Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Două zile după debutul conflictului din Golf, China a anulat prima tranzacție importantă în yuani cu obligațiuni emise de către o entitate de stat din Orientul Mijlociu. Era vorba de Abu Dhabi Oil Company – ADNOC, societate petrolieră de stat din EAU, iar anularea avea loc în condițiile ,,volatilității piețelor financiare’’, generată de escaladarea crizei din regiune. Cuantumul tranzacției: 14 miliarde yuani, aproximativ 2 miliarde dolari.
Miza ascunsă în Golf: China transformă criza în avantaj propriu
Aparent, decizia a aparținut companiei emirateze, însă operațiunea inițială făcea parte dintr-o strategie amplă a Beijingului care vizează, deocamdată, consolidarea raporturilor financiare între statele din Golf și China. Obiectivul real al strategiei este mai generos: un alt pas spre promovarea yuanului ca alternativă la dolar.
În paralel, băncile chineze au manifestat mai multă prudență în acordarea de credite către entități statale și private din zona de conflict. Deși metaforele nu prea au ce căuta în lumea financiară, aici putem spune că yuanul a pierdut o bătălie în fața dolarului, David a fost învins de Goliat. Dar războiul abia începe. În cele ce urmează, voi încerca să deslușesc modul cum China – aparent, primul perdant din exteriorul conflictului – ar putea întoarce situația în folosul său.
Yuan versus petrodolar
Desigur, avem de-a face cu un paradox atunci când afirmăm că războiul din Golf ar putea ajuta yuanul să erodeze bazele așa-numitului ,,regim al petrodolarului’’. Cum s-ar putea întâmpla? Simplu: Statele din Orientul Mijlociu – în special cele afectate de conflict – vor lua în calcul diversificarea economiilor în valută străină, iar yuanul este la îndemână. Puțină istorie ne va arăta că acest lucru este posibil.
Actualmente, cea mai mare parte a țițeiului este facturată în dolari, la nivel mondial. În 1974, Arabia Saudită – urmată de alte petro-monarhii din Golf – a acceptat ,,Pactul dolarului’’, facturând petrolul exportat în dolari și investind surplusul în Statele Unite. Pentru aceasta a primit garanții de securitate din partea Washingtonului. S-a fundamantat astfel ,,era dolarizării’’ schimburilor internaționale întrucât Arabia Saudită era primul exportator al lumii, iar țițeiul avea un rol central în economia globală. Așa a rămas vreme de 40 de ani.
Despre petro-yuan la prezent și ... viitor
Primele schimbări au apărut când petrolul iranian – apoi cel rusesc – au devenit subiect de sancțiuni. Evaluarea și facturarea s-au făcut și în alte valute: ruble, rupii, yuani. Chiar și Arabia Saudită, a lăsat ,,pactul’’ mai la urmă și a experimentat acest tip de plăți. Puterea dolarului s-a erodat puțin, chiar nesemnificativ în termani comerciali, dar conflictul actual a adus chestiunea în prim-plan propagandistic și psihologic, aș spune că fără o intenție vizibilă a Beijingului sau Teheranului. Adică, în alți termeni, ,,se poate și așa’’.
Influența post-conflict a Chinei asupra Iranului ar putea avea ca efect solicitarea iranienilor ca țițeiul exportat, inclusiv în Europa, să fie achitat în ... yuani. Deocamdată, pare o utopie, dar evoluția relațiillor europenilor cu administrația Trump și ,,cruciada’’ economico-comercială a Beijingului pe vechiul continent pot deveni catalizatori în materializarea acestei idei. Numai că, dacă o țară are rezerve în yuani - adică, petroyuani - nu le poate folosi în exterior decât cu permisiunea Beijingului. Așa e legea...controlului.
Strategia lui Netanyahu pornește de la alți parametri ... americani
,,Chestiunea nucleară’’ iraniană nu este de dată recentă. În 2012, primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a mers la Washington pentru a-l convinge pe Barak Obama să blocheze manu militari ambițiile nucleare ale Teheranului. Atunci, ca și acum, politica Iranului pe acest segment militar era o amenințare directă, existențială, pentru Israel. Reacția Casei Albe a fost mult diferită față de cea actuală, în formă și conținut. Obama a fost direct și ușor contondent în discuția cu liderul israelian. S-a temut că va declanșa o criză energetică planetară și un șoc economic pe măsură.
După 14 ani, același Netanyahu se întoarce la Washington cu aceeași rugăminte. Știe că chiriașul cel nou de la Casa Albă gândea altfel. O demonstrase în timpul primului mandat când, între altele, lansase ideea ,,Acordurilor Avraam’’, menite să protejeze Israelul. Dar mai știa ceva: America se emancipase pe deplin din punct de vedere energetic. Între 2009 și 2026, producția de petrol și gaz loco s-a triplat. În 2012, economia n-ar fi putut suporta o creștere a barilului la 120 $, fără convulsii. În 2026, da.
Conflict de lungă durată-spirală inflaționistă incontrolabilă
Acum, întrebarea este următoarea: Statele Unite își pot permite un conflict de durată în Orientul Mijlociu? Răspunsul nu poate fi pozitiv.
Producția americană de combustibili fosili poate absorbi șocul energetic pe termen scurt. În câteva luni însă, conflictul va genera o spirală inflaționistă incontrolabilă la nivel mondial cu repercusiuni asupra Washingtonului care – dincolo de segmentele interne economic, politico-electoral, social – va influența poziția țării de lider mondial. Deci, cui prodest...
Poziția dolarului, afectată
Mai mult, desele schimbări de direcție ale administrației Trump – nu mă refer doar la cele din perioada conflictului din Golf – au o influență negativă asupra investitorilor în regiunea Orientului Mijlociu și nu numai, cu implicații asupra poziției dolarului ca monedă internațională de schimb.
Orientarea cercurilor finaciare spre alte valute va deveni o realitate, privită cu maximă simpatie de membrii blocului BRICS - în frunte cu China - aspect ce nici nu mai trebuie demonstrat.
China, campioana energiei alternative
Tensiunea creată pe piața energetică globală în condițiile crizei din Golf părea să devină o problemă serioasă pentru Beijing. Marele Dragon este primul importator mondial și primul client al Iranului. Totuși, există rațiuni care arată că Beijingul și-ar putea consolida poziția chiar în comparație cu cea pre-conflict.
Riscurile generate de evoluția pieței energetice ar putea fi anulate de tendințele globale spre sursele de energie alternativă, determinate și ele de conflictul în desfășurare. Aici, China are un avantaj considerabil în comparație cu restul lumii. Noile tehnologii în domeniul energetic, sistemele de stocare, bateriile, automobilele electrice vorbesc chinezește de ani buni. În puține cuvinte, ceea ce Dragonul va pierde din cauza unui furnizor redus la tăcere – nu este sigur, dar o asemenea ipoteză trebuie luată în calcul – va fi compensat de extinderea în folosul său a pieței energiei alternative.
Concluzii
Am încercat, în analiza de mai sus, să arăt strategia de tip de realpolitik a Chinei prin care valorifică instabilitatea din Golf în sensul accelerării tranziției yuanului către o poziție superioară în rândul monedelor de schimb internaționale. În paralel, poziția dominantă în energie verde pe care o are actualmente, compensează orice pierdere survenită pe fondul unui conflict iranian prelungit. De asemenea, am evidențiat faptul că, în timp ce conflictul destabilizează piețele și crește inflația, investițiile chineze masive în infrastructura tehnologică devin alternativa strategică la prezența occidentală.
