Într-un interviu exclusiv pentru “Evenimentul zilei”, George Schopflin, una din cele mai importante figuri ale spaţiului public occidental, vorbeşte despre eşecul strategiilor actuale de integrare a etnicilor romi, avertizând că “discriminarea pozitivă” şi “corectitudinea politică” vor înşuruba definitiv minoritarii la periferia societăţii construite de majoritari.

“Din păcate, foarte mulţi romi nu vor mai mult decât existenţa actuală, una absolut disfuncţională din punctul de vedere al majoritarilor. Romii trebuie să se schimbe dacă vor integrare”, susţine George Schopflin în discuţia avută cu EVZ.

Una în care clasează eşecul “corectitudinii politice” ca strategie de integrare şi lansează o întrebare cu bătaie lungă – cum asimilezi 12 milioane de oameni cu norme sociale şi culturale aflate în totală contradicţie cu cele ale majorităţii?

Europarlamentar din partea formaţiunii maghiare Fidesz, profesorul George Schopflin descurcă pentru EVZ iţele jocului politic pus în scenă de administraţia de la Paris – «Francezii încearcă să le transmită romilor din România şi poate chiar celor din lumea întreagă un semnal: “Nu veniţi aici”» -, fără a ambala însă problemele etniei în retorica neutră a birocraţiei comunitare.

Soluția lui Schopflin se scrie așa: dacă romii vor accepta o existență complet diferită de cea actuală, renunțând la nomadism și la “ sistemul familial extensiv”, atunci, într-o generație, integrarea lor ar putea fi deja o realitate.

EVZ: Cum interpretaţi decizia autorităţilor franceze de a repatria câteva sute de etnici romi, majoritatea cetăţeni români sau bulgari? George Schopflin: Din punct de vedere legal, acţiunile francezilor afectează câţiva indivizi. Din punct de vedere politic, este destul de clar faptul că decizia guvernului francez vizează o colectivitate. Comisia Europeană a lansat deja o avertizare cu privire la aceste repatrieri. Cred că Sarkozy încearcă, de fapt, să trimită un semnal clar electoratului sau, că este un tip dur şi vrea să rezolve această problemă. A mai făcut asta în trecut. Numărul celor expulzaţi este însă foarte mic, aşa că e un gest mai degrabă simbolic.

Insinuaţi că repatrierile sunt, mai degrabă, un joc politic coordonat de Uniunea pentru o Mişcare Populară, partidul lui Sarkozy? Cred că e o variantă plauzibilă. Deşi am auzit voci din interiorul UMP care spuneau că nu e mare diferenţă între ceea ce se întâmplă acum şi felul în care evreii erau vânaţi în Franţa, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, ştiţi cum e, oamenii au tendinţa să exagereze.

Nu sunteţi de acord cu această comparaţie...Cred că există o dificultate reală la nivel european în ceea ce priveşte etnia romă. Pentru că romii sunt extrem de greu de integrat, în principal din cauza faptului că au o cultură total diferită de cea a majorităţii. Mă gândesc la două lucruri. Romii, în general, nu au simţul teritoriului, nu-i deranjează unde se află atâta timp cât pot să-şi urmărească îndeletnicirile. În al doilea rând, romii au un sistem familial extensiv, care e în totală contradicţie cu tradiţia individualistă pe care Europa este fondată. Aceşti doi factori fac ca integrarea lor să fie extrem de dificilă.

Şi transformă repatrierile operate de francezi în acţiuni inutile, aş completa. Pentru că romii primesc acum o sumă de bani pentru a reveni în România, de exemplu, dar nimeni nu poate garanta că în două sau trei luni nu se vor întoarce în suburbiile Parisului. Îmi amintesc un caz de acum 12 ani. Mai mulți romi din Slovacia s-au dus în Marea Britanie şi, invocând discriminarea teribilă la care erau supuşi acasă, au cerut azil politic. Englezii au spus că nu e nicio problemă şi au fost de acord. Ăsta a fost primul val. Câteva luni mai târziu, aceşti oameni au apărut pe aeroport şi au spus: “Ne-am întors”. Autorităţile au întrebat mirate: “Unde aţi fost? De unde vă întoarceţi?”. Iar ei au răspuns : “Păi, am fost acasă de Crăciun”. Vedeţi, cam aici e problema, între logicile concurente care operează: fie sunt discriminaţi, fie nu.

Pe de altă parte, cred că aveţi perfectă dreptate. Francezii încearcă să le transmită romilor din România şi poate chiar celor din lumea întreagă un semnal: “Nu veniţi aici”. Probabil că se aşteaptă totuşi ca unii dintre ei să se întoarcă în taberele ilegale, să-i ridice iar, să-i repatrieze, iar aceştia să revină într-un alt val. E ca un fel de joc de ping-pong perpetuu. Singura problemă e că vorbim de fiinţe umane.

Din punct de vedere economic, cum interpretaţi acţiunile de repatriere? Practic, într-o perioadă de recesiune, francezii plătesc la bucată plecarea romilor stabiliţi ilegal. E foarte posibil ca romii să se întoarcă, iar banii să fi fost investiţi prost. Dar vă reamintesc că avem de-a face mai degrabă cu o decizie politică, nu cu una economică. Dacă vreţi, e un exemplu de gândire pe termen scurt: rezolvăm această problemă, mediatizăm succesul şi după aia renunţăm la subiect. Nu cred că autorităţile franceze sunt îngrijorate de faptul că romii se vor întoarce înapoi. Până atunci, altceva va ţine capul de afiş al agendei publice.

