PUSL a semnat cel de al doilea acord politic cu PSD, pentru susținerea familiilor din România
- Nicolae Comănescu
- 27 septembrie 2022, 18:51
Partidul Umanist Social Liberal a semnat astăzi, 27 septembrie 2022, un nou acord politic cu Partidul Social Democrat, pentru protejarea tuturor familiilor din România, pentru stimularea tinerilor de a-și continua studiile și pentru susținerea financiară a tinerelor familii la început de căsnicie.
Este un al doilea astfel de document - prevederile celui dintâi fiind deja puse în practică - prin care se dovedește eficiența și soliditatea de până acum a parteneriatului dintre Partidul Social Democrat și Partidul Umanist Social Liberal și intenția celor două partide de a-l continua, în aceeași termeni, și în viitor.
Acordul a fost semnat de Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL și Ministrul Familiei și Protecției Sociale, Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD.
“Partidul Umanist Social Liberal demonstrează azi că este unicul partid serios în parteneriatul cu PSD. Și spun lucrul acesta pentru că multe din punctele primului acord politic au fost bifate. Am trecut doi ani de pandemie grei și dintr-un studiu efectuat cu institutele de cercetare am făcut o nouă strategie, astfel încât să știm pentru următorii doi ani ce avem de făcut pentru binele acestui popor, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor fiecărei familii din România ” a fost anunțul pe care l-a făcut deputatul Grațiela Gavrilescu.
Demers pentru confiscarea averilor acumulate ilicit
În altă ordine de idei, săptămâna trecută, membrii Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal s-au reunit vineri, la București, pentru a aproba mai multe hotărâri și pentru a continua campania de semnături lansată la nivel național pentru susținerea inițiativei legislative privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”.
„Având în vedere succesul pe care această inițiativă legislativă îl are, BEX-ul PUSL a decis extinderea campaniei de semnături în cât mai multe orașe din țară.
Astăzi, această acțiune a continuat la sediul Partidului Umanist Social Liberal din București, unde sute de persoane s-au strâns și au semnat initiativa legislativă care își propune să schimbe legislația cu privire la modul în care averile sunt dobândite fără a putea fi justificate. Mulți tineri, vârstnici și oameni care au muncit corect își doresc un viitor în România, își pun speranțele în această initiativă propusă de către Partidului Umanist Social Liberal și au credința că vor fi trași la răspundere cei care au strâns averi ilicite”, spunea Grațiela Gavrilescu