Reacția fermă a Ligiei Deca la protestul profesorilor. Ministrul Educației dă asigurări că meseria de profesor va fi respectată

Reacția fermă a Ligiei Deca la protestul profesorilor. Ministrul Educației dă asigurări că meseria de profesor va fi respectatăSursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Educației, Ligia Deca, a venit cu o reacție fermă referitoare la protestul profesorilor și a menționat că ea va lupta pentru ca profesia de dascăl să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării.

Update:

„În calitate de ministru al Educației, voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării, al sprijinului și respectului”, a declarat Ligia Deca miercuri, 10 mai, în Parlament.

Referitor la protestul organizat de profesori, ministrul Educației a declarat că a avut discuții cu reprezentanții acestora ieri. „Învățământul romanesc că are nevoie de toată susținerea. Protestul cadrelor didactice de astăzi confirmă acest lucru. Am clarificat, în discuțiile pe care le-am avut, inclusiv ieri, cu reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ, că ne dorim aceleași lucruri”, a mai spus Ligia Deca.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” au anunțat că vor organiza miercuri, 10 mai, începând cu ora 11:00, un marș de protest care va începe din Piața Victoriei și se va termina în fața Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de profesori din sindicatele enumerate sunt așteptați să participe la această manifestație. Sindicaliștii vor să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învățământ din România.

De asemenea, sindicatele au subliniat că și angajații din învățământ se confruntă cu probleme grave. Sindicaliștii cer ca salariile să fie majorate în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate. De asemenea, vor ca salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv și ținând cont de funcție, studii, vechide și gradul ocupat în sistemul de învățământ.

Profesorii amenință cu înghețarea anului școlar

Sindicaliștii cer și să fie instituite reguli privind indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei. Profesorii vor să fie efectuată și plata orelor suplimentare realizate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic. O altă cerință a sindicaliștilor este ca personalul didactic să primească sporuri pentru condiții de muncă, dar și să fie respectate drepturile prevăzute în lege și în contractele colective de muncă, printre care se numără decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.

O altă cerință a profesilor este ca investițiile din învățământ să fie majorate anual, iar baza materială și a infrastructurii să fie îmbunătățită. Profesorii vor ca aplicația EduSal să fie eliminată și să fie înlocuită cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei. Liderii sindicatelor au amenințat că dacă problemelor nu vor fi rezolvate până pe data de 22 de mai, profesorii vor declanșa o grevă generală. Sindicatele din Educație au organizat încă din luna aprilie proteste, care au avut loc în fața Guvernului, potrivit Agerpres.