Profitorii pandemiei. Certificate verzi falsificate, puse la vânzare pe Facebook. poliția română a intrat pe fir
- Ionel Sclavone
- 27 octombrie 2021, 12:40
Certificatele verzi anti-COVID, falsificate, continuă să se vândă pe internet, pe anumite grupuri de Facebook, în ciunda pedepselor cu închisoarea prevăzute de lege.
Un medic bucureștean a sesizat faptul că pe anumite grupuri de Facebook se vând certificate verzi falsificate care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. Medicul cardiolog Vasi Rădulescu a atras atenția că poliția cunoaște situația și a început o anchetă în vederea identificării falsificatorilor.
Certificatul verde a fost introdus de autorități pentru accesul în instituții publice dar și în centrele comerciale, mall-uri sau în restaurante și cafenele.
„Mi se pare absolut incredibil să-ţi faci business din aşa ceva. Există nişte grupuri pe Facebook care vând certificate Covid. Mi se pare absolut incredibil să-ţi faci business din aşa ceva. Vă anunţ că Poliţia Română a primit deja informaţiile şi va acţiona repede”, a transmis medicul Vasi Rădulescu.
Potrivit spuselor sale, un astfel de certificat nu oferă protecție în fața bolii, chiar dacă permite accesul în anumite locații.
„Cum vă puteţi lua un certificat, ştiind că aveţi o hârtie şi ZERO protecţie în faţa bolii? Câtă inconştienţă e asta?”, a adăugat medicul.
O situație similară la cei care falsifică certificatele de vaccinare
Vasi Rădulescu a atras atenția că aceeași situație este și în cazul celor care „se vaccinează la chiuvetă”. Este vorba despre persoanele care, în complicitate cu medicii, primesc certificatul de vaccinare, dar fără să se imunizeze. Practic, serul este aruncat, iar persoanele respective sunt doar înregistrate în sistem ca imunizate.
„Idem cu cei vaccinaţi la chiuvetă, başca figurând şi vaccinaţi în sistem! Dacă vedeţi moarte pe lângă voi şi vreţi vaccin, cum procedaţi? Vă autodenunţaţi? Avem nevoie de responsabilitate, respectarea regulilor, încrederea în ştiinţă. Altfel suntem pe o pistă imorală, ilegală, cu riscuri multiple”, a mai spus medicul cardiolog.
În ultimele luni, poliția a dechis mai multe anchete vizând eliberarea de certificate de vaccinare false sau pentru așa numita „vaccinare la chiuvetă”.
Ultimul bilanț COVID
Conform ultimului bilanț COVID-19 din 27 octombrie 2021, în România au fost înregistrate 14.950 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 512 decese dintre care 4 anterioare. Datele au fost transmise de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului.