Printr-un discurs de două ceasuri, domnul Putin ne-a încredințat că, în Rusia, totul merge strună și în curând va merge extraordinar de bine. Dar iată că, în aceeași zi, EPRS, Serviciul de cercetare al Parlamentului European, a publicat studiul „Opinii juridice privind confiscarea posesiunilor Statului rus în vederea susținerii reconstrucției Ucrainei”. Asta a declanșat la Kremlin o reacție isterică, îndreptată în principal împotriva Franței și Germaniei.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației, Dmitri Medvedev, a postat pe canalul său de Telegram: „Ucide-l! Ucide un german, ucide-l cât de curând! Și de câte ori vezi vreunul, ucide-l!” Ce se petrece? Încotro mergem?

Rețeta pentru revoluție

Vineri au avut loc, la Moscova, funeraliile lui Navalnîi. În zilele care au urmat, mai mulți apropiați de-ai mei s-au declarat dezamăgiți: n-a ieșit cu răscoală, îndurerata adunare n-a ieșit din biserică pentru a devasta Kremlinul. M-am străduit să-i aduc cu picioarele pe pământ: nu așa se face o revoluție.

Imaginarul nostru se află încă sub vraja marilor minciuni ale secolului trecut – spre exemplu asaltul Palatului de Iarnă, care ar fi declanșat revoluția din octombrie 1917. N-a fost niciun asalt. ”Documentarele” au fost filmate câțiva ani după, cu mii de figuranți. Tot așa și cu 23 august 1944: greul l-a dus Armata Română, sub comanda Regelui Mihai. Toată butaforia cu ”revoluția de eliberare națională” a fost filmată câțiva ani după, din ordinul lui Bodnăraș. În ambele cazuri, falsul a fost premeditat: mecanismul real al unei revoluții contemporane este mult prea exploziv ca să fie predat la orele de Istorie.

Am scris însă o carte despre Revoluția Română din decembrie 1989: ”Planul Nistru”. Am studiat, vreme îndelungată, mecanismele revoluționare reale. Cunoscând ce s-a întâmplat la noi, după rețetă sovietică, și citind spaimele Regimului Putin, despre care am scris în ultima vreme, pot vedea ce s-ar putea întâmpla peste o lună sau peste un an și în Rusia.

Sacul cu șoareci

Acum vreo două mii de ani, Cicero scria despre un aventurier politic al vremurilor sale: „Ar fi vrut ca Republica să aibă un singur gât, ca să-l poată reteza dintr-o lovitură!” Ei bine, regimurile autoritare au un singur gât, de aici și riscul ca o singură lovitură să fie de ajuns. Imaginea ”revoluțiilor de mase” e falsă: lovitura decisivă e întotdeauna aplicată de un grup restrâns, deîndată ce circumstanțele sunt favorabile. De apropiații dictatorului.

Niciun dictator, oricât de bine păzit ar fi, nu este în siguranță: pericolul vine chiar de la cei care-l păzesc. Lui Stalin nu americanii i-au pus otravă de șobolani în apa minerală – ci chiar kaghebiștii care-l gardau. Pericolul nu vine de la manifestanții care strigă în piață, ci de la capii Armatei, care te îndeamnă să urci în elicopter, să iei calea unei anume unități militare de la Târgoviște, unde te așteaptă detenția, judecata și execuția. Singura protecție reală este să previi apariția circumstanțelor favorabile, să păstrezi inițiativa.

De aceea, regimurile dictatoriale sunt precum un sac plin cu șoareci: deîndată ce brațul dictatorului nu mai agită sacul, apar temutele ”circumstanțe favorabile”: șoarecii preiau inițiativa și rod pânza. De aceea, orice dictatură vrea să fie ”forța conducătoare a societății”, cum scria la Constituția RSR. Pentru ca oamenii de rând să nu cumva să preia inițiativa, nici măcar pentru o clipă. Fiindcă și-ar da seama că, de fapt, ei sunt mulți, pe când dictatorul este singur. Iar apropiații dictatorului le-ar oferi ”capul lui boier Moțoc”, pentru a le da iluzia schimbării, pentru a redobândi inițiativa și a-și menține privilegiile.

De aceea, Regimul Putin s-a pretat la degradanta târguială pe cadavrul lui Navalnâi: mai întâi a vrut să-l facă dispărut, apoi a vrut să amâne predarea către familie, a încercat prin intimidări să forțeze o înmormântare în secret. Tot foindu-se astfel cu detalii de pompe funebre, dictatura a pierdut inițiativa și în final a comis o mare greșeală: prin prezența masivă a forțelor de represiune și prin arestări a încercat să timoreze participanții.

Fierberea din provincii

Pentru prima dată, ”șoarecii” au acționat ca unul: au refuzat să urmeze provocatorii care-i îndemnau să o ia spre Kremlin. Degeaba mâna Dictaturii tot încerca să agite sacul: ”șoarecii” au făcut ce au vrut ei. Degeaba cimitirul a fost închis: filmele cu muntele de flori și moscoviții aruncând buchete peste zid fac înconjurul Internetului. ”Șoarecii” au ros sacul și s-au răspândit care-încotro, ducând vestea cea mare până în cele mai îndepărtate regiuni: am înfruntat Miliția, FSB-ul și Rossgvardia, și facem cum vrem noi, nu cum vor ei!

De aici și efortul FSB de a filma și fotografia pe cât mai mulți participanți la înmormântare: ca fotografiile lor să fie distribuite Miliției Transporturi, cu ordin să-i intercepteze înainte de a năpădi provinciile. Fiindcă de provincii îi este cel mai frică Regimului – și mai ales de acele provincii în care s-au făcut recrutări masive, pentru un război în care Rusia pierde aproape 1.000 de militari pe zi. Și nu degeaba, în discursul său din 29 februarie, Putin a făcut o mulțime de promisiuni hărăzite să calmeze populația acestor provincii sărace – în special, prelungirea până în 2030 a programului de sprijin pentru 10 regiuni "rămase în urmă", extinderea ”programului de planuri generale de dezvoltare urbană” la 2 mii de localități (!) și lansarea unui program de ameliorare a aprovizionării cu apă potabilă.

Confirmând punct cu punct că îl preocupă exact riscurile semnalate de noi ( https://evz.ro/cele-trei-promisiuni.html ), domnul Putin a acordat atenție în special acelor straturi sociale din provincie afectate de efortul de război: familiilor celor recrutați le-a promis noi credite ipotecare preferențiale la 2%. Iar la terminarea războiului, aceste beneficii nu vor fi retrase peste noapte: președintele a anunțat „prelungirea programului de ipotecă familială preferențială până în 2030, menținând parametrii săi de bază”.

De remarcat că Regimul acordă o atenție deosebită provinciilor din Extremul Orient rus – unde semnalam, cu săptămâni în urmă, permanentizarea unor manifestări de nemulțumire pe fondul avariilor la termoficare și rețelele electrice ( https://evz.ro/rusia-pre-revolutionara.html ). Acum li se promite marea cu sarea : „4.500 de miliarde de ruble pentru modernizarea locuințelor și a serviciilor comunale.” În plus, subvenții pentru echipamente de încălzire - 32 miliarde ruble. Iar în Kamchatka va continua ”gazificația”. 

Primul trăgaci: Banul

Evident, Regimul se străduiește să convingă că Bugetul nu este confiscat de cheltuielile asociate aventurii militare din Ucraina. Dar aceste strădanii sunt naive, la nivelul faimoasei replici ”Mai dă-le, Nicule, 100 de lei”. Spre exemplu, veteranilor războiului din Ucraina li se promite acces fără examen la studii superioare și ulterior la funcții de conducere. Pe bază de dosar militar, nu de capacitate: „veteranii ar trebui să ocupe poziții de conducere în societate, educație, companii de stat, afaceri și administrație”. Pentru asta, se vor construi sute de cămine studențești, se vor acorda sute de mii de burse.   

