Actualitate
Exclusiv
Progresele comunismului, viziunea istoricului Florian Banu: Educația și asistența sanitară au înregistrat avansuri incontestabile
O clasă de școală în com unism. sursa: arhiva istorica
Din cuprinsul articolului
În podcastul difuzat vineri pe YouTube, am discutat cu istoricul Florian Banu despre părțile bune și cele mai puțin bune ale comunismului românesc. L-am provocat să spună care sunt zonele în care comunismul a adus ceva bun. El a identificat două domenii în care regimul comunist a produs progrese incontestabile: educația și asistența sanitară. În intervenția sa, Florian Banu subliniază că saltul a fost vizibil mai ales prin universalizarea accesului la servicii de bază, în special învățământul primar și rețeaua de sănătate. O rețetă care a cucerit inimile multor români.
„Aș releva două domenii în care progresele au fost incontestabile, și anume educația și asistența sanitară. Asigurarea accesului la învățătură până în ultimul cătun și până în ultimul sat din creierii munților, eradicarea analfabetismului, au fost fără îndoială niște progrese uriașe”, afirmă istoricul. Acesta este autorul unei cărți noi despre comunismul din România. Am adăugat un al treilea domeniu: diplomația.
Educație: de la legea din 1864 la alfabetizare în masă
Banu plasează avansul comunist pe fundalul unei întârzieri istorice. El reamintește că „prima lege a învățământului, în care se stipula foarte clar că învățământul primar este gratuit și obligatoriu, a fost emisă în 1864”. Cu toate acestea, „după 80 de ani, mai bine de 80 de ani, 60% din populația României era analfabetă”. Întrebarea lui—„Cum s-a aplicat această lege dată de către Cuza în tot acest interval de timp?”—funcționează ca act de acuzare la adresa eficienței statului dinainte de regimul comunist.
Potrivit datelor recensământului din 1912, ponderea celor care știau carte era următoarea: Vechiul Regat (n.r. Muntenia, Moldova și Dobrogea) – 39,3%, Bucovina – 45,2% (în 1912). În Basarabia, aflată sub ocupație rusească erau 19,4%, conform unor date din 1897, iar în Transilvania, parte a Imperiului Austro-Ungar aveam 51,1% , statistică din 1910.
Alfabetizarea, definiție relativă
În aceeași cheie, istoricul atrage atenția că statisticile de alfabetizare din epocile anterioare trebuie citite cu prudență: „Dacă un om știa să se semneze, era considerat alfabetizat deja. […] Dacă a făcut două clase primare, iarăși era considerat alfabetizat.” În contrast, alfabetizarea de masă din perioada comunistă este creditată de Banu ca rezultat al extinderii școlilor, al obligativității efective și al aducerii educației „până în ultimul cătun”—un efort logistic și administrativ fără precedent.
Istoricul sugerează și o piramidă educațională îngustă înainte de comunism: din cei care începeau școala, numai „o fracțiune infimă” ajungea până la bacalaureat. Mesajul este că regimul comunist ar fi reușit să lărgească masiv baza și să creeze mobilitate educațională, chiar dacă vârful piramidei (performanța de excelență) rămâne o altă discuție.
Asistență sanitară: acces universal ca politică publică
Deși își concentrează exemplele pe educație, Banu plasează la același nivel și asistența sanitară, pe care o consideră un al doilea câmp de progres social evident în comunism. În logica argumentului său, meritul cheie a constat în accesul extins la servicii medicale pentru populația rurală și periferic. Crearea unei infrastructuri sociale care a urmărit universalizarea accesului la serviciile de bază.
Mesajul central al istoricului este că, dincolo de evaluările politice ale epocii, comunismul a reușit să instituie infrastructura de bază a statului social în două zone critice—școala și sănătatea—aducând alfabetizarea și serviciile medicale la scară națională și reducând drastic excluderea din mediul rural. Pentru Banu, acesta este câștigul structural care diferențiază perioada comunistă de deceniile anterioare: nu doar norme pe hârtie, ci implementare în teren.
Puteți urmări întregul podcast aici.
