Traumele trăite în copilărie îi fac pe oamenii puternici, nu doar să le depășească, dar și să folosească propria experiență pentru a construi sisteme pe care să le pună în slujba celorlalți. Este și cazul lui Boris Cyrulnik. El spune că cei mai mulți învingători ai propriilor dureri și-au transpus trauma într-o carte, într-un film, într-o experiență care a influențat mulțimile.

În copilărie a fost victimă a nazismului, a fost părăsit de părinți pentru a-i salva viața, acum este o somitate în Neuropsihiatrie. A fost desemnat de președintele Emmanuel Macron să reformeze sistemul educaţional din Franţa. Este foarte legat de România, știe multe, în special despre traumule suferite de copii în perioada comunismului. Ieri a participat la Inaugurarea Institutului „Petit Enfance”, care aduce în România un concept nou, propriul lui concept, bazat pe atașament. De altfel, institutul îi poartă numele.

 

Părăsit pentru a fi salvat

Boris Cyrulnik are acum 80 de ani. Provine dintr-o familie de evrei ruşi emigranţi în Franța; în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, el și familia au fost victime ale nazismului. Că să-i salveze viaţă, părinţii l-au lăsat într-o pensiune înainte de a fi deportaţi în Germania.

Rămas fără părinţi şi fără bani, copilul Cyrulnik ajunge într-un cămin de orfani din Bordeaux, unde o învăţătoare, Marguerite Farge, se opune cu propriile resurse politicii germane şi îl ascunde în propria ei casă. În 1943, în timpul unui bombardament, mai mulţi copii evrei sunt prinşi de nemţi şi închişi la Sinagogă Mare din Bordeaux pentru a fi deportaţi.

Boris reuşeşte să fugă pe fereastra unei toalete şi întâlneşte o altă femeie care decide să-l salveze. Aceasta îl duce la ţară şi îl angajează că salahor într-o gospodărie, sub numele de Jean Laborde. După eliberarea Franţei, mătuşa sa, Dora îl ia la Paris şi se ocupă de creş- terea şi educația lui.

Propria trauma l-a determinat să se dedice studiului dezvoltării copiilor între 0 – 6 ani, ajungând, în 50 ani de cercetare, să descopere aspecte importante care influenţează dezvoltarea copiilor.

Captiv în minunatul continent al copilăriei

Pe parcursul unei expuneri de 3 ore, pe care ar fi putut să o prelungească la 6 ore, atât de pasionat și captivant este, Boris Cyrulnik nu s-a lamentat nicio clipă. Este senin, el este dovada că poți merge mai departe cu condiția să nu ascunzi durerea în suflet și să nu te izolezi. Are 80 de ani, dar crede în „continentul copilăriei”.

A vorbit despre copii și a adus exemple concrete la fiecare teorie. „În cultura Romei antice, copilul era recunoscut de tată doar dacă acesta îl lua în brațe. Dacă nu-l lua în brațe, era aruncat la gunoi. Era lăsat să moară sau îl lua cineva să-l crească și să-l facă sclav”, a arătat medicul.

 

Muzica sculptează creierul copilului

Boris Cyrulnik a vorbit despre rolul muzicii și al cuvintelor în dezvoltarea creierului copilului. „Muzica, nu doar sculptează creierul copilului, ci este cel mai bun stimulent al creierului. Muzica are nevoie de liniște, ca și cuvintele. Când mama este însărcinată și-i vorbește copilului ei, undele se transmit prin lichidul amnitotic. Fătul are senzația că mama îi mângâie gurița și-i sărută obrajii. De aceea, copilul recunoaște mai întâi chipul mamei, nu al tătălui. Asta se întâmplă la două luni. Abia după o lună, copilul recunoaște și chipul tatălui”, a explicat Cyrulnik. Medicul a adăugat că „tranchilizantul natural al bebelușului este trupul mamei”. A explicat că și ritualul schimbării scutecului copilului este diferit. În timp ce mama îi vorbește sau îi cântă, îl bate pe burtică și, la final, îl strânge la piept, tatăl îi schimbă scutecul fără să-i vorbească, îl bate pe burtică, după care îl aruncă în sus.

 

 „Desigur, copilului îi place foarte mult aruncatul în sus, râde și este vesel, dar clipele în care mama îl strânge la piept au cu totul un alt impact”, a explicat Cyrulnik.