Este evident că nu ai cum să onorezi asemenea promisiuni. De aceea, Regimul pornește de la premisa că nemulțumirile din provincii vor continua: pot fi doar frânate. Iar singurii care pot împiedica o evoluție abruptă sunt factorii locali de Putere, din administrație și economie. Lor li se promite ștergerea a 2/3 din datoria regiunilor la ”împrumuturile bugetare”, adică o fărâmă din tainul pe care ar trebui să-l trimită Capitalei Imperiului. Și mai ales li se promite că nu vor mai fi neglijați:  „Rusia a gafat nevăzând necesitatea de a extinde BAM și calea ferată transsiberiană, dar va îndrepta această greșeală”.

Riscul este ca elitele locale să se îndepărteze de regim, dacă văd că inițiativele războinice ale Moscovei duc la pierderea sumelor agonisite, depuse prin bănci străine. Statul rus are 300 miliarde € blocate în Uniunea Europeană, în investiții și acțiuni. 200 de miliarde sunt gestionate de EUROCLEAR, o companie belgiană. Ca un prim pas în aplicarea Studiului EPRS, Guvernul Belgiei a decis confiscarea dividendelor aferente activelor blocate: 1,7 miliarde €. Suma va fi utilizată pentru ajutorarea Ucrainei. Urmează confiscarea activelor ruse de Stat și private? Kremlinul asta crede: „Afacerile rusești ar trebui să opereze în jurisdicția rusă și nu să retragă fonduri în străinătate, unde totul poate fi pierdut!”

Știind că migrația fondurilor se datorează temerii oligarhiei privind o ”naționalizare” a activelor industriale ( https://evz.ro/misterele-vienei-rosii.html ), acum Regimul vrea să o liniștească. Kremlinul promite că economia provinciilor nu le va fi luată de sub control: „Întreprinderile din Rusia trebuie să beneficieze de garanții privind inviolabilitatea activelor. Vocația autorităților este să ajute afacerile, e inadmisibil să le oprime!”

Al doilea trăgaci: Podul

Confiscarea dividendelor, apoi a activelor e primul trăgaci: declanșează reacția în lanț. În viziunea Kremlinului, amenințarea nucleară ar fi trebuit să determine Uniunea Europeană să nu apese acest trăgaci – dar iată că nu e așa! Dacă și alte state UE vor recurge la această măsură, elitele provinciale își vor retrage încrederea în Regim, vor permite o evoluție ascendentă a nemulțumirilor, ba chiar se vor pune în fruntea nemulțumiților pentru a-și consolida baza de Putere și poziția de negociere cu Moscova. Iar elitele moscovite, vrând-nevrând, vor urma aceeași traiectorie și chiar vor încerca să se pună în fruntea nemulțumiților, pentru a păstra poziția de lider!  Urmează scena ”capul lui Moțoc”. Este mecanismul care, în 1991, a dus la Acordul de la Belavejsk, la mazilirea lui Gorbaciov și la destrămarea Uniunii Sovietice, în condițiile retragerii încrederii elitelor provinciale, apoi centrale (Boris Elțîn), neîncrezătoare că Regimul le va putea apăra privilegiile, pe fondul propagării nemulțumirilor în marile orașe ale Rusiei europene.

