“Urmarim acest proiect încă de la început, din liga 5. A fost dorința noastră să venim să ajutăm acestă echipă, care a devenit un exemplu de reconstrucție și pentru alte formații de tradiție din România. Nu plecăm până când ASU Politehnica nu revine cel puțin în liga I și cupele europene, acolo unde îi este locul. Deja a început să se concretizeze proiectul nostru, acela de a construi un simbol pentru sportul rege la Timișoara. Acest oraș, acești oameni, această galerie cum puține formații au, merită un astfel de proiect care țintește înalta performață”, a declarat Răzvan Vasile, Directorul Comercial al Alexandrion Grup.

“Mă aflu lângă dumneavoastră ca reprezentant al unei companii care vrea să dea ceva înapoi comunității în care a crescut și a devenit lider de piață și ca mare iubitor al sportului și admirator al performanței și excelenței în orice formă. Așa cum noi, la Alexandrion, oferim clienților noștri produse de înaltă calitate, sigure, născute din respectul față de tradiție și istorie, așa și dumneavoastră ne oferiți satisfacții atunci când depășiți fie planurile de vânzări, fie recorduri în activitatea sportivă”, a declarat Directorul Național de vânzări Alexandrion Grup, Nicolae Costea.

ASU Politehnica Timișoara este alaturi de gruparile din fotbal precum Unirea Urziceni, Steaua București, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, CSM Iași, CS Universitatea Craiova, Dinamo București,Universitatea Cluj, sprijinite de Alexandrion Grup de-a lungul timpului.

“Suntem onorați de parteneriatul cu Alexandrion Grup făcut in acest oraș minunat Timișoara, de unde a pornit Revoluția din ’89. Dorim să facem o revoluție în fotbalul românesc printr-un fotbal curat alături de acest partener de nădejde”, a declarat Marius Cociu, președintele ASU Politehnica Timișoara

 La eveniment au fost prezenți oficiali ai Alexandrion Grup, printre care și Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv al companiei, Sorin Brândescu, antrenorul și Cristi Gălan, căpitanul echipei, dar și alte personalități, foste glorii și suporteri ai ASU Poli Timișoara