 

Prizonierul mamei

Medicul a explicat că afecțiunea excesivă poate izola copilul și îl poate tara, îl poate face un adult dependent, care nu este sigur pe nicio mișcare a lui. „Un bebeluș care este captiv în afecțiunea mamei, care îl izolează, care nu permite, din cauza diverselor spaime, altor persoane să se apropie de copil, va deveni un adolescent care își va transforma dragostea față de mamă în ură (poate neexprimată) și un adult care nu va putea interacționa. Pentru că a fost prizonierul mamei lui. De aceea, este necesar să învețe de mic să iubească. Pe bunici, frați mai mari, rude.

Surprinzător, profesorul a vorbit, în acest context, despre virtuțile poligamiei. „În poligamie, copiii cu mai multe mame se dezvoltă mult mai armonios. Din cinci mame, să zicem, una sigur este binedispusă și dornică să se joace cu copilul. Dacă mama este bolnavă sau nefericită, o altă femeie din familie îi ia locul. Temporar. Copilul poate muri fără mamă. Sau, suferința ei îl poate afecta. În societățile pe care noi le credem înapoiate, grupul, familia, rămân extrem de importante pentru copil. Izolarea senzorială îi afectează creierul”, a explicat el.

Apoi, a dat un exemplu din cultura Zulu, unde tatăl nu este cel care a insemninat, ci este cel de care se atașează. „În Africa de Sud o femeie cu patru copii a reclamat că tatăl nu o ajută cu creșterea lor. Când a fost chemat și acesta, a venit fratele ei. Toți au fost stupefiați. Femeia le-a explicat că nu trebuie să fie oripilați la gândul că ar fi comis un incest, că nu a făcut-o; fratele ei este considerat tatăl copiilor deoarece ei de el s-au atașat.

Boris Cyrulnik a umblat, timp de 50 de ani, în toată lumea pentru a studia variațiile de comportamente în societăți diferite.

 

Orfelinatele din România au distrus 200 000 de copii

Boris Cyrulnik a studiat și fenomenul orfelinatelor din România de pe vremea comunismului și le consideră un experiment în distrugerea copilului și emoțional, dar și din punct de vedere al dezvoltării neuropsihice.

„A fost o politică tare cruntă, a afectat 200.000 de copii. Desigur, unii au reușit să recupereze. Puțini. Pentru că acolo, în orfelinate, au fost tratați inuman. Chiar și părăsiți de părinți, dacă ar fi avut norocul să dea de persoane afective, care să le vorbească, să le dea atenție, ar fi fost salvați. Dar lor li se arunca un pahar cu apă și o farfurie cu ciorbă. Erau abuzați și fizic și psihic. Am cunoscut un asemenea om. A fost luat în Franța din orfelinat de o familie care l-a îngrijit și iubit foarte mult. L-am invitat odată la masă. Deși era de mult timp în Franța, deși nu avea nicio afecțiune, el se prindea în brațe și se legăna. Apoi, în timpul mesei, am observat că lua bucățele de pâine și le punea în buzunar. Deși a suferit atât de multe în România, a făcut un ziar româno-francez, s-a dus la studii și acum este profesor universitar”, a povestit profesorul francez. Cyrulnik a adăugat că părinții nici nu realizează cât de mult rău poate face o simplă ceartă conjugală.

„Violența conjugală este o agresiune asupra copilului. Deși ridică tonul unul la altul, copiii au impresia că părinții țipă la ei. Dacă mai este vorba și despre bătaie, creierul copilului simte că ar fi bătut el însuși”.

 

Copiii sunt pe primul loc

Boris Cyrulnik a vorbit și despre sistemele de educație, despre impactul pozitiv pe care îl are integrarea timpurie a copilului în comunitate. El consideră că în țările din Europa de Nord, unde reformele în Educație, inclusiv creșe, s-au făcut în baza Teoriei Atașamentului.

„Acolo regula este: copiii, pe primul loc. Apoi, vedem noi”, a conchis reputatul neuropsihiatru. Acest concept educațional nou, bazat pe Teoria Atașamentului, se va preda la Institutul „Petit Enfance Boris Cyrulnik” pentru formarea părinţilor sau viitorilor părinţi, bunicilor, educatorilor, persoanelor care lucrează în centrele sociale, asistentelor medicale şi oricărei persoane interesate şi implicate în dezvoltarea copiilor între 0 şi 6 ani. La eveniment a participat, invitată de onoare, ES Michele Ramis, ambasador al Franţei la București.