Încercând să preîntâmpine un asemenea deznodământ, Regimul face promisiuni populației din marile centre urbane. Pentru a convinge cetățenii că Bugetul nu e confiscat de aventura din Ucraina, ”se vor aloca peste 1.000 de miliarde de ruble” instituțiilor medicale, plus alte sume pentru școli, creșe și grădinițe. ”Se vor aloca 150 de miliarde de ruble” pentru modernizarea transportului public și alte zeci de miliarde pentru autobuze școlare. Dacă pui cap la cap aceste promisiuni, nici Bugetul SUA nu ar fi suficient. Mai devreme sau mai târziu, locuitorii marilor orașe vor ajunge la concluzia că au fost mințiți. Atunci ar fi suficient un singur incident major, pentru a realiza acea masă critică care să ducă la înlăturarea domnului Putin cu altă persoană, considerată mai capabilă să apere interesele oligarhiei. Un incident major, cum ar fi demolarea podului Kerci.

Și iară că Apusul se pregătește să apese și acest trăgaci. Se așteaptă decizia politică, așa cum rezultă din conversația înalților ofițeri germani, publicată de Moscova: „Știm cu toții că (ucrainenii) vor să distrugă podul, ce înseamnă asta până la urmă, cum îl protejează - nu numai pentru că are o importanță militar-strategică, dar și politică importantă.”

Știm cu toții că, de doi ani de zile, Ucraina se străduiește să ”demoleze podul construit ilegal”. Dar conversația dintre generalii germani arată că NATO cunoaște mecanismul, știe pe ce buton să apese pentru un impact politic destabilizator de tip ”capul lui Moțoc”. Dar deocamdată nu s-a luat decizia politică de a-l catapulta pe domnul Putin din scaunul de la Kremlin – probabil fiindcă încă nu s-a găsit noul Elțîn, succesorul agreat. De aici reacția furibundă a domnului Medvedev la această discuție: „Germania este din nou dușmanul nostru de moarte!”.

Prin asemenea declarații agresive, ca și prin apariția sa la TV într-un costum bleu, chinezesc, cumpărat cu 100$ de pe AliBaba, Medvedev dorește să-l asigure pe domnul Putin că nu e candidat la succesiune, ci un simplu bufon, un bufon credincios. Dar nu cred că asta-l va face pe domnul Putin să uite că acum un an, în Donbass, în stare de ebrietate, Medvedev a făcut unele declarații. Și nu va uita nici cum un alt bufon al Curții, Hrușciov, a uzurpat Coroana stalinistă, smulgând-o din ghearele lui Beria...

Fenomenul Rostov

S-ar putea deduce că, dacă Podul Kerci e demolat, populația Moscovei se va răscula și va devasta Kremlinul. Nu e deloc așa! Riscul nu e de revoltă civilă, ci de puci militar pe fondul reeditării Fenomenului Rostov. Când cu rebeliunea Wagner, mercenarii răsculați au trecut fără opreliști prin liniile de apărare ale Armatei ruse, au străbătut zeci de localități, salutați de populație, dar și de Miliție și de Rossgvardia. Când au ajuns în fața porților Comandamentului Sud, de la Rostov, li s-a permis accesul, au fost primiți cu o cafea fierbinte și un strop de vodcă – totul, pe fondul pasivității populației. Caracteristic Fenomenului Rostov este că și populația își retrage încrederea în Regim, nu schițează niciun gest în apărarea Puterii. Cetățenii nu reacționează ca în august 1991, când s-au regrupat în jurul lui Elțîn și s-au opus loviturii de Stat. Asta arată puciștilor că populația e pregătită să aclame un alt Dictator, oricare ar fi acesta – deci pot acționa, chiar dacă sunt o mână de oameni. Astfel a fost arestat Beria de o mână de oameni, astfel au fost ”pensionați” Hrușciov și Gorbaciov, izolați în reședința de vacanță de o mână de puciști.

