Profesorii îi acuză pe liderii de sindicat că i-au trădat: Am fost învinși de ai noștri

Profesorii îi acuză pe liderii de sindicat că i-au trădat: Am fost învinși de ai noștri Profesorii au mers de la Piața Victoriei la Palatul Cotroceni. În fața Administrației Prezidențiale, sindicaliștii au scandat diverse sloganuri, iar reprezentanții lor s-au întâlnit cu șeful statului. Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au luat decizia de a stopa greva din învățământ. Profesorii i-au acuzat pe liderii de sindicat că nu le-au respectat votul pentru continuarea manifestațiilor.

În timpul consultării de duminică, 11 iunie, membrii de sindicat le-ar fi transmis liderilor că vor ca greva din învățământ să fie continuată. În ciuda deciziei majoritare, liderii de sindicat au anunțat astăzi, 12 iunie, că greva generală este suspendată. Profesorii consideră că președinții de sindicat au luat singuri această decizie. Mai mult decât atât, pe grupurile interne ale sindicatelor din Educație a fost declanșată o adevărată revoltă.

Mai multe mesaje precum „am fost învinți de ai noștri” sau „Mandatul era pentru respingerea OUG și continuarea grevei, cine a dat alt mandat?” sunt destul de răspândite pe grupurile de sindicaliști. În acest context, au apărut tot mai multe inițiative de continuare a grevei, cum este cea din județul Iași. Profesorii din această zonă cer să fie organizată o nouă consultare a cadrelor didactice.

Președinții de sindicat au explicat de ce a fost stopată greva din Educație

Liderii sindicatelor au explicat că decizia de a suspenda greva din învățământ nu reprezintă o trădare față de profesori. De asemenea, Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret,  le-au cerut cadrelor didactice să aibă încredere în ei, potrivit Stiripesurse.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Decizia de suspendare a fost luată în urma unei ședințe cu liderii din teritoriu, este decizia liderilor județeni care ne-au spus clar că dacă aceste lucruri se întâmplă, oamenii, într-un procent foarte mare, pentru că mai sunt și nemulțumiți, intră la clasă, acesta este adevărul”, a declarat Marius Nistor. Liderul de sindicat a explicat că dascălii își doresc să predea, din nou, pentru că se tem că salariile lor din ultima lună vor fi tot mai mici. Nistor a subliniat că mai mult de jumătate din voturi au fost pentru stoparea grevei.

„Negociem contractul colectiv de muncă. Negocierea nu este încheiată. Conform legii greva poate continua daca procentul este de peste 50 +1. Nu avem procentul exact pe județe, dar vom afla. Votul a fost online, secret. Avem totul înregistrat. Din total 57 de voturi, 51 au fost pentru suspendare”, a mai spus Marius Nistor în timpul conferinței de presă.