Cele mai dure critici primit vreodată de Cristiano Ronaldo. A devenit un idiot util pentru una dintre cele mai rele dictaturi

Cele mai dure critici primit vreodată de Cristiano Ronaldo. A devenit un idiot util pentru una dintre cele mai rele dictaturi Sursa foto: facebook.com/alnassrfcofficial

Cristiano Ronaldo a deschis drumurile pentru mulți fotbaliști, care au ajuns în ultimul timp în Arabia Saudită. O țară al cărei fotbal este inexistent, dar care plătește regește.

La 38 de ani, Cristiano Ronaldo a decis să renunțe la fotbalul cu pretenții, în momentul în care a semnat cu formația Al-Nassr, din Arabia Saudită. Salariul de 200 de milioane de euro pe sezon, plus multe alte bonusuri, l-au convins pe superstarul lusitan să plece din Europa. Lui i-au urmat multe alte nume importante, care au ajuns în această țară.

Într-un editorial semnat în cotidianul portughez Expresso, ziaristul Enrique Raposo îl desființează pe Ronaldo, din cauza alegerii pe care a făcut-o la final de carieră. Vorbele sunt usturătoare, iar fostul star de la Manchester United, Real Madrid sau Juventus Torino e acuzat că girează dictatura din Arabia Saudită, în schimbul sumelor colosale pe care le încasează. Ziaristul vorbește și despre „bula” creată de saudiți, care au ajuns să plătească sume ilogice pentru fotbaliști aduși de pe „Bătrânul Continent”.

„Sunt acum idioți folositori unei dictaturi. Priviți ce se întâmplă cu tinerii Europei”

„Problema a început cu Cristiano Ronaldo, care a devenit un idiot util pentru una dintre cele mai rele dictaturi, convingând și alți jucători să devină idioți utili pentru o dictatură ce vrea să legitimeze.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mohammed bin Salman a luat toată puterea autorităților locale, transformând țara într-o dictatură centralizată în stil european. Le-a oferit unele drepturi femeilor, dar în câțiva ani le poate lua, dacă vrea”, a scris jurnalistul din Portugalia.

E trist să vezi fotbaliști, staruri, simboluri, modele pentru copiii din lumea întreagă, care sunt acum idioți folositori unei dictaturi. Unii jucători câștigă 5, 6, 10 milioane de euro în Europa și li se oferă 50, 60, 70 de milioane...

Priviți ce se întâmplă cu tinerii Europei, sunt disperați! Muncitorii nu au locuri de muncă. Uitați-vă la disperarea francezilor! E ireal să discuți de salariul de 60 de milioane al unui fotbalist când milioane de tineri sunt într-o situație fără speranță”, a mai scris Enrique Raposo în editorialul respectiv.