Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, originar din Antiohia Siriei, oraș zidit pe la anul 300 î.Hr. de Seleucus Nicator în amintirea tatălui său Antiohus, este una dintre cele mai complexe personalități ale istoriei creștine.

Sfântul Luca s-a născut într-o familie păgână. Numele de Luca este o prescurtare de la Lucanus, Lucianus sau Lucilius.

Înainte de a primit sfântul botez a fost prozelit iudeu, lucru care reiese și din mulțimea cunoștințelor sale despre obiceiurile iudaice.

Cunoștea limba greacă, ebraică, egipteană și latină; a fost doctor și pictor.

Sfântul Apostol Pavel scrie colosenilor: „Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14).

A făcut parte din cei 70 de apostoli ai Domnului (Luca 10, 1) și în ziua Învierii se afla pe calea spre Emaus împreună cu Cleopa, când Mântuitorul li s-a arătat (Luca 24, 13-35).

După răspândirea apostolilor în lume pentru propovăduire, Sfântul Luca ajunge în orașul Beoția (Grecia), iar mai târziu îl însoțește pe Sfântul Apostol Pavel în a doua călătorie misionară (anii 49-52) din Troia până în Filipi (Faptele Ap. 16, 11-12), apoi și în a treia călătorie (anii 53-58) din Ahaia în Asia Mică (Faptele Ap. 20, 1-16).

Evanghelistul Luca a fost ucenicul cel mai apropiat al Sfântului Apostol Pavel. Chiar în timpul celor doi ani de întemnițare a acestuia în Cezareea Palestinei, Luca era cu el, iar când Pavel a fost trimis la Roma să fie judecat, a călătorit împreună și a rămas cu el. (Faptele Ap. 27, 1-31).

Sfântul Evanghelist și Apostol Luca a scris Evanghelia a Treia și cartea Faptele Apostolilor.

Hotărârea de a scrie Evanghelia se arată în cuvintele: „Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu..” (Luca 1, 1-4).

Prietenia strânsă dintre Sfântul Apostol Pavel și ucenicul său Luca, timpul îndelungat cât au stat și au propovăduit împreună, cuvântările și minunile săvârșite de Apostolul Neamurilor, toate acestea l-au ajutat pe Evanghelistul Luca să alcătuiască Evanghelia sa.

Istorisirea lui dovedește o cultură literară mult superioară față de aceea a lui Matei și Marcu. Numai el singur a scris despre cuvântul Arhanghelului Gavriil cu privire la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 5-25); numai el a scris despre faptul că Fecioara Maria a mers la Elisabeta după Buna Vestire (Luca 1, 26-28); numai el a scris despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 57-80); el singur ni-L arată pe Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani la templu (Luca 2,42-50).

Fără îndoială că toate acestea le-a aflat de la Sfânta Fecioară Maria și totodată dovedesc deosebita prețuire de care s-a bucurat din partea Ei.

Sunt taine pe care Sfânta Fecioara Maria le-a păstrat ani de-a rândul, pe care i le-a încredințat spre bătrânețe ca unui ucenic vrednic de asemenea încredințări.

Sfântul Luca este și patronul iconografiei creștine, el fiind autorul primelor icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, dar și al primei icoane cu Apostolii Petru și Pavel.

În ceea ce privește sfârșitul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, acesta și-a încununat propovăduirea cu sfârșit mucenicesc, lucru arătat și de martirologiul african din secolul al V-lea unde i se dă numele de mucenic și că aceasta s-a întâmplat în Peloponez.

În secolul I, Peloponezul făcea parte din provincia romană Ahaia, care cuprindea aproape întreaga Grecie de azi.

În anul 357, Sfântul Artemie Duxul, cel care a fost Legatus Augusti în Egipt, a mutat, din porunca împăratului Constanțiu, moaștele Sfinților Apostoli Luca, Andrei și Timotei din Ahaia, în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, unde se află îngropat și împăratul Constantin cel Mare, ctitorul ei.