Patriotismul ”consolidat”

Retragerea încrederii de către marea masă a populației este numită de Regim ”dezbinare”. Vorbind la Televiziunea de Stat, Andrei Sidorov, decanul Facultății de politică internațională din Moscova, aprecia că Apusul „contează că astfel vor reuși să dezbine Rusia, fiindcă nu este o societate la fel de consolidată ca societatea sovietică, care avea o ideologie a sa, un anume set de valori morale etc. ” ( https://evz.ro/broasca-si-apa-clocotita.html ). Pentru a preveni retragerea încrederii în Regim, domnul Putin a ordonat impunerea la nivelul tuturor instituțiilor de Stat a ”unei ideologii și a unui set de valori morale”: Ordinul prezidențial 106/2023, Secret de Serviciu, privind „desemnarea de comisari politici pentru consolidarea patriotismului”. Așa cum relatează ziarul „Kommersant”, „s-a constatat că anumite agenții guvernamentale se confruntă cu probleme de loialitate față de acțiunile actuale ale autorităților”. În baza acestui ordin, decidenții din administrație și din întreprinderile de Stat sunt plasați sub supravegherea unor „adjuncți pentru afaceri politice și publice”. Mai pe șleau: politruci.

Prima generație de politruci tocmai iese de pe porțile ”școlilor de educație patriotică” patronate de FSB, iar  pe situl agențiilor federale ruse au apărut „recomandări metodologice pentru organizarea și desfășurarea activităților publice și politice”: „Circumstanțele geopolitice provocatoare din lume, amenințările la adresa securității și independenței Federației Ruse provenite din țările neprietenoase și operațiunea militară specială în curs necesită ca autoritățile Statului să desfășoare o muncă sistematică și eficientă pentru a forma și menține un nivel moral, politic și psihologic excepțional în rândul oficialilor și angajaților, un simț al responsabilității față de soarta Patriei, consolidarea patriotismului și a identității civice rusești, o înțelegere profundă și sprijin pentru politicile internaționale și interne ale statului rus”. Asistăm la o reîntoarcere la metodele stalinismului târziu: politrucii vor informa „cu promptitudine angajații despre situația politico-militar din țară și din întreaga lume” și, în plus, vor informa FSB.

Repetiție cu costume

Regimul Putin parcă s-ar inspira din politicile Regimului Ceaușescu: promisiuni ieftine în loc de soluții reale, propagandă nerușinată în loc de condiții omenești. Dacă dânsul își închipuie că, astfel, „am dovedit: suntem gata să rezolvăm cele mai importante provocări, am respins agresiunea terorismului, am oprit dezmembrarea țării”, se înșală. Noi, care am trăit prăbușirea Regimului Ceaușescu, știm bine unde duce această cale: așa cum în 1989 a ”explodat mămăliga”, în lunile care vin apar condiții ca să ”explodeze hrișca”.

Dar Regimul este convins că o destabilizare nu poate fi decât urmarea unei imixtiuni, a unei intervenții străine. Fiindcă așa a procedat Moscova în trecut, cu alte State. Deci menținând Apusul și Răsăritul sub amenințare nucleară, Regimul consideră că își asigură stabilitatea:  „Tentativele unei noi intervenții în Rusia amenință cu un conflict pe scară largă, cu utilizarea armelor nucleare”. În realitate, evoluția ascendentă a riscurilor, pe cale să devină amenințări la starea de stabilitate a Rusiei, se datorează greșelilor comise de Regim – dintre care cea mai de seamă este aventura militară din Ucraina.

Până când Kremlinul nu va renunța la acest curs politic, evoluția riscurilor își va continua cursul ascendent, mai ales în Extremul Orient. Fiindcă nu degeaba reprezentantul special al Chinei, ambasadorul Li Huei, a descins în weekend la Moscova, unde a avut o conversație cu ministrul adjunct de Externe rus, Galuzin. China răspunde astfel la schimbarea posturii nucleare la frontiera comună, unde Rusia a efectuat recent două exerciții cu varianta nucleară tactică a rachetei Iskander, și marchează că nu e interesată în destabilizarea Extremului Orient, unde are interese economice însemnate, sugerând necesitatea unei soluții politice la problemele provocate de aventura militară din Ucraina.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.