Ar trebui Nicolas Sarkozy să se îngrijoreze pentru imaginea sa europeană?Nu cred că dimensiunea europeană îl interesează prea tare pe Sarkozy. Până la urmă, francezii au trişat întotdeauna în relaţia cu Europa. Când le convine, Uniunea e un lucru bun. Când nu se mai pliază pe interesele lor, e un lucru rău.

Credeţi totuşi că decizia Parisului de a-i deporta pe romii din taberele ilegale este compatibilă cu valorile europene? Este compatibilă în măsura în care vizează, cu instrumente legale, indivizi care au încălcat legea. Pentru moment, francezii iau măsuri împotriva unor persoane. Într-un sens mai larg însă, politic şi cultural, am dubiile mele că e corect ceea ce fac.

E un semnal negativ această linie de demarcaţie trasată clar între cetăţenii buni şi cetăţenii răi? Înclin să vă dau un răspuns pozitiv. De aceea am spus că trebuie să facem o distincţie între argumentul legal şi cel politic. Pentru că, juridic vorbind, autorităţile franceze acţionează exact la limita legală permisă. Politic însă, şi aici sunt de acord, e o decizie îndreptată împotriva unei colectivităţi anume, cea a romilor. Iar asta e, într-adevăr, inacceptabil.

Pentru că, fiind cetăţeni europeni, dispun de toate drepturile comunitare.Da, au dreptul să călătorească şi să se stabilească în orice ţară europeană. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, francezii nu pot acţiona împotriva unor romi care au o locuinţă în Paris. Iau măsuri doar împotriva celor care trăiesc în tabere ilegale.

Vă reamintesc totuşi că francezii nu i-au expulzat în baza unor argumente legale precise, ci i-au convins, cu bani, să “revină voluntar” în ţara de origine. Nu am urmărit în detaliu dezbaterea juridică, dar înţeleg că francezii invocă ilegalitatea construcţiilor improvizate de etnicii romi. Taberele sunt ilegale şi cred că din acest punct de vedere autoritățile au dreptate. Ajungem însă din nou la aspectul politic.

PROCESUL “Există o sub-clasă de etnici romi care trăiesc la periferia societăţii”

Cine ar trebui să se ocupe de rezolvarea problemei romilor? Guvernele naţionale? UE? Există o strategie dedicată integrării etnicilor romi la nivelul UE. Probabil că principalele puncte ale aceste strategii vor fi prezentate începând cu luna ianuarie a anului viitor, atunci când Ungaria va prelua preşedinţia comunitară. E nevoie, sigur, de un efort comun.

Dedicat integrării romilor, prin politici eficiente, sau marginalizării lor, prin aplicarea unor măsuri dure precum cele adoptate de Franţa? Permiteţi-mi să vă întorc întrebarea. Ce vreţi să spuneţi prin “integrare”? Cum îi integrezi pe romi? Care sunt instrumentele? Care sunt urmările? Ceea ce fac francezii acum este, evident, exact contrariul. Nici nu se gândesc să-i integreze, îi trimit acasă. Dar chiar făcând din asta un obiectiv, ce faci ca să îi integrezi? Asta e marea problemă a Europei, până la urmă, pentru că sunt 12 milioane pe continent.

Țările de origine, România de exemplu, acuză politica autorităţilor franceze, dar n-au niciun plan pentru integrarea romilor repatriaţi. Ungaria, al cărei caz îl cunoaşteţi în detaliu, stă şi mai prost.Cred că peisajul pe care îl avem în faţă la momentul actual arată eşecul strategic al politicilor de integrare a romilor. Pur şi simplu, nu ştim cum să facem asta. Şi cred că nu s-a oferit suficient de multă atenţie planurilor pe termen lung. Pentru că nu ştim ce se află la capătul procesului de integrare. Putem să acceptăm, iar aici vorbesc de cazul Ungariei, că există o sub-clasă de etnici romi care trăiesc la periferia societăţii, în sărăcie şi ignoranță, şi care nu se integrează?

Insinuaţi că nu au voinţă de a fi mai mult decât o sub-clasă? Ştiu că Ungaria a încercat în repetate rânduri să-i integreze, dar niciuna dintre strategii n-a funcţionat cu adevărat. Chiar guvernele de stânga au avut propriile politici, greşite din punctul meu de vedere. Ştiu că Viktor Orban lucrează intens la o nouă strategie. Iniţiative există, dar o strategie de succes trebuie să plece de la câteva elemente fundamentale: cine sunt etnicii romi, cum funcţionează ca grup, care sunt aspiraţiile lor.

Din păcate, foarte mulţi romi nu vor mai mult decât existenţa actuală, una absolut disfuncţională din punctul de vedere al majoritarilor. Romii trebuie să se schimbe dacă vor integrare. În Ungaria, există cazuri de indivizi, şi vreau să subliniez acest aspect individual, care se mută la oraş şi trăiesc după regulile majoritarilor, punct în care se integrează. Poate funcţiona însă acest model şi dacă vorbim de grupuri întregi?

Ultima întrebare, domnule Schopflin. Regulile civilizaţiei occidentale ne impun un anumit limbaj ale cărui limite, odată depăşite, aduc imediat acuzaţia de rasism. Cât ne ajută însă “corectitudinea politică” când vorbim de probleme etniei rome? Modelul discriminării pozitive, preluat în mare măsură din experienţa americană a integrării negrilor, nu funcţionează în cazul etniei rome. A fost o strategie proastă. Din păcate, nimeni nu prea ştie care e strategia corectă. Putem accepta, de exemplu, existența semi-nomadă a romilor?

Romii pot accepta că normele lor sociologice şi culturale specifice trebuie să se schimbe? Cred că este un proces pe termen lung care va lua cel puţin o generaţie. Un proces extrem de dureros, pentru romi şi pentru majoritari în egală măsură.