Mii de oameni au ieşit în stradă, azi-noapte, în oraşul libian Benghazi, relatează BBC. Protestul a pornit după ce un avocat, cunoscut critic al guvernului, a fost arestat.
Chiar dacă bărbatul a fost eliberat, protestele au continuat şi s-au lasat cu violenţe. Protestatarii au aruncat cu pietre în forţele de ordine care au recurs la tunuri cu apă, gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene ca să calmeze spiritele. 40 de oameni au ajuns la spital, printre ei şi 10 poliţişti. Un martor care nu şi-a dezvăluit identitatea a povestit pentru BBC că mulţimea a scandat sloganuri împotriva guvernului şi că violenţele au pornit între manifestanţii pro şi anti-putere. Poliţia a intervenit între cele două tabere cu tunuri cu apă. Mâine sunt din nou manifestaţii anti-guvern, anunţate de o săptămână pe reţelele de socializare. Liderul libian, Muanmar Gaddafi, la putere din 1969, a sugerat că ar putea lua şi el parte la proteste. Colonelul Ghaddfi susţine că ţara este condusă de o serie de comitete populare, deşi observatorii internaţionali spun că Libia este un stat poliţienesc sub controlul lui Ghaddafi. În ultimele săptămâni, manifestaţiile pro-democraţie au cuprins mai multe ţări arabe şi i-au forţat pe liderul tunisian Ben Ali şi preşedintele Egiptului Hosni Mubarak să renunţe la putere. Recent, un val de manifestaţii a cuprins şi Yemenul, Bahrein şi Iran.