Prognoza meteo, 10 decembrie: Vântul va sufla cu putere! Majoritatea regiunilor din țară vor fi afectate

Prognoza meteo, 10 decembrie: Vântul va sufla cu putere! Majoritatea regiunilor din țară vor fi afectate Prognoza meteo, 8 noiembrie. Va ninge la munte. Sursa foto: arhivă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 10 decembrie. Regimul termic va fi mai ridicat decât specificul lunii. În majoritatea teritoriilor din țară se vor raporta ploi și/sau rafale de vânt.

Vremea, vineri, 10 decembrie, va fi mai călduroasă decât specificul lunii decembrie în majoritatea regiunilor din țară, cu precăderea în sud-estul României. Cerul va prezenta, însă, înnorări. Pe parcursul zilei, în cea mai mare parte a țării se vor manifesta precipitații. La altitudini de peste 1.500 de metri, acestea vor lua forma lapoviței și a ninsorilor. În Carpații de Curbură, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp și vor fi posibile, de asemenea, și depuneri de polei.

Vremea, 10 decembrie: Vânt și ploi în majoritatea regiunilor

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. în Dobrogea și estul Munteniei, vântul va sufla, în general, cu o viteză de 65 de km/h. Pe litoral și în regiunea deltei, rafalele de vânt vor depăși 70 de km/h. Pentru perioade scurte de timp, vântul se va intensifica și în Moldova. În zonele joase de relief, se vor semnala și condiții de ceață, potrivit prognozei meteo.

Temperaturile minime vor varia între -2 și 10 grade Celsius. Valorile termice maxime se vor situa în intervalul 3-16 grade Celsius, cele mai ridicate dintre acestea urmând să fie înregistrate în Dobrogea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Precipitații moderate în București

În Capitală, vremea, vineri, 10 decembrie, va fi, de asemenea, mai caldă decât specificul lunii. Pe parcursul zilei, pentru perioade scurte de timp, va ploua. În noaptea de vineri spre sâmbătă, precipitațiile vor fi moderate din punct de vedere cantitativ.

Rafalele de vânt vor fi, în prima parte a zilei, moderate. După-amiaza, însă, acestea se vor intensifica. Temperaturile pentru ziua de vineri vor varia în București între 8 și 10 grade Celsius, potrivit meteorologilor.

Cum va fi vremea în zonele de munte

În zonele montane, cerul va fi în mare parte noros, vineri, 10 decembrie. Pe arii extinse, ziua se vor semnala precipitații. Acestea vor fi prezente și în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă se vor raporta doar izolat.

La altitudini de peste 1.500 de metri, precipitațiile vor lua forma ninsorilor. Pe arii restrânse, se va depune polei, potrivit prognozei meteo pentru ziua de 10 decembrie. În zona Carpaților de Curbură, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp.

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. În zonele înalte, vântul se va intensifica. Temperaturile vor fi mai ridicate decât specificul lunii decembrie, anunță Administrația Națională de Meteorologie.