Restricții care guvernează lumea, reguli după care întreaga planetă trăiește pentru a limita transmiterea bolii. Însă, în umbra acestui uriaș mecanism pus în mișcare și în România în lupta cu COVID-19, au rămas bolnavii cronici, oameni care suferă de cancer, de afecțiuni psihice sau pulmonare, boli pentru care este nevoie de tratament neîntrerupt, chiar îndelungat.

Prof.dr. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Romane, unul din cei trei coordonatori ai volumului „Pandemia Covid-19 in Romania” (alaturi de Acad. Victor Voicu si Acad. Costin Cernescu) trage un serios semnal de alarmă în ceea ce-i privește pe bolnavii cronci ținuți acum la distanță de serviciile medicale din cauza pandemiei.

Într-un interviu acordat în exclusivitate Evenimentului Zilei, profesorul Irinel Popescu vorbește despre ”decontul” acestei prioade care va veni peste șase luni sau un an, când România va număra pacienții care au murit în urma cancerelor netratate în pandemie sau de alte boli cronice precum cele cardio-vaculare sau bolile pulmonare.

Domnule profesor, pandemia prin care trecem acum este o adevărată lecție de viață. Ce au învățat sau ce ar fi trebuit să învețe românii, în special aceia care pot lua decizii, în toată această perioadă, de la debutul ei și până astăzi?

În cele 10 luni care au trecut de la debutul pandemiei au fost învățate o serie de lecții importante:

1. Un lock-down total nu este de dorit și se impune doar în situații extreme. Lock-down-ul parțial este indicat de la bun început pentru categoriile vulnerabile, în primul rând pentru persoanele peste 65 de ani. Aici chiar și Suedia recunoaște că a greșit, la început, ceea ce a dus la o mortalitate inacceptabilă în căminele de bătrâni. Eroarea a fost repede corectată, iar acum bătrânii sunt și prima categorie care beneficiază de vaccin în majoritatea țărilor lumii.

La polul opus sunt, însă, copiii și adolescenții. În cazul lor, riscurile nu sunt total inexistente, dar sunt foarte mici. În schimb, pierderea unui an școlar poate avea efecte devastatoare atât la nivel individual, afectând serios destinul unor tineri, cât și la nivel colectiv, întrucât de procesul educațional depinde viitorul oricărei națiuni. De aceea, școlile au rămas deschise în majoritatea țărilor lumii.

„Vaccinul este marea speranță a omenirii în prezent, chiar dacă nu va fi unul perfect în sensul că poate avea și efecte adverse”

2. Măsurile de profilaxie au fost destul de bine definite și ele vor rămâne valabile și după pandemie: distanțarea fizică, igiena personală și igiena încăperilor (mai ales în ceea ce privește aerisirea). Portul măștii rămâne controversat, ajungându-se chiar la litigii în justitie.

Am fost puțin mirat să constat ca în Suedia nu se recomandă portul măștii, deși măsura este, cred, una dintre cele mai logice și cele mai eficiente. Personal, sint adeptul mastii si consider ca este o masura de profilaxie foarte utila.

3. Testarea agresivă, deși costisitoare, este absolut obligatorie pentru profilaxie. Dacă vor să functioneze la parametrii normali, persoanele active trebuie să se testeze repetat, ca să nu pună în pericol sănătatea celorlalți. Coreea de Sud este una din țările care a aplicat foarte agresiv testarea, la nivel de masă aș putea spune, cu bune rezultate.

4. Vaccinul este marea speranță a omenirii în prezent, chiar dacă nu va fi unul perfect în sensul că poate avea și efecte adverse și că imunitatea nu va fi de lungă durată (ceea ce va însemna, probabil) necesitatea de revaccinare anuală, pe acelasi model binecunoscut al vaccinarii antigripale).

Dacă adăugăm la cele patru tipuri de măsuri expuse mai sus și căutarea de noi medicamente cu eficiență dovedită, putem spune că șansele de a controla maladia în acest moment sunt foarte mari. De la bun început omenirea s-a speriat de această teribilă maladie, imaginile apocaliptice din spitalele italiene de la începutul primăverii au avut un efect atât de dramatic încât sistemele de sănătate din toate țările lumii s-au focalizat în special pe pandemia Covid-19, cu neglijarea, inevitabilă, a celorlalte categorii de bolnavi.

„Mortalitatea prin infarct acut de miocard s-a dublat. Bolnavii nu și-au mai făcut controalele la timp”

Cum îi afectează pandemia de COVID-19 pe bolnavii cronici neglijați de care ați amintit? Le limitează accesul la serviciile medicale curente, le pune viața în pericol?

În plus, de când a apărut virusul, oamenii au început să nu mai vină la medic. Fie de teama de a nu se îmbolnăvi de coronavirus, pentru că li s-a indus ideea că în spitale există un risc major de infecție, fie pentru că, trebuie să o recunoaștem, în pandemie s-a redus accesul la serviciile medicale pentru bolnavii cronici. Rezultatele s-au văzut destul de repede.

