Rapid București, pe marginea prăpastiei după înfrângerea suferită în fața celor de la Dinamo. Mesajul lui Răzvan Onea

Rapid București, pe marginea prăpastiei după înfrângerea suferită în fața celor de la Dinamo. Mesajul lui Răzvan OneaRapid. Sursa foto: Facebook

Giuleștenii sunt în pericol să rateze toate obiectivele sezonului, iar soluția nu poate veni decât din partea jucătorilor, consideră Răzvan Onea, jucătorul Rapidului. Declarația acestuia vine după ce echipa pregătită de Željko Kopić a câștigat cu 3-1 duelul cu Rapid București, în etapa a șasea a play-off-ului din Superliga României.

Răzvan Onea, despre situația prin care trece echipa Rapid București

Răzvan Onea a descris situația echipei ca fiind una critică, arătând că, deși sezonul nu s-a încheiat, Rapid București riscă să rateze toate obiectivele propuse.

„Chiar dacă încă nu e gata [campionatul], suntem pe marginea prăpastiei şi suntem la un pas să nu atingem nimic din ce ne-am propus. Am început play-off-ul cu o victorie apoi parcă totul s-a sfârşit. Nu înţeleg ce s-a întâmplat!  Îmi stăpânesc greu sentimentele. E greu, pentru că muncim, dar degeaba, când ajungem la meci parcă ne transformăm în altă echipă, în alţi jucători”, a afirmat el.

Onea

Onea. Sursa foto: Instagram

Munca depusă la antrenamente nu se reflectă în rezultatele obținute în timpul meciurilor importante

Acesta a vorbit și despre dificultatea de a gestiona emoțiile în contextul rezultatelor slabe, punctând faptul că munca depusă la antrenamente nu se reflectă în jocurile oficiale, unde echipa pare complet schimbată.

În același timp, Onea a sugerat că încă există o șansă de redresare, însă aceasta depinde exclusiv de reacția jucătorilor. El a atras atenția că lipsa de conștientizare a situației și a responsabilității de a juca pentru Rapid ar putea duce la un final de sezon fără realizări.

„Aş vrea să spun că exită o şansă, dar trebuie să pornească din interiorul fiecărui dintre noi. Dacă nu ne vom realiza că am intrat în play-off, dar nu am făcut nimic în play-off, dacă nu ne vom trezi la realitate şi nu înţelegem în ce situaţie suntem şi la ce club jucăm, atunci nu o să facem nimic”, a declarat Răzvan Onea.

Incident în tribune, intervenție a Jandarmeriei

Partida a fost marcată și de un incident petrecut în pauză, în zona grupurilor sanitare de la tribuna a doua. Doi suporteri ai gazdelor au fost implicați într-un conflict, iar unul dintre aceștia a încercat să evite intervenția forțelor de ordine refugiindu-se în mijlocul galeriei dinamoviste.

Conform Jandarmeriei, intervenția a fost îngreunată de ceilalți suporteri, care au blocat extragerea persoanei din sector, amplificând tensiunile. În aceste condiții, forțele de ordine au recurs, pentru scurt timp, la utilizarea unui spray iritant-lacrimogen pentru restabilirea ordinii.

Reprezentanții Jandarmeriei au anunțat că vor analiza circumstanțele incidentului și că vor fi luate măsuri legale împotriva persoanelor implicate.

Sancțiunile aplicate de Jandarmerie după meciul Dinamo-Rapid

Jandarmeria București a anunțat că, în urma partidei dintre Dinamo București și Rapid București din Superliga României, au fost aplicate sancțiuni contravenționale atât organizatorului, cât și firmei de securitate.

În total, jandarmii au dat 21 de amenzi, valoarea cumulată a acestora ridicându-se la 88.350 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News