mult, a precizat, astfel de discuții trebuie purtate în spatele ușilor închise, iar nu în spațiul public.

„Orice discuție, din punctul meu de vedere, trebuie luată în interiorul coaliției, cu ușile închise și apoi, cum e în orice stat civilizat, primul-ministru iese și anunță măsuri. Ce vă pot garanta este că PNL nu va participa la nici o mărire de taxe”, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan.

Tema schimbării sistemului de impozitare în România a fost lansată în spațiul public de președintele PSD, Marcel Ciolacu. Ultima declarație pe acest subiect a făcut-o în cadrul unei emisiuni televizate. El a pus accentul nu pe creșterea cotei de impozitare pentru anumite categorii de persoane cât pe deducerile pe care le va acorda statul.

„De exemplu, venitul dumneavoastră fiind impozitat acum 10% îl ducem la 15%. Eu, stat, în schimb vă las ca cei 5% dumneavoastră personal să decideți dacă mi-i dați mie, statului, sau îi cheltuiți pentru o locuință mai mare, independentă energetic, pentru copiii dumneavoastră, ați mai făcut un copil vă luați o cameră în plus. Așa se dezvoltă societatea. Nu trebuie să rămânem închiși în anumite lucruri”, a declarat Marcel Ciolacu la Prima TV

Linia roșie pentru PNL

Din punctul de vedere al liderului PNL, cota unică de impozitare nu trebuie schimbată deoarece ține de identitatea liberală, dar și de sistemul de colectare a banilor la buget. Din acest motiv, pentru liberali, cota unică reprezintă o „linie roșie” peste care nu se poate trece.

„Pentru PNL, cota unică de impozitare este o linie roșie, este o chestiune care ține nu doar de identitate liberală, ci ține de normalitatea adunării la buget a maximului de bani în sistemul financiar gândit în această țară. Sigur că putem să ne ducem în schimb spre o proiecție privind TVA-ul, unde România stă la încasare mult mai prost ca alte state, Germania are 93% încasare, România are doar 65% încasare și asta după ultimele șase luni, înainte era chiar mai mic. Aici da, putem să gândim radarul mărfurilor, putem să gândim să fiscalizăm absolut tot ce intră în țară, să nu se mai plimbe TIR-uri cu un aviz pe la șapte distribuitori sau șapte depozite de legume-fructe, de flori sau de hidrocarburi”, a mai arătat Rareș Bogdan.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

PSD și PNL nu au discutat despre impozitare

În acest context, Rareș Bogdan susține că între PSD și PNL nu există dispute cu privire la schimbarea sistemului de impozitare actual. El spune că este vorba despre „dispute în studiouri de televiziune”, iar nu despre „dispute în cadrul coaliției”.

„Deci discuția nu a existat încă oficial. Atunci când partenerii de guvernare din PSD vor veni cu o abordare oficială, putem să dăm un răspuns oficial”, a declarat Rareș Bogdan, la RFI.

În mai multe rânduri, Marcel Ciolacu a declarat că introducerea impozitului progresiv este absolut necesar și că a avut mai multe discuții cu Nicolae Ciucă. Liderul PSD a insistat pe acest subiect, pe care îl consideră un proiect esențial pentru partidul său.