De exemplu mortalitatea prin infarct acut de miocard, din date furnizate de prof. Maria Dorobanțu, de la Clinica de Cardiologie a Spitalului de Urgență Floreasca, a urcat de la sub 10% înainte de pandemie, la aproximativ 20% în prezent. Asta înseamna că bolnavii cu cardiopatie ischemică nu și-au mai făcut controalele la timp, medicația nu a mai fost urmată cu aceeași rigurozitate și chiar când a apărut complicația acută și de maximă urgență, care este infarctul, s-au prezentat târziu la spital.

În opinia dr. Bogdan Tănase, directorul medical al Institutului Oncologic Bucuresti, diagnosticul în cancer a fost întârziat în multe cazuri datorită scăderii semnificative a numărului de investigații precum endoscopia digestivă, bronhoscopia, tomografia computerizată etc.

Dacă adăugăm la aceasta și închiderea unor secții din spitale publice sau a unor centre private de oncologie, este evident că nu peste multă vreme se vor vedea consecințele: o mortalitate crescută printr-o boală la care întârzierea
în diagnostic și tratament sunt aproape întotdeauna fatale. Bolnavii de cancer netratați acum pot muri peste șase luni, un an!

„Incidența bolilor psihice a crescut cu aproximativ 20 la sută în pandemie”

Datele de la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia care ne-au fost puse la dispoziție de managerulAdrian Țibîrnă arată o creștere cu cca 20% a incidenței bolilor psihice în perioada pandemiei. Întrucât numărul de paturi de  spitalizare ar fi fost insuficient in aceste condiții, mulți dintre pacienți au fost tratați în ambulator. Numărul internărilor pentru afecțiuni neurologice a crescut și el iar gravitatea acestora este mai mare decât înainte. Atât mortaliatea cât și sechelele după accidente vasculare cerebrale au crescut.

„Va crește ponderea tratamentului la domiciliu pentru multe afecțiuni”

Există totuși și o parte bună a acestei pandemii, o parte plină a paharului?

Firește, pandemia de coronavirus a creat pagube uriașe planetei, a ucis oameni, a schimbat modul de percepție a societății asupra vieții, a modificat comportamente. Dar, dacă putem să privim și partea plină a paharului, trebuie să spunem că aceasta există. Exemplul de la Spitalul Obregia este unul foarte bun, multe cazuri care altă dată erau internate au fost acum tratate cu succes în ambulator. Mai mult chiar, a aparut si telemedicina. Într-un timp relativ scurt, medicii s-au adaptat și, acolo unde afecțiunea pacientului permite, îl consultă și îl tratează de la distanță. Nu îl mai expune aglomerației, drumurilor.

Hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă, diabetul, pot fi monitorizate și de la distanță. Acum există tot felul de aparate, telefoane, ceasuri moderne care pot înregistra anumiți parametri care, mai apoi, prin internet, ajung la medic pentru a fi interpretați. Tot de la distanță, pacientului i se poate indica tratamentul, i se pot ajusta doze sau i se pot adăuga medicamente noi. Pandemia a mai ajutat medicina să renunțe la birocrație sau măcar să o simplifice.

„Aș fi optat pentru o repartizare uniformă a bolnavilor cu Covid-19 în majoritatea spitalelor”

Majoritatea programelor de asistență medicală de la distanță vor rămâne active și după ce pandemia va trece. Va crește ponderea tratamentului la domiciliu pentru multe afecțiuni. În fond, dacă se poate lucra de acasă, putem fi și diagnosticați și tratați tot la domiciliu.

În ceea ce priveste organizarea spitalelor in perioada pandemiei, aș fi optat pentru o repartizare uniformă a bolnavilor cu Covid-19 în majoritatea spitalelor. A lăsa sarcina principală numai în seama spitalelor de boli infecțioase poate să ducă la aglomerarea acestora pâna la limita tolerabilității, iar depășirea acestei limite poate să surprindă celelalte spitale nepregătite.

La începutul pademiei credeam și eu că marile spitale de boli cronice ar trebui protejate și lăsate în afara „circuitului
COVID”. Pe parcurs m-am convins că o astfel de „protecție” este iluzorie, în condițiile în care COVID – ul a devenit ubicuitar. Am constatat și că, în Occident, majoritatea spitalelor mari au internat bolnavi cu COVID. Bolnavii cronici au avut de suferit și acolo, într-o anumită măsură, dar sarcina îngrijirii celor cu COVID a fost mai uniform repartizată.

„Reducerea activițății de transplant în România a fost mult mai mică decât în țările europene”

Am lăsat pentru final capitolul transplanturi de ficat, al cărui ”părinte” sunteți în România. Cum se vede pandemia din postura de șef al Clinicii de Chirurgiei și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni?

Cred că la acest capitol România constituie, de această dată, o exceptie fericită. În majoritatea țărilor europene activitatea de transplant s-a redus foarte mult. În Romania, această reducere a fost mult mai mică și ea s-a datorat exclusiv reducerii activității în unele spitale județene de unde proveneau donatorii.

Echipele de transplantare au rămas, însă, mobilizate permanent așa încât un singur organ de la cei 65 de donatori s-a pierdut din motive de pandemie, ceea ce constituie o rată absolut excepțională chiar și la nivel internațional. De altfel și mass-media romanească a prezentat în acest interval de timp cazuri de transplant la care chirurgii, anesteziștii, gastroenterologii, cardiologii, nefrologii și toți cei implicați în această nobilă activitate au fost prezenți ori de câte ori a fost